Jurnal
sorocul ca o pecete
când așteptarea nu are un nume
1 min lectură·
Mediu
m-am prins în pânza de păianjen
în dinți imi scrijelește zgura,
ca o pânză mă-nvăluie ura
și-mi caut sufletul amputat...
pe asfaltul încins
privită din afară sunt doar o carcasă,
loc alb uitat de lume
ai spune,
o carapace uitată
pe-o plajă pustie
departe de casă...
din vintre privită, n-ai mai avea cuvinte
câte trăiri m-ar cuprinde,
privită
în ochi mi-ai ascunde,
să nu mă ardă,
să nu mă piardă,
să mă cunoască, norocul....
022536
0
„m-am prins în pânza de păianjen
în dinți imi scrijelește zgura,”
apoi te pierd ca să te regăsesc la versurile:
loc alb uitat de lume
ai spune,
carapace uitată
pe-o plajă pustie
departe de casă...
Începând cu versul 12 totul prinde viață, pare un descântec păgân.
să nu mă ardă,
să nu mă piardă,
să mă cunoască, norocul....
Am citit și alte versuri. Imagini interesante, destul cât să revin. Poate lucrezi puțin pe ele. Merită.
Doru Emanuel