Sunt răvășit de întrebări,
aș dori să-mi limpezesc gândurile,
noaptea ce se ascunde-n trup,
când clipele-mi fug de sub nas fără rost.
Nu gust amarul, nici dulceața zilelor de mai
care trec
Trec pe sub Turnul Sfatului cu oarecare exaltare
privesc atent din toate unghiurile,
clădirile Sibiului cu aură amestecată: gotică și barocă.
Calc pe urme imprimate-n colbul vremii,
simt
Noaptea când cerul se urca pe umerii stelelor, lumina se desfășura din candelabrele tăcerii, copacii îmbrăcau haine regești și se rânduiau în ritualul templierilor soarelui, căutând cu ochii
Într-o noapte lovită de îngheț
cu sufletul desenat pe geamul ferestrei
înghit în sec spânzurat de cuvinte,
încerc să fiu în mijlocul gândurilor
din care răsar drumuri.
Nu știu ce hram poartă,
Nu te știu
nu mă cunoști,
ai venit de pe un alt portativ
unde sunetele îmbracă forme de cântec .
Dorul împătimit,
arde ca un rug în piața mare,
îl privesc și ard odată cu el.
Tu nu-mi
N-am simbolurile care să-mi amintească de lungile tăceri ale câmpiei, de tainele ei povestite cu atâta har de un bătrân meșter într-ale vorbelor plăcute auzului și sufletului, ori despre caii de
Am obsesia sărutului căzut în desfătare,
mă umple ca o dimineață de mai
cu liliac înflorit și logosuri de carne și vin
la umbra bătrânului agud negru.
Arginții și timpul îmi trec printre
Când își mușcă buzele de furie,
se întreabă de ce tocmai el să fie admonestat
pentru lipsa de prevedere și întâmplarea
unei nenorociri neașteptate,
ce i-a năruit perspectiva făurită.
Cu
De când era lovit de sindromul geloziei
își mânca iubita pe pâine
cu o furie oarbă.
Se înveselea întotdeauna
când o știa lipită de el ca o meduză
îi lăsa pe ceilați poftitori în umbra
Un fel de trecere dincolo fără parastas,
fără bijuterii, obiecte de artă și alte averi,
fără nimic doar cu false remușcări.
Până și vipera își dosește veninul
necesar numai în lupta pentru
Se năruiesc sentimentele din singurătatea mea,
caut un alt mod de a fi.
Trecutul s-a dezintegrat în amănunte
stropind cu amintiri drumul parcurs,
femeile s-au dezbrăcat și ele
de nopțile de
Ce nu se poate deosebi rămâne deoparte,
numesc acest fapt îndoială
pe care o rup din obișnuitul în care mă scald
și mă hrănesc din căușul întâmplării
ca un copil părăsit.
Va fi seară peste
Se îngustează arterele,
sîngele își face drum pe străzile erodate
din grabă forțează trecerile la răscruci,
somnul e încremenit în unghere,
pieptul tremură ritmic,
sânii leneși adulmecă
Conversez cu tine și mă mir
cum te-ai trezit așa dintr-o dată la realitate.
Erai mai întâi săracă cu duhul
apoi ușor apatică,
dar probabil școala, oamenii te-au schimbat
încât poți să ucizi
Albastru deschis de visare
dimineață năștea,
închizând ferestrele nopții,
în depărtare priveam răsăritul.
Un ținut răscolit de frumos,
când pe o potecă venea
adusă din basm
necunoscuta
Ei se mirau, făceau din mirare o taină,
cântau prin păduri și-și ascultau cântecul
urcând pe portativ în arbori.
Cădeau din mirare, se îmbrăcau în mister,
Sunetele se metamorfozau în
În dorința mea de a scurta așteptarea
lucrurile pe care le iubesc se întâmplă rar.
Atunci răbdarea nu știe să se manifeste,
îmi pierd cumpătul și rup zăgazuri,
altfel aș fi rămas mulțumit cu
Se-așază pulbere pe înscrisuri vechi
cerneala, uscată-n călimară, trăiește-n cuvinte
Pune-n ele metafora inimii și le îmblânzește.
Gândurile se-mbracă-n pânză de in,
rămân în afară gleznele
Se vor întrupa-n cuvinte de lucruri desprinse,
trec prin memorie pe un drum neumblat.
Uitate vor fi când focul va înghiți clipele viitoare,
îngerii se vor așeza în genunchi pe lespezi de
La masa de piatră, timpul picior peste picior
se odihnește o clipă,
Dumnezeu vine pe alee sprijinindu-se-n toiag
golit de timp în tăcerea sfințită.
Oamenii respiră măduva lemnului,
paharele
Moartea nesfârșită seamănă teamă printre muritori,
înghite trecutul și aleargă pe urmele vieții în viitor,
nu are criterii de selecție cunoscute,
profită de hazard și clipa malefică.
Întunericul
Nu s-a întâmplat nimic deosebit cum se așteptau,
o simplă întâlnire formală
de unde fiecare a plecat dezamăgit.
Iluzia și-a pus amprenta pe fiecare întâlnire,
bucuria revederii a devenit
Scrâșnetul meu din dinți e ceva involuntar
la vederea nedreptății ce ne inundă.
Sunt un arbore care vede pe cel care-l taie
și se hotărăște să cadă pe el
chiar dacă nimeni nu crede în voința
Noaptea trezită din somn
cu întunericul pe pantofii de lac
își umple trupul cu lupi la pândă,
dincolo de golul de sub aripile păsărilor
care-și uitaseră puii în cuiburi
nedumerite de ce
