Poezie

Destăinuire

1 min lectură·20 mai 2014

Mediu

Cât despre mine îmi ies mai rar din fire

înlătur îndoiala care mă roade,

nu-i a bună strădania dar nici a rău,

diminețile se topesc în tâmple ori tâmplele în ele.

Îmi dau pe nas toate grijile și altele vin,

stau ca o haină veche ce visează petreceri de gală,

în rest îmi ascund cearcănele, mă mângâie gândul

că au rămas și alții pe dinafară

privindu-se cu îngăduință în apa de ploaie.

Zilele fug de rugină mâncând pământul

cad într-o groapă fără fund cu drojdii de humă,

noaptile alunecă după ploi și se înnegresc,

plimbă un fel de limbă de moarte pe buze.

Tot ce spun se naște din singurătatea oarbă,

durerea mă mângâie cu ceaiuri fierbinți

și umbre la pândă vibrează prin aer,

vechile cântece cu parfum de îmbălsămat amintiri

sărută umerii înainte de culcare.

O dorintă din inimă îmi amintește că bate

și nu-i mai frumoasă decât femeia bântuită de pasiune.

001.583

Silviu Somesanu. “Destăinuire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14049968/destainuire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.