Are trup de vioară albastră
cu snop de vibrații în interior
de sunete luminoase.
În zilele roase de arșiță
ochi limpede sub mal de râu
cântecul celest,
respirație de jad șlefuit.
Verde-n
Drumurile nu s-au oprit și capăt nu au,
oamenii-s cuprinși de febra călătoriei
și-i bănui și de alte porniri
în căutarea locului făgăduit.
Trăiesc sub zodia patriei de bine
de nu-i mai încape
Stă să se năruiască în umbra
de care întunericul se ascunde
sub obloane de lut
prin care lumina nu trece.
Într-o noapte scoasă din minți
vibrează sunetele de teamă
și fuga te apucă fără să
Îl va lovi setea de adevăr
ca pe un călător
pe întinsul necunoscut,
nisipul îl va cerne pentru firicele de aur.
Numai cristalul are sclipiri în unghiuri
cu zvon de îmblânzire,
de nopțile de
Se-ncinge căldura și se coace verdele crud,
adieri fragede și umbrele caută
să ne alunge toropeala.
Nimic nu se mișcă, peisajul pare static
înserările capătă scuturi răcoroase,
diminețile au
Tot ce mă poate desprinde
urcă
cu rotiri în spirală.
Rămâne prezentă nemărginirea,
deșertăciunea,
între ele moartea.
Viața,
o sinusoidă din fragmente visătoare,
finită.
Deseori prins în obișnuință, rutina te seacă
și încerci să sapi la rădăcinile firii
aruncând zarurile pentru un câștig la vedere
ce te atinge cu umbra răcorii.
Cremene sclipitoare
pusă pe
Când mușchii sudează curbele brațelor,
mâinile se ridică, nu amenință,
dar spun totul privirilor,
trupul iese din corzi și farmec capătă cât cuprinde.
Ea gustă înserarea cu dorințele-n
Dacă nu mă cunoști, cunoaștere capeți
și o avalanșă de priviri din unghiuri opuse
până tulburătoare rămâi, coapsă bogată,
foșnitoare ca o pisică prin întuneric
aluneci în apă ca o piatră.
În
Ea își curba liniile, lucra cu spații rotunde
ochii șterg unghiurile, fac acustica înaltă,
Gândurile mele se joacă cu imaginile inedite,
în regatul alb lumina-i cu setea bogată
nicio apă
Între mine și tine umbre îmbrățișate
vor să se contopească,
mai cuprinzător cu o înălțime, sufletul.
Inima ta se agită fierbinte în trup
asemeni dorinței obraznice,
înserare nevinovată
ca
Cu fiecare nemărginire suntem aproape bogați
nu închiși în orizonturi oarbe,
nemurirea prin moarte se recunoaște,
orice spirală pretinde înălțime
în conturul ce se gândește rotund
ca roata
Să socotești nedreptatea, nedreptate,
să rămâi sub acoperișul ei
și să-ți faci cuib ca păsările,
e partea cea mai perfidă a ființei
de la care nu se aștepată altceva,
deși îți dorești o altă
Au înfrunzit iubirile băute pe inima goală,
au prins note pe portativ,
sunetele intră-n cântec și urcă pe scenă,
se trezesc sufletele căzute-n așteptare
și sorb bucurie după bucurie până la
Despre nemurire nu se mai spune nimic
doar rareori se simte singurătatea clipelor fugare
în visul intim de fericire din surâsul femeii,
inima bate a sărbătoare locuită de bucurie
în ornicul
Când noaptea curge în aură firească,
cu stele arse la îngeri sub aripă,
mă zidesc în timp cu fiecare clipă,
și-n suflet cerul începe să se nască.
N-am să mă pierd cu nicio împrejurare,
Mai mult decât înaltul, esența zborului
se desprinde de teamă vindecată,
să nu fie împunsă de cotul îndoielii
privește chipeș dincolo de întâmplări,
deprinde obiceiurile noilor veniți
într-o
Cioplit în piatră dură
cu zâmbetul pe care-l poate avea o statuie
privește dintr-un unghi
piața mare în fiecare zi.
Cu mândria lăsată la vedere
într-o înmugurire a crudului rămuros
înșală
Ca dintr-o noapte-n pulbere de cometă
dincolo de țesătura de alge
somnul își ia avânt,
să spargă întunericul verde.
Lumina scapă semne-n adânc.
Slăvită marea cu ochiul de lună
prinsă între
În apele ce se varsă-n memorie
peștii au căpătat glas,
zadarnic încerci să-i prinzi cu năvodul
gîndurile au pus în el piatră
în care locuiește destinul.
Eram trimisul dintâi înnobilat de cuvânt
ca într-o scriere pictată
unde vocalele cântă psalmi
de teama sălbatică a vedeniilor
prezente prin preajmă.
Memoria începe să-și umplă golul
cu nume
Ca o filă îngălbenită
scrisului îi dă o aură de măreție
adâncă cât fântânile timpului,
la suprafață iese într-un izvor zâmbind.
Așa se ascunde frumoasa fără corp
pe care nimeni n-a
Departe voi înnopta
în sertarele nenumerotate ale timpului,
în gânduri fără contur
sub geana fierbinte a soarelui
vălurind lumina ca mătasea
în descântecul amiezii,
praf de cometă pe buzele
Ce se-ntămplă cu tâmplele mele?
Se albesc de atâtea dezamăgiri și toamne,
iarna le cuprinde îngemănate,
ademenite de zvonuri inocente
cu zăpezi luminoase.
Nimic nu mai lasă loc tinereții
în
