Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Acasă nu era nimeni

1 min lectură·
Mediu
Când moartea a venit să-i împrumute coasa
totul era cosit, chiar și otava,
fânul era strâns în baloți rotunzi,
acasă nu era nimeni,
oamenii erau la ziua recoltei.
A plecat repede, o lătrau câinii
care o simțeau plină de răutate,
bătrânii oricum nu-i vedeau trupul
și așteptau în suferință
cu ochii deschiși în gând, sfârșitul.
Timpul era deluros ca un val legat de altul
în marea liniștii singurătate
unde se îneacă negrele corăbii
cu catargul vieții rupt.
001.788
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
77
Citire
1 min
Versuri
14
Actualizat

Cum sa citezi

Silviu Somesanu. “Acasă nu era nimeni .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/14107698/acasa-nu-era-nimeni

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.