Pe o câmpie de tăcere
prind aripi de înger
și învăț zborul de pasăre.
Chiar cântecul vreau să-l învăț
la strunele unei femei,
cuvintele o să-mi devină sonore
din care poeme se nasc.
Lumea
Uneori cred că n-am timp
să mă bucur de tot ce văd,
mă opresc într-un loc ca un sâmbure,
îmi înalț lujerul și privesc
minunăția în care mă aflu.
Devin o coloană fără sfârșit
cu unghiuri
Trupul este tot mai subțire
și temător ca o pasăre.
Se împuținează, se strânge,
pleacă odată cu zilele,
în timp ce umbra rămasă
nu-l recunoaște.
Nici nu pot împrumuta altul,
să-l întorc în
Voi m-ați îndepărtat de izvor
când păsările mă iubeau.
Aripi vroiau să-mi pună
să zburăm împreună,
Apă-n cioc mi-au adus
când setea îmi căuta umbră
și de copaci mă lega,
până m-a chemat
O să mă întorc la tine,
umerii albi așteaptă
ca două fețe de pernă
pe care n-am pus capul.
Și sânii sunt copți
de-atâta asprime de arșiță
cu sfârcuri ca murul
ce se urcă pe garduri.
Inima
Neprihănit îi era trupul
întins pe otava de toamnă
mirositoare.
Umerii se-ngropau foșnitori
sculptați în albul zăpezii
pe care umbra nu se așeza.
În flori erau închegate aromele
Trăim într-un ungher la marginea lumii,
pe aici nu mai trece nimeni
și nu se știe de noi.
Ne întâlnim aproape-n fiecare zi;
ne cunoaștem apucăturile și metehnele,
niciunul nu se dă
Pasărea își exersa ideea de zbor,
avea deschisă o fantă în cer
prin care coboară dimineți de argint
luminând întunericul din ape.
Nu lipsea nici rotundul înalt deasupra,
o potcoavă a cailor
Plânge în frunze codrul la azilul de arbori
dus de fratele său mai mare românul
ce nu-l mai protejează.
Vântul și apele se bucură în treacăt
dar nu uită să se răzbune într-o zi
și nimeni nu
I se frânge sufletul
așa cum ar fi decăzut din simțire,
aude voci pe care nu le recunoaște
rostind vorbe în vânt.
Cuvintele sună a poezie în mintea lui
unde sunete străine converg
și umplu
Vorbele nu mai spun mare lucru
e o plăcere a nu le mai asculta,
de atâția ani au același înțeles și rezultat
că ne-am plictisit ascultând.
Spectacolul public e o comedie
în care se trag pe
Clipa nefastă cu săgeți de moarte
acoperă cu giulgiul alb plecarea,
sunetul prelung al clopotului lovit în dungă
sparge tăcerea și respiră durere.
E putredă întâmplarea nescrisă ori scrisă
Spală-ți rușinea de pe obrazul pătat
cu oamenii de la fiecare colț de stradă!
Numele tău are camuflate dezertări
mizerii cotidiene înșelătoare și trădare,
curg zoaiele din tine tulburi
și te
Nu era nimic rotund și clar,
se întrezărea doar o undă de lumină
căzută pe fața oglinzii
în care liniile aspre se estompau.
Se săpa o fântâna adâncă și pură
prin care iubirea urcă
Strălucind ca metalul
întunericul se surpă în văi
oprind apele să răsufle în liniște.
Oblicul se termină vertical
și totul se învelește-n lumină,
lăuntric sunt uimit de mirajul
care-mi urcă
O risipă de fluturi prin aer
face din zbor un joc de culori.
Când te căutam în cuvinte nespuse
se-nchegau pe retină imagini rebele,
iar fața luminii subțire de prunc
mă mângâia cu raze
Ruptă de gânduri și pielea se netezește,
uleiul iese la suprafață și se simte
cum trece zvon de frumos prin pupile.
Femeia de lângă mine se subțiază,
să intre-n măsurile provocatoare
inima ei
Unde retrasă înflorește menta sălbatică
nopțile boreale devin curbe
cum drumurile peste munți.
Cu rotunde flăcări răsăritul se-aprinde
sub genele apelor repezi,
cascade în sărituri deschizând
Copilăria nu se culcă niciodată
adorme pe caldarâm
cu gândul la ziua de mâine.
Anotimpurile au aceeași față
scăldată-n bucurie.
În ochi purtam minuni
care se întâmplau a doua zi,
jocuri cu
Amintirile le impart și cu cei morți,
la cei vii le povestesc.
Este normal să le uit cât mai repede,
le-am depozitat în sertarele memoriei
dar ies la suprafață ca un tatuaj pe suflet.
Tot
Ea-și frânge necunoscutul din simțuri,
dăruie inimii memorie ascunsă,
prinde durerea în copci de calendar
și lasă cuvintele să-și depene ghemul.
El apasă pe clapele așteptării cu răsuflarea
Nopții i se cere să fie neagră,
înaltă și dezmierdată,
sculptată în abanos.
Stelele privesc întunericul cu reticență
căutând umerii copacilor sub norii de vâsc
luminând până-n subteranele
Dând sens cuvintelor de-nceput
le-am turnat în forme de sticlă
să se vadă între ele,
să se înțeleagă.
Din verbe luminate de patimi înrudite
ispita s-a curățat de tentacule
femeia suspină