Poezie

Speranța nu moare niciodată

1 min lectură·24 mai 2015

Mediu

Bucuria-mi scurtă se brăzdează odată cu câmpul,

în fiecare primăvară îmi înflorește între dinți

până când zilele cu soare își odihnesc amiezele

la umbra răcoroasă a norilor.

Nopțile se desfășoară prin frunze și ierburi

cu pânze de întuneric cu miros de flori

și o neostoită dorință de lumină.

Sunt stele aprinse-n imensul policandru

toată suflarea le privește cum răsar ori apun,

clipele mele se îmbină cu clipele tale grăbite,

să bată la porțile zidite ale universului

fără să uite că moartea desculță nu găsește cheile

și rămâne pe pământ mai departe.

Se confirmă că totul se stinge,

ciclul vieții se reia

pe alte coordonate de creație

și nimeni nu se teme.

Îmbătrânim cu împlinirea și acceptarea

fericirii de dincolo, nu știm ce ce ne așteaptă,

speranța nu moare niciodată,

rămâne văduvă.

012.662

Despre aceasta lucrare

Autor: Silviu Somesanu
Tip: Poezie
Cuvinte: 131
Citire: 1 min
Versuri: 21
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Speranța nu moare niciodată.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14071999/speranta-nu-moare-niciodata

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

RR razvan rachieriu✓25 mai 2015

Speranța divorțează de ideal, care are alte viziuni existențiale, se căsătorește cu domnul fericire, rămâne văduvă când domnul fericire este strivit de o placă de beton aruncată de la etajul 10 de invidia ce nu este fericită, însă speranța este nemuritoare, ea traversează din primordial toate genealogiile oamenilor, și, în ultimul timp, încearcă să se strecoare în nefiind, din care încearcă să modeleze avataruri.
Mereu rămân cu impresia că următoarea poezie va fi mai bună.