la drum cu eugen fără el

un text bun, îmi place că ai ales să îți construiești discursul în jurul unui personaj fictiv sau nu, asta nu știu, dar plauzibil :)
fain cum treci de la persoana I singular la a doua fără ca acest lucru să deranjeze, în mod firesc și...știi ce vreau să spun :)
hm, un poem în care se simte stăpânirea limbajului, ai mai redus și din excesul ăla de imagini, ai mers pe o spunere mai simplă, mai directă și chestia asta atrage
„îmi sunt strămoșul ce conspiră cu diavolul
în beneficiul Mariilor, marile perdante.
Totdeauna trenurile și femeile mi-au făcut sete,
în sticla mea de voiaj țin un pârș
plin de nemaîntâlnite declarații de dragoste ronțăite
și de nopți neîmpărtășite, exfoliate”
și
„ritualul e mai fad la cei ce nu au îndrăznit să moară
decât la flamingii pe care îi văd
într-un Eugen care citește versuri de ML
prin toate compartimentele goale” - sunt părțile care mi-au plăcut cel mai mult
mai trec,

iulia

Eugen. Autorul este iscusit în mânuirea cuvintelor, reușind să transmită bine imaginile, alcătuind planuri succesive la drum, cu ”calul de fier”.
Dar...cine este personajul sau mai bine-spus, cine a fost Eugen? Felicitări. Sorina.

Servus, Iulia!
Stii ca ma bucura orice comentariu, cu atat mai mult unul pe text. Vad ca ti-a placut aceasta evocare a bunului meu disparut. O cloceam mai de mult. Maria e fiica acestui tovaras care voia sa ma tipareasca. N-a fost sa fie.

Cu simpatie,
Marius

Sorina, poti vedea in raspunsul meu catre Iulia cine a fost Eugen. De fapt el continua sa fie mult mai mult.
Ma bucura aprecierile tale, te mai astept.

Cu stima,
ML