Poezie
Marea cu ochiul de lună
1 min lectură·
Mediu
Ca dintr-o noapte-n pulbere de cometă
dincolo de țesătura de alge
somnul își ia avânt,
să spargă întunericul verde.
Lumina scapă semne-n adânc.
Slăvită marea cu ochiul de lună
prinsă între țărmuri de orizonturi,
privește cerul în oglinda-i de apă,
se lovește de creasta valurilor
și pielea subțire a deșertăciunii
spală lemnul negru al corăbiilor.
Pântecul lor plin cu mirodenii și aur
a sedus capetele încoronate
dar timpul și-a lăsat plumbul și-n oasele unșilor
de se mira Dumnezeu
cum i-a scăpat din vedere.
001.554
0