Sorina Hăloiu

Referitor la acest grupaj de haiku: am să încep, sugerându-ți ultimul haiku al d-lui Nicolae Tomescu, unde, la comentarii, Cristina Rusu (care scrie excepțional), face referire la relația om - natură, om - pasăre, om - pom, ș.a.m.d., precizând de fapt că așa trebuie să fie un haiku. Sincer, învăț de fiecare dată, sau poate uit și-mi aduc aminte, citind astfel de comentarii constructive.
Cel mai mai mult îmi place acesta:
”Sub piele riduri -
un lup înghite luna
și timpul tace.”

Am citit cu plăcere. Sorina.

ar putea să ne ducă cu gândul la îngeri. De la această frumoasă imagine, planul doi ”taie” și ne face să ne trezim din visare - ”Țărani obosiți”. Nicolae Sorina.

”trecutul este umbră/prezentul-oglindire/iar/viitorul-închipuire”. Frumoasă exprimarea ”sau atunci/totuna vor fi/deja și nu încă/totuna/înainte și după.” Am citit cu plăcere. Sorina.

pe tema unui concert de Bach...este frumoasă. Dacă-mi permiți:

Degetele lungi
pe clapele pianului -
concertul de Bach.

se începe bine, strofele 1 și 2 având rime împerecheate dar apoi...amalgam de rime. Strofa 3 are rime încrucișate, 4, pare să fie încrucișată dar versul 4 nu are rimă cu 1 iar la strofa 6, rima este îmbrățișată. Nu este normal să folosești într-o singură poezie, toate tipurile de rime (ar mai fi fost două!). Tu scrii frumos, dar revin, folosește un singur fel de rimă. Sper că nu te-ai supărat pentru că am îndrăznit să-și arăt acest aspect. Sper. Sorina Nicolae.

pentru citire și sfatul dat. Am notat numele acelor oameni de știință, români
cu talent și mare interes către științele naturii și am să mă informez. Când primesc sfaturi de la dv.mă simt foarte onorată. Mulțumesc mult. Sorina.

mie mi-a plăcut și-am să spun și de ce - acțiunea se desfășoară din nou în satul despre care, din ce în ce mai puțini ne scriu și ne vorbesc, unde acum, îi vremea cositului și într-adevăr, cu mic cu mare pleacă toți la fân. S-a transmis cu exactitate percepția satului gol, care nici găini, nici câini nu mai avea la vedere, ascunși în umbra ”porților înalte ca de cetate, pentru a ațipi”, specific satelor transilvănene, cu construcții săsești. Doar ”Gheorghea lui Gligor lui Ana lui Dumitru Florii” (ăsta da nume!), singur cu disperarea păcatului neîmpărtășit, care se zbătea în prag de moarte pentru că-i trebuia un popă și acela plecat cu treabă, care să-l asculte și să-l spovedească.
Păcatul spus, pe jumătate iertat. O lectură plină ne încărcătură emoțională, o lectură care tratează cu multă seriozitate durerea morții și a păcatului săvârșit pentru doi bănuți pe care, ”...nu știu, or fi sau nu de aur, i-am pus după a doua grindă de la fereastră.” Ș-apoi, ”fața i se destinse.” Am sesizat și eu acest amănunt, al întineririi feței celor care și-au dat ultima suflare, înseninare care vine odată cu eliberarea de chinurile și poverile vieții.
Domnule Tomescu, vă felicit din nou, pentru frumoasele rânduri de lectură, pentru substratul fiecărei povestiri și, cu sinceritate vă transmit multă sănătate. Sorina.

că trebuie să-ți antrenezi puțin materia cenușie! Iar ce-i original, este!
Aș completa și eu:

La mine, prmovezi ușor,
Spuse profesorul Mitică.
Nu ai nimic în căpușor
Dar ai tu...sub fustică...

S-auzim numai de bine. Sorina.

Eugen. Autorul este iscusit în mânuirea cuvintelor, reușind să transmită bine imaginile, alcătuind planuri succesive la drum, cu ”calul de fier”.
Dar...cine este personajul sau mai bine-spus, cine a fost Eugen? Felicitări. Sorina.

”Mai bine nu te implici
Cu capu-n nori de zboară
Că pe dânsul și un pici
Îl trage pe sfoară!” - Dan-T

Și mai crezi că este zmeu?
Vai, ce bine-ai zis-o!
Chiar îți spun, că-mi este greu
Sfoara, c-am întins-o...
Îmi cer scuze, pentru întârzierea răspunsului. Sorina.

că îndemnul tău (”nu privi la cel care are), dacă ar fi luat în serios, ne-ar face viața mai ușoară. Mi-a plăcut finalul, foarte mult:”conversația este o piatră de moară/consumi cuvintele/sărăcind și mai tare șansa că ești.”
Felicitări și mai mult succes. Sorina.

Păi dacă nici moartea nu mai este ceea ce a fost, și aproape nimic nu se mai face cu datină și cult, atunci ce mai este de spus?! Când ești atât de steif, nu mai contează pantoful și cravata, contează dacă ți se aduce, în semn de prețuire acel ultim rămas bun, acea lacrimă adevărată și acel suspin...Dar, dacă se mai și respectă tradiția populară, care se poate doar la rural, că la oraș e gata cu orice fel de datină, atunci, faraonii noștri, țăranii, pot să doarmă liniștiți somnul de veci...fără piramide.
O lectură care ne trezește spiritul la cugetare.
Vă felicit d-le ”mihaylo”.
De reținut:”...dar la mine, slavă Domnului, totu-i așa cum trebuie - după orânduiala pământului.”
Nicolae Sorina.

îmi place poezia cu rimă. Construcția acestei poezii, gruparea ”versurilor”, rima ultimelor cuvinte ale fiecărei srofe și idei, îmi place foarte mult. O poezie foarte frumoasă, sensibilă, construită pentru a o înțelege ușor. Cu drag, Sorina.

Dacă pe apă calci cu un picior, automat și cu celălalt, tot pe apă calci, nu?

Totul e joc de vorbe.
Nu lua în serios
Tot ce e scris cu ”plombe”
Nu fii supărăcios!

Ha, ha...Sorina.

De ce numești poezioara vizuală ”rodelul bârnei”? Eu știu că un rondel are doar trei strofe șe că se repetă niște versuri... dacă nu este rondel, nu este, și-i spui altfel, nu? Din nou te salut! Sorina.

învățând că trebuie să acorzi răgaz dragostei din tine, care seamănă cu ”tăcerea dintr-o biserică”. Sufletul este controlat de sentimentele care ne
pătrund zi de zi. Minunat și titlul. Numai bine vă doresc. Sorina.

să spun...dar poezioara ta, ne vorbește despre sufletul tău, al ei, al vostru. Așa că...numește-o simplu, ”Sufletele”. Este doar o propunere și sper că nu te vei supăra pentru atât. Succes pe mai departe. Sorina.

și încurajare, Ileana. Am încercat și altfel de exprimare poetică. Mă bucur că cel puțin ideea poeziei te-a emoționat. Ce să fac și eu...cum să mă mai exprim?!Sorina.

”...Pășeau doi cai, unul e murg
Iar altu-i mai încolo!”

Murgul tău nu-i singurel,
Asta da, am remarcat.
Celălat e bătrânel?
Sau e, sigur, bosumflat!


Sorina.

Are stil, este melodioasă, ne arată cum trebuie să primești trăirile timpului,
cum trebuie să te deplasezi, ”între mine și mine/pe vârfuri/rugându-mă/la timpul/ce sunt”. Atât de frumos...
Numai de bine s-auzim. Sorina.