slavu diana

un ceas... ceasornic neîntors, fără minute ticăind fără rost, dator timpului ce a curs ca un poem desuet - pe filă-ngălbenită, prăfuită, uitată... ca batista bunicii, brodată, umil -

rece-i peretele alb și gol, nerușinat, sprijinit de podele pline de amintiri, de-atâta cenușiu se clatină retina și pleoapa nu m-ascunde... umbra-mi se înfioară de n-o cuprinzi cu

Fără rușine, pădurile virgine îi primesc pe toți sângerează călcâiul de-un colț atins cândva de tine zidul înverzește și-mi desparte visul strecurat printre ramuri nu-mi mai urzii

o vedenie ? paradoxal extrem de sclipitor luciul oglinzii mă întoarce-n mine și mă poartă lin ca visul las cortina pleoapelor să-mi odihnească gândul cu tine păstrând doar amintirea

m-am prins în pânza de păianjen în dinți imi scrijelește zgura, ca o pânză mă-nvăluie ura și-mi caut sufletul amputat... pe asfaltul încins privită din afară sunt doar o carcasă, loc alb uitat

visceral, amar, dureros... gândul ce străjuie amintirea de copil sărac cu zâmbet strivit pe buze prematur amar tatuat... e lucirea stinsă, patinată, argint de veche icoană pierdută-n

misogin, părtinitor, doar pentru tine curge timpul eu-doar o EA cu plete curse, pe umeri plânse, te urmez, iubită sclavie, și sorb, ca un orb pe urmele-n nisipuri zâmbete

de-ar crește nuferii-n iarbă ca păpădia săracă floare, sori căzuți... de-ai căuta printre lacrimile adunate-n barbă prelinse pe gât alb obelisc răsucit, alungit spre lună ai ști ce-nduioșat

privirea din urmă păstrez ca un vis ce prinde contur... singură și jumătate ca mine, tristă e LUNA... mă strigă întruna, clipind rușinată... stingher atârnată de un colț de cer ...vrea să fim

muguri zumzet tot lumină... și miros de frunză udă cer pătat de tinerețe picuri de petale albe amintiri, uitate toamne dor... râs zglobiu parfum pe alee dragă mie sau

la braț cu moartea din nou... îmi privesc pantoful scâlciat purtând urmele prafului vechi de-un an mai cunoaște drumul găsit pe-un amurg violet? eram alți oameni, primăvăratici, verzi, cu vise

............ neînsemnat, iubit, căutat lăcrimat, ca pecete-sărut aruncat furat necesar scump cât iubirea AȘTEPTAT .......... cu aripă DE ÎNGER, ALINTAT dar de primăvară roș-alb.....

ticăind sacadat inima aude... ochiul deschis mă-nvață cu lumina ce-mi primenește gândurile noi acum aleargă sângele mai iute ca fuga ciutei alergată de hăitași... noroc că strâng în

curge tacerea intre noi... în cei din urmă zori ți-am promis că voi mai veni și-am plecat, cu ochi febrili imi urmăreai umerii goi cu zămbetul tău amar tatuat, ca un copil sărac privind cu

\"o dimensiune repetabilă a visului\" ... își spunea petruț cu gâlgâit rotund de versuri picurate în vârf de mustață, umedă de viață și-a râs! am răspuns cu lacrimi sorbite de pe buze roșii -

m-am bucurat că am pășit pe curată cărare m-am răsfățat de prieteni, de soare, de noi m-am ascuns și-am privit printre gene, frenezia dimineților m-am ajuns ce-mi doream înainte de a mă

...a venit și ziua ce mi se părea O UTOPIE, departe, când jocul început odată s-a sfârșit! o să-mi lipsească DOAR frenezia dimineților cu tine stropit de cafea sau cafeaua condimentată cu tine,

trandafirii galbeni cernuseră pe masă covor, doar frunza rămăsese vie și spinii... păstrez tot de la tine, clipa uitată, ghearele înfipte până în măduva sufletului, roată mi se-nvârt visele,

râd mușcatele, otrăvite în fereastră cu invidie și-au mușcat roșu, roz-alb frunza încrețită ferestre zăbrele-însorite le despart libertatea de-o altă libertate sunt peste tot gratii, peste

petrecută primăvară! pășeai peste punți, pârleazuri, pe poteci printre pridvoare, picotesc pisici perverse pe pervaze. păreai pașnică, peltică pietruită pantă plină până peste pod,

doar o soartă curgeri verzi pe drumuri lungi și pe umeri sori pictați să mă ajungi să stau culcată să mă ai să mă alungi floare încolăcită verde lângă ruginită poartă