Poezie
Grabă
1 min lectură·
Mediu
La cine nu are față, față-i descoperi
îndoiala zdrențuită devine prudență,
așteptare cum vânătorul după un copac
fugindu-i glonțul înspre moarte.
Nerăbdarea va fi sub coroana rotundă
unde se mântuie vânatul.
E o foame jupuită de gândul tăcerii.
Cu semne de rouă pe frunte
privesc ofranda cum cerul, pământul devenit roditor
mai frumos decât cel închipuit.
Îi văd fața într-un inel ce se rotește continuu
în două feluri, cu putință de viață
trăită de toți muritorii.
Stau lângă voi cu foamea pe marginile mesei
așteptând să înceapă ospățul
după ce închinăm un pahar.
Eu și soarele ne grăbim
pică bruma pe tâmple a toamnă.
001.608
0