ostatecul meu personal

am întrebat urma ta inteligentă cândva azi sugrumată ca o cravată prea verde de gândul prea bun sfatul bietului stilist ce-i timpul pierdut n-are nici o șansă de mult m-a durut mi-am lăsat cearcăne toamna asta să-mi țină-n frâu singurătatea privirii merg mână-n mână cu umbrele mele, despuiate și-n urmă pârâu frunzele frunzele * întrebările pentru tine se bulucesc disconfort ritmic șchioapătă-n urma mea constantine se iau la trântă care să-mi fie cântecul zilelor scurte nopților albe și puține * simt că pierd chiar și ce n-am știut ce nu am avut, vis împrumutat dedicat planurilor mele de la început am iarna aproape semn e bruma pe buza paharului plin cu venin fiorul din palme pașii amestecați aiurea pe trotuar cu frunze de castan și un cer prea senin * din fericire nu este o reclamă ieftină o nebunie furată din păcate e mult mai meschin o iarnă în plus anul ăsta nopților arse de lună un vis mai puțin...