Poezie
Cu o aripa de umbră*
1 min lectură·
Mediu
Eram trimisul dintâi înnobilat de cuvânt
ca într-o scriere pictată
unde vocalele cântă psalmi
de teama sălbatică a vedeniilor
prezente prin preajmă.
Memoria începe să-și umplă golul
cu nume convenționale strigate,
glasuri si elemente prime
alungate de orice miscare
cu o aripa de umbră
și alta din întuneric scăpată.
Privesc cum cerul se arcuiește peste pamânt
ca o boltă rupestră, desenată,
de mă uimește ca pe un intrus
între hotarele sale,
în anotimpuri de căutare
unde apa nu poti să o cari
ci doar pește să prinzi.
Cu o sclipire de platină
prin rumegusul de vorbe auzite
și nicio iubire ajunsă la mal,
de lemnul se aprinde de la fulgere.
Numai lumina mă îndemnă la liniște
îmi pune pe jar îndrazneala
în mâinile iuti,
cum toate din instinct se petrec.
013.932
0
“Memoria” își “umple golul” cu amintiri disparate, pe care caută să le unească în întâmplări și evenimente închegate.