Poezie
Exod în efuziune
1 min lectură·
Mediu
E o lume neștiută sau o părere de popor,
o viață noduroasă pe care încerci s-o trăiești
cu timpul femeilor care urcă prin vârstă și se grăbesc
să numere nopțile cu deschidere la sublim.
Le simt respirația de frunză care așteaptă toamna,
se închid în alte trăiri, alte presimțiri
cu așteptări stropite de brume reci, ofilire.
Hambarele sunt pline, fânurile coapte strânse acasă,
simt aromă de sâni, trecerea în calești domnești
la ceasuri de seară sărite de pe fix
când vine pe neașteptate noaptea și somnul
ca o apă ce-mi fură liniștea și pleacă
cu căldura lemnului ars în sobele uitării.
E un duh convalescent în patul tău umbros
ce-și caută sănătatea în gesturi și necuvinte,
e o formă de viață, o flacără vie sau înălțare
care mă cheamă să vâslesc prin eter
și eu trec peste râuri pe poduri de piatră
spre orașe cu turnurile înclinate spre apus.
Zilele își declină speranțele și mor pe rând
lăsându-mă cu aceleași gânduri arse de secetă
prin praful câmpiilor cu năluci de pustă.
Semne încrustate pe fața obosită
mă chinuie mereu cu o aură de înțelepciune,
de nu știu de-i aparentă ori reală.
001.717
0