Silviu Somesanu

Chiar dacă nu recunosc rătăcirea în care am eșuat, nu găsesc altă posibilitate de revenire fără niciun efort, decât refluxul din interior. Și tu poti face acest lucru numai din inimă, astfel

În palme ierburi n-au mai crescut și niciodată mâinile nu s-au opus, ochii aveau irișii de un verde intens ca frunzele de ficus. În oglinzi străluceau tot mai singuri înfruntând

Toamna stă-n genunchi în fața rodului se grăbește să-și încheie socotelile, pleacă la sărbătoare să-și cinstească oamenii dar totul se face după un ritual anume care îmbracă-n culoare fiecare

Într-o stare decăzută în ochii oamenilor se stă la coadă din instict, aici poți afla tot ce se întîmplă-n oraș cum trece moartea ori dragostea pe străzi și nimeni nu vorbește cu voce

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul, în fiecare primăvară îmi înflorește între dinți până când zilele cu soare își odihnesc amiezele la umbra răcoroasă a norilor. Nopțile se

Am obosit să tot privesc mirat cum se aruncă punți peste râuri, să trecem dintr-o parte în alta în căutarea norocului ruginit. Dar totul se face cu o răbdare tristă, de când mă chemi în

Când eram tânăr, cal cred că eram, timpul îl trăgeam după mine târâș, sfinți în căruțe de foc și zei în care de luptă îi duceam acolo unde nu poți să ajungi. Erau lumi împrejur și nu se vedea

Căzut în pustiu din copacul spânzurat de cer n-am văzut margini doar forme necunoscute. Dincolo de această cădere timpul curge normal se manifestă înlăuntru și înafara mea, chiar dacă iubita-l

Fiecare cuvânt este o scoică într-o limbă în care literele urzesc o perlă misterioasă cu luciu de sidef și sunetul poetic al cântecului de leagăn. Noaptea se plimbă cu stelele prin

În inimă își zidesc sălașul-cetate iubiri paralele, zile de așteptare, nopți de plăcere, ce se ignoră între ele. Totul se întâmplă în spatele oglinzii de unde țâșnește întunericul cu gânduri

Mâinile mele de teamă cresc devin tot mai sălbatice. Una din ele e mai vânjoasă are forță și rupe, cealaltă-i mai temperată, măsoară totul cu prudență. La ordinul primit se sprijină

La umbra lui nu crește nimic și pe toți îi strânge în jur. Ochii-n orbite îi sunt de gheață dar pe mulți îi încălzesc. În lume nu se afișează aproape deloc nu se simte izolat, are

Nu mă regăsesc în umbra desenată subțire pe care unii o cred silueta mea care trece granița dintre vis și realitate, în zbor prin vămile timpului până când și uitarea se mută dincolo de

Cu sufletul cât o metaforă smulsă din cuvinte la punctul unde se prinde carnea de oase se vindecă nervii de nerăbdare. Îngerii fug din oglindă rănile noastre sunt rănile lor fără sânge în

Cu sufletul bântuit de posibile pedepse la punctul de întâlnire dintre iad și rai întorc pe dos trecutul. Demoni n-am întâlnit în toate nopțile în care am fost fantomă în ochii femeilor cu

Duc felinarul unor vremi cu fața înnegrită, caut un orologiu care să măsoare tristețea, să o adauge vieții prin corecții zilnice. Aud cum se ciocnesc sunetele și se sparg ca sticla fără ecoul

Unde gândurile se înlocuiesc prin vise și somnul a rămas fără ochi iubite mea citește în ele cum se schimbă dorințele și mă întrupează într-un alter ego oscilant ce mă transpune în privirile

Nopțile mele nu au subterfugii toate se sfârșesc lamentabil pe ploi ferestrele lor au ochiuri în cer. Absorbite de mișcarea pământului trec cu dezinvoltură pe partea opusă, încetează să mai

Degetele subțiri ale iubitei se joacă pe clapele pianului, ea are o bucurie interioară și surâde ruptă de realitatea desuetă. N-am întrebat-o nimic nici n-am descoperit ce cântă, poate fi și o

Ne vom trezi într-o zi singuri cu surâsul tău lipsă din colțul gurii, cu bucuria mea stopată la sursă într-un timp greoi de străbătut cu pași nesiguri și mărunți. Tu crezi că timpul s-a adaugat

Vom pierde și noaptea aceasta neîncepută cu multe clipe rătăcite-n ungherele inimii mușcate din foamea somnului întârziat fără vise și alte trăiri admirabile de care să-ți pară rău. Se

Se lasă înserarea mai devreme ca o întomnare pe sufletul neliniștit în cicatricea timpului la care pietrele visează cu pielea întinsă sub ape. Tu privești ca o pasăre luminișul prin

Noaptea prinde caii-n șa, le potcovește copitele și-i lasă să zburde prin câmpie, să pască-n ierburi ne-ncepute. Dimineața aleargă-n galop pe drumuri de pulbere și pietre de-n urma lor sar

La deschiderea unei văi prinsă în frunzișul copacilor abia îngălbenit, căprioare de aramă cu gleznele și copitele zvelte și iuți, erau gata de salt spre desișul întunecos, cu miros de putred în