S-a uitat la mine cu coada ochiului
poate chiar în silă,
după ce s-a gândit mai profund
m-a chemat lângă ea să mă sufoce.
Mi-a sechestrat gândurile într-o ambiție
n-o iert și o țin strâns de
E o lume neștiută sau o părere de popor,
o viață noduroasă pe care încerci s-o trăiești
cu timpul femeilor care urcă prin vârstă și se grăbesc
să numere nopțile cu deschidere la sublim.
Le simt
Trec păsările spre ținuturile gândului cald,
aștept zilele iernii cu frig în cuvinte,
nopțile tăcerii unde abia mai locuiesc.
Înot printre lucruri, le ascult patimile,
mersu-ți ușor străbate
Nu cred să fi fost eu cel născut
în ziua hărăzită tăierii porcului,
dar oricum noroc n-am avut,
nici nu m-am plâns
femeilor cu sentimente subțiri
n-au nevoie de înduioșări periculoase.
Am
Oamenii trec, se ascund printre cuvinte
pășesc odată cu timpul lor
călători nepăsători.
Pe drum se lovesc de întâmplări
cu bucurii ori tristeți
pe care le ating cu sufletul
și le lasă
S-au săturat de singurătate pietrele lunii
fiecare stea pare imună
te privesc dimineața cu ochii de rouă.
Am trecut prin noapte ca prin sticlă
afumată pentru eclipsă,
am dorit să plec din
Am un drum care trece prin cuvinte,
se hrănește cu vorbe aruncate de trecători,
de multe ori se pierde-n uitare
apoi iese la suprafață cu pietre colțuroase.
N-are nici măcar pomi pe
M-am împământenit sub moștenirile timpului,
încerc să-mi echilibrez pofta de căutare
ce nu mă lasă să odihnesc.
Tu îmi aduci la masă necuvintele,
să mă irosesc în iubire ca pietrele-n ape
când
Nu pot să cred că m-am născut atât de frumos
într-o dimineața anostă din decembrie
ce-mi înghițise solstițiul de iarnă.
Așa am auzit povestind femeile la gura sobei
cu flăcări pe fețele
Acolo întotdeauna se împart apele vieții,
a mea face meandre și nu-i bună de băut,
a ta sare peste stânci și-și face loc printre noi
celelalte se duc și se pierd în pustiu.
De multe ori nu-s
Tu mesteci cuvinte,
le storci până iese esența
apoi îți desenezi sufletul
cu dezamăgirea strânsă-n inima rănită.
Nu știu cum să te vindec repede,
ești îndărătnică și nu vrei nimic
a rămas
Când moartea a venit să-i împrumute coasa
totul era cosit, chiar și otava,
fânul era strâns în baloți rotunzi,
acasă nu era nimeni,
oamenii erau la ziua recoltei.
A plecat repede, o lătrau
Femeie a ploii și ninsorii,
Nu știu de ce te-ntorci din drum
Toamna când pleacă-n sud cocorii
Și serile au miros de scrum.
În crame dau vinurile-n fiert,
Vânturile scârțâie-n uluci,
Îmi ceri
Se așază soarele-n ferestre,
florile surâd și se înclină pe rând
cu gingășia unui dans de pasăre.
Într-o vreme cînd vin fluturii aurii,
să scuture roua dimineților de vară
grădinile îmbracă
Acolo unde drumul face o buclă
citesc cu atentie indicatoarele
și las în urmă toate inhibițiile,
pătrund pe aleea îngustă a lumii opuse,
intru în imperiul privilegiilor șocante.
Nu se află
Își mută sufletul în alt trup,
l-am simțit cum îi tremura inima.
Încearcă să rămână același om exuberant
cu îmbrățișările la el.
Zilele au devenit ape de trecere între lumi
care merg mai
S-au aprins cuvintele și lumina sclipitoare
a devenit albă ca o hârtie lucioasă
pe care nu pot să scriu poeme albe,
între noi a rămas doar o noapte de meditație.
Diminețile sunt
Printre degete se scurge viața
n-ai timp să gândești,
percepi totul cu întârziere,
te consumi pe drumuri cu stavile și lungi.
Clipele se rup din tine prea repede
abia atingi înțelesul și
Nu-mi prind cuvintele rădăcini,
se mulțumesc să se așeze la masă
într-o meditație hipnotică.
Înserarea fuge de la fereastră mai spre grădină,
noaptea caută o lucarnă deschisă
pentru păsările
După ploaie, simt miros de flori de salcâm,
mă străbate o bucurie neașteptată,
păsările sunt cuprinse de o frenezie ciudată
de parcă sunt într-un concert sui-generis
și toată suflarea ascultă
cu
Dintr-o întorsătură nebănuit de perversă
o femeie încearcă să mă scoată
și o face cu bună intenție.
Doamnă ești singura care ai înțeles totul,
ai privit atent unde trebuie,
nu știu cum să mă
Cerurile filtrează lumina,
vântul se întrece cu umbrele norilor.
pământul se întoarce cu fața la soare,
ziua prinde în brațe păsările timpului
și încerc să zbor spre nesfârșitul facerii
de la
Nu-ți fă ambițiile de viperă
când toată lumea știe că ești veninoasă
și-i pregătită de o ripostă aspră.
Lasă timpul să calmeze spiritele rele
și așteaptă clipa de înseninare
care alungă norii
Strig și mă aude un ecou de stea
ce-mi absoarbe sunetul și-l sparge
privindu-l mut cum se întoarce
în tăcerea ruginită de căutări pe pământ.
De fapt îmi pare o mimare de strigăt
către cineva
