Numai munții albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
șlefuiesc cerul și fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele
Când vesel și fără de vârstă
fluturi prin sânge respiri,
urcă prin trup ramuri de mirt
purtate-n cioc de zburătoarele albe
și timpul se-nghesuie-n clipe.
Așa cum se coc în lumină
și fructe
Împuternicit de considerații logice
dăruiesc din mine întreaga epuizare
unde totul se confruntă prin definiții
ca niște luptători în arenă
până iese învingătorul final
cu laurii care-l
Nu există riscuri până la nivelul fatalului
niciun prag nu poate fi trecut liber,
orice cădere în subsol
amenință trecerea printre idealuri.
Axiomele sar din una în alta
se susțin
La cine nu are față, față-i descoperi
îndoiala zdrențuită devine prudență,
așteptare cum vânătorul după un copac
fugindu-i glonțul înspre moarte.
Nerăbdarea va fi sub coroana rotundă
unde se
Alte fapte strâmbe coincid,
niciun răspuns care să-mi dea încredere,
totul pare lucrat pe ascuns.
Mie nu mi-a fost dat
să încurc cursul real al lucrurilor,
n-am văzut nici în moarte o
Umbra nu m-a acoperit de tot
între timp lumina își îndeplinește menirea,
mă smulge cu rădăcini
din întunericul moștenit.
Clipa norocoasă
își face loc în mine,
se multiplică continuu,
mă trece
O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea
pe marile bulevarde ale morții unde nu se respectă nimic
în niciun caz viteza.
Cine să le tempereze imboldul?
O piedică pusă între noi care să
Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.
Din ce ape se adapă curcubeul
Sunt inimă în inima acestor pietre
unde nu mă poți găsi,
tot ce-ți va aminti de mine
sunt niște pure coincidențe.
Așa se confirmă regula,
glasul sub care se ascut săbiile anotimpurilor
din
Prins pe picior greșit
fără să-mi pierd cumpătul
punctul de nesiguranță nu a fost atins,
a suferit doar orgoliul.
Îmi regândesc modul de sprijin
prin care-mi refac
timpul de a percepe
În mine i se rostește numele,
atunci Dumnezeu îi așază coastele
de bărbat pentru ea
și-n inimă îi pune o floare
la care suspină.
Eu îi zic:
tu ești mai mult decât mine,
mă porți în timp
Nu-mi amintesc bine în ce zi m-ai înnebunit
dar știu ce s-a întâmplat după aceea,
din trupul tău
am început să beau dragoste oarbă
și nu mai aveam margini în desfășurare.
Pentru tine nu
Cu o liniște bântuită de teamă
prefer stresul oamenilor gălăgioși, bizari,
să mă arunc în conversații facile
despre schimbările politice fără efect
în traiul nostru zilnic
când totul pare o
Trecea pe muchii de sare fără să se clatine
prinzându-se cu mâinile goale de cer, în echilibru
nu-l împingea nimeni, se juca cu propriul eu
secătuit de constrângeri.
Nici liniile drepte, curbe
Cât despre mine îmi ies mai rar din fire
înlătur îndoiala care mă roade,
nu-i a bună strădania dar nici a rău,
diminețile se topesc în tâmple ori tâmplele în ele.
Îmi dau pe nas toate grijile
Se învârte în cercul creatorilor de invidie,
plutește cu nasul pe sus în propria admirație.
Orgoliile și mândria păunului de sticlă
locuiesc în cutele memoriei și dorm la amiază
pe un pat de
Dincolo de cel care se vindecă de păcatele lumii,
stă omul lăsat slobod să guste mierea pământului,
sarea amară adusă de alții.
Nu știe cum se coace setea în cupele așteptării...
Un zvon îi
Stau liniștit căldura se stinge în gleznele nopții
sângele nu mai fierbe în clocot, se rotește subțire
nu e străin și sporește răcoarea în trup.
Cerul se topește în palmele fără coaje,
ele
Se prinde de mine culoarea
intră în piele până-n gând, se topește
cum zahărul în cafeaua fierbinte.
Ce pot să spun e că-i surprinzătoare...
Capătă irizări în orice paletă,
îmbracă tot ce
Nu este mai mare decât un zimbru într-un ochi de pădure,
privește cum unicornii scurmă în lună,
arborii se umplu de somn într-o țesătură de stele
prinsă de marginile nopții.
O pulbere de
Tot ce am țesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.
Orgoliile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilința sărută sufletele
S-a întipărit un surâs regal pe chipul tău,
de pe umeri alunecă purpura-n eșarfe,
simt cum se descompune îndrăzneala în mine
dragostea pune în loc o rază timidă.
Fluture în regatul
Părea atât de ciudat
să fie mai frumoasă decât în poveste,
să nu-l aibă pe vino-ncoa’.
Era mai singură decât bolovanul în câmpie căutat pentru șezut,
văzut ca un miracol de care se
