În ochi prin întunericul de smalț
trec păsări peste anotimpuri
cu inele în cioc.
Fiecare noapte cu solzi de crocodil,
dinți de rechin,
își pune sub cap apele la pândă
stropite cu
Acolo,
voi încrusta în pietre semne,
cine le va descifra
deschide porți prin tâmplele timpului,
trage durerea după sine și pleacă,
dincolo de prăpastie unde s-a rostogolit cerul
și se
Ochii văd multe și nu spun,
îngroapă-n adâncul memoriei
imagini compromițătoare,
ele se recompun fidel,
apar mereu pe retină.
Inima nu le acceptă
surâde vinovată,
nu trădează.
Îi pui pe umăr mai mult decât duce
omul acesta rupt de întâmplări
și-a prins degetele-n ușa timpului,
își retrage gândurile în lemn.
Îl arde pe cap coroana de argint,
privește în sus cum
Nu mai sunt cel pe care-l caut înlăuntru,
în mine sălășluiește femeia cu părul de vânt,
cu ochii dezghioacă zăpezile de miez
și nu se plânge când se uită pe sine
la tâmplele copacului ce-mi ține
Cu cearcăn de lună, ochii adânc privesc
cum rodiile se coc absorbind lumina
în amieze saăvârșind dulcele-n fruct,
de sunt una cu zilele verii.
Cerul din aripi scuturat
se topeștea-n miresme de
Ca o muză căzută-n dizgrație
singură dă contur sub tălpi răbdării
înăbușind limba de agată în miere,
de mi se pun pe inimă osii din tulpini de flori,
dorind să mă vindec de cuvinte
când nimic nu
Întrebarea pusă de cineva la întâmplare
îmi taie emoția și se agață de răspuns.
Amândoi trăim într-o cochilie
în care se aude vuietul mării îndepărtate
sunet de pian în camera vecină.
Degetale
Privesc cum îți legeni trupul
într-o parte și într-alta
cu bratele aripi de porumbel alb.
Mă țin după tine pe drum
eu timidul cuprins între dorințe
ca o funie între două noduri.
Am reușit
Îmbolnăvindu-se de dat porunci
un altruist de tip plictisitor
se agita printre nimicuri
[unde se desfășura o cavalcadă-n aer liber]
ca un țânțar
acoperit cu paharul.
Aici am deprins arta
de
Uneori îmi caut urmele scurse-n rădăcini,
să le scriu în amintiri.
Tăcerea împrumută vârsta înțeleaptă,
imi căptușește pe interior golul,
trecutul fuge singur înapoi
nimeni nu-l
Ea avea fața unui măr din cele rumene
din soiuri vechi autohtone
cu o îmbrățișare caldă de culori
pe buzele soarelui.
Trup de lut vorbitor într-o trestie înaltă
pășea gânditor prin
Mai prinde o vorbă contur
într-o retorică devenită artă adevărată
unde totul se spune cu patos
fără ca logosul să rupă firul cunoașterii.
Totul este mai mult decât îți închipui
când marginile
Până-n tălpile arse
îți beau apa din trup
pe dinlăuntru
și o fântână fără ciutură
izvorăște mereu
sângele cald.
Pietre de lumină
se zidesc
cu suflet în ele
până ochii tăi
văd
Era pe vremea infatuării sublime,
trufia se împăuna cu orgolii vechi.
Ei, iarba și frunza-i mângâie tălpile,
toamna se strecoară bacantă prin vii,
le face copiilor mustăți de must
timpul
Au mânat caii vântului să treacă pe la fiecare răscruce
și nu s-au oprit până-n câmpiile sudului
În șeile lor călăreții fără nume agitau
bice de foc pe orizontul îndoliat al cerului
furtunile
Privesc coloana fără sfărșit
ca pe o urcare a spiritului rupând barierele cosmosului
sau ca un strigăt al omului către Dumnezeu
mărturisindu-i aspirația spre înăltimea de gând,
recunoștiință
Tăcerea aceasta care locuiește în mine
este un flaut fermecat,
cineva trebuie să știe să cânte în el
pentru ca sunetele să se îndumnezeiască
ascultându-le.
În tăcere n-am găsit decât
Am trăit clipa pînă-n adâncul peisaj al timpului
și s-a dus
de fiecare dată singură,
de fiecare dată prea puțină.
Din înălțimea nesfârșită așa cum îl priveam pe Dumnezeu
printr-un lung șir de
Acele trupuri moarte, nu sunt moarte,
stau latente în spatele vieții
de unde învierea le-nfășoară într-un arc
și sar de unde sunt în afară.
Este o așteptare îndelungă a recreației
care
Se așază carele pe drumul cerului
unul mai mare, altul mai mic.
Noaptea-i sprâncenată ca o femeie, țigancă
se joacă cu nervii ei ruginiți la glezne
carnea se-nfioară de atâta
Oameni fără căpătâi
omoară timpul în golul ființei lor
n-au cu ce-l umple.
Nici nu se plâng
doar visează
la ziua de mâine
să fie sătui,
să le fie cald.
Cu îngăduința nopților frustrate
ți-am alcătuit gleznele
după tabloul maicii mele
neprihănite.
Ca și nodurile ei nedezlegate
decât cu mare elocință
în vremurile când timpul se încălța în
