Brațe încrucișate
sub cetate
este noapte și cald printre
pietrele vechi
singurele care ne aduc aminte de
cavaleri și domnițe...
Brațe încrucișate
priviri
Există îngeri
pentru fiecare.
În drumul acela umbrit râdeam
ne făceam planuri
privind cum vântul adie în tot
râdeam bucuroși că eram împreună
și pentru că era
Pe vremuri, când tinerețea și sănătatea îmi permitea, mergeam foarte mult prin păduri, pe munții apropiați, călătorind de nevoie și spre relaxare. Adunam ciuperci, afine, porumbele cu care făceam
Demult, am iubit un băiat,
Timid, retras și scump la vorbă.
L-am cunoscut, când am dansat
La un concurs de dans, în trombă.
Aveam ca parteneri de dans,
El o frumoasă
Noaptea trecută am visat
un pian la care tot eu cântam
iar clapele scoteau unele sunete
care mă făceau să râd
și râdeam, râdeam,
până când degetele
au început
să
Repar zidurile casei
îmi pun ferestre de termopan
cu rame de lemn durabil
pentru încă o sută de ani de-acum înainte
și-mi cresc bătăturile
în palmele de femeie.
În vasul de porțelan
am flori colorate
frumos mirositoare
dar te întreb
ce culori îți plac?
Nu le observi
ești trist, absent,
îți plac, cred, culorile reci
nu
Născută în noapte, am deschis ochii
să văd lumina
crescută în șoapte, am auzit pentru
prima oară cum se cântă.
În întunericul nostru am găsit o poveste,
în care
Lumină la geam -
la casa cu etaje
latră un câine.
Petale albe -
vântul prin trandafirii
plutind în noapte.
Fleșuri pe stradă -
căruțaș cu lanternă
în bezna
A fost demult
o fabrică de pâine
în curtea lungă și lată
de întorceau în ea
mașini ce miroseau și ele
a pâine caldă.
Avea multe rampe. ne urcam
stând la ușile
Cândva locuiam într-o mansardă
aveam un câine pe numele lui, Boby,
eu eram un ghemotoc ce legăna alt ghem.
Camera era mică
soba era mare și neagră,
mi se părea o locomotivă
Pe vremuri, cu o pană
Ce-avea albă culoare,
Scriam, sorbind din cană,
Despre iubiri stelare.
Apoi, penița fină,
La toc, fixată bine,
Scria despre lumină
Și nopțile
Ploua atunci când ai murit,
Ploua cu picuri mulți
Și văd un om nefericit
În al ei mijloc curți.
Iar streșinile curg grăbit,
În jur să ude tot.
Tu de Rusalii ai murit,
Lâsând al tău
De la distanța dată,
Nu văd prea clar și-atunci,
Imaginea-i prea lată,
Nu-ncape-ntre uluci.
Percep ca o pictură
De Picasso grăbit,
În care ochi și gură
Sunt ca la
O, câtă catifea
În cana de pe masă!
Aș vrea, și-n vocea mea
Tot catifea aleasă.
Și ce sublim miros
Mă-nbie la păcat!
E-aproape tot pe dos
Și faptul c-am uitat!
Ce-i
SH