Poezie

Gelozie

1 min lectură·28 aprilie 2015

Mediu

De când era lovit de sindromul geloziei

își mânca iubita pe pâine

cu o furie oarbă.

Se înveselea întotdeauna

când o știa lipită de el ca o meduză

îi lăsa pe ceilați poftitori în umbra uitării

să putrezească de ciudă

și se răzbuna.

Se uita în ochii ei încruntat,

nu descoperea nimic palpabil,

o căuta de semne străine

ca să o chinuie să le mărturisească

dar nu a găsit.

Apoi se întreba ca pentru sine

de ce să nu stea împreună mereu

fără să mai plece la muncă ori la școală,

când poate să facă el totul.

Nu a găsit niciun răspuns potrivit pentru ea,

în plus părinții ei ar vedea în asta

o abatere de la tradiția lor de afaceriști

care măsoară totul în profit.

Și cine îi poate lămuri

că și dragostea are unități de măsură

necunoscute pentru mulți.

Ros de astfel de gânduri prindea în el coaje

sentimentul de neputință ca un vierme

care tulbură memoria,

din instinct o mângâie pe sâni

pe când ea doarme,

afară plouă.

001.539

Silviu Somesanu. “Gelozie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14070478/gelozie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.