apetit pentru alb

zaci ca un dispărut din nou taci prea des taci și fiecare cuvânt nespus îmi smulge câte o coastă dar sânge nu mai curge mi-au înghețat venele ca iarna conductele lacrimile ca bălțile... tălpile s-au scămoșat bătând pasul pe loc în jur așchiile răbdării sar haotic doar mișcând capul ucigător de repede îmi pot feri obrazul pletele făcute bici mă bântuie ca visele negre în nopți cu furtună când doar o lună nebună uită lacătul nopții deschis... ca de-un veac îmbrac doar negru dar tot nu m-am pregătit pentru uitare stigmatul urmelor de dulce port pe buze tremurate m-aș muta din tine mai încolo dar dacă?