Silviu Somesanu

Să vezi cum se înfruntă politrucii ce nu mai fac nicio ispravă-n țară, îți sufli în sân , îți faci semnul crucii și-ți vine gândul să o tunzi afară. Pe dinlăuntru simți o apăsare ca o durere

Dintre toate capetele ce se ridică semețe, al tău privește departe-n față, pentru privitori pare un lucru normal, sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă și mă forțez să fiu atent, cum se

Mai lasă-mă să-ți susur un izvor sub pleoape, citește-mă din gânduri așa cum tu o știi și lasă în stomac toți fluturii să-ți scape, iar tot ce nu-i iubire să plece în pustii. Un crâmpei de

S-a prins cu mâinile de cer, i se părea un amplu exercițiu de zbor fără aripi de înger sau pasăre, doar cu gândul desprins de trup. L-am lăsat să plece unde dorește, în mine a rămas un gol

Seara descântă apele la izvoare pentru drumul prin întunericul nopții, le așează sub cap pietre, să alunece grăbite-n mările lumii. Dimineața le spală cu lumina pe fața vălurită a

Sufletul se-mbracă-n haina trupului și o folosește până la ponosirea definitivă când nevoit o părăsește. Cu bucurii și amăgiri îl trce prin întâmplări îl mângâie în căldură și frig, Cu

Un păcătos nu iartă pe nimeni, nu se iartă nici pe sine, în această lume fiecare iertare se face de cel cu har de aceea el își ascunde intenția și faptele uită vorbele. Pe drumuri

Nopțile clădite pe straturi de întuneric, umbre și ceață oferă câmp liber fantomelor. Alungat de lângă tine nu mai recunosc drumul pe care-l caut sub presiunea iubirii sfâșietoare. Nu mai

Își pune cuvintele în vorbe goale le încearcă puterea de penetrare în suflete zbuciumate. Dorește să împlinească deziderate vechi dimineților să le împărtășească bucuria, în ochi să se nască

Ai mușcat cu ură din mărul discordiei, poate n-ai știut ce se poate întâmpla când îți lași amprenta pe valul durerii răscolite. Spui cuvinte pline de complicități, intri acolo unde

Se culcă pe gânduri ca pe o pernă de aer, pe liniile paralele ale trecutului către viitor înalță vise cu niște zmeie spre cer. Prinde în palme lumina și o răsucește și tulnicele răsună din

Lumina se furișează printre scânduri, pe gard doarme o pisică neagră, dincolo nu se vede nimic decât o noapte ca o zebră cu capul în pământ paște întunericul.

visul se întoarce în vis în gânduri dragostea frământată dospește până i se frăgezește miezul viitorul rupe lacom din speranțe își pune pe masă pâinea coaptă și așteaptă musafirii ușa

ai putea să-mi spui de ce porți pe umeri întunericul și nu-l fugărești călcându-l în picioare el se lovește de ochii fiecăruia cu o furie oarbă pe care nu pot să o înțeleg lumina îmi curge

îmbrac dorințele în haine de sărbătoare nu imită nimic totul se metamorfozează în dragoste între noi curbura zilelor așteptăm cu încordare eu știu că ești pregătită demult pentru contopirea

O noapte întunecoasă se plimbă peste păduri și câmpuri hăt departe, nimeni nu-i înțelege nicio limbă din vorbele de viață și de moarte. Căutam orbește miezul ei adânc risipea o teamă smulsă

Cu o zi întoarsă pe dos noaptea te-a adus pentru că se simțea vinovată, împărțea întotdeauna păcatele pe culori și ai rămas liberă fără nicio umbră din care să te culeg, așa te-am găsit în

Sunt iritat, îmi arde-o stea în piept, e steaua de mare veninoasă aș vrea să fiu c-un pic mai înțelept, să n-o aduc la mine acasă. Ca orbul mă tot masez întruna, aud ritmic, inima se

Multe sintagme, desigur proaste, poporu-i scindat în părți opuse vor să-l lovească zilnic sub coaste, forțele din afară impuse. Nu cred că e cinstit și nici loial să te tot lupți cu semenii

Noaptea se stinge pe cărări neștiute, lumina-și caută locul sub aripile vieții, de la o vreme nimic nu este întâmplător, tu ești muza mea serafică ce nu calcă de două ori într-un loc. Mă

Această limbă dulce-n cuvinte a unui om tăcut de felul lui, întors de undeva de prin Vaslui păstrează-n ea ce are în minte. Trecutul îl ară și-l frământă, reține ce-i necesar

Am intins firul albastru între doi copaci și i-am legat unul de altul n-au spus nimic se simțeau fericiți, clătinau din frunze păsările făceau schimb de triluri și de copaci. Pe pământ

Printre dese sughițuri plânsul trece cu noduri în gât într-un somn ciudat de ademenitor pentru un copil. Mângâi cu ochii pe mama, nu spune nimic, timpul se-nghesuie-n mine de uit

Tu popor cu ochii închiși, ia privește-n depărtare dealul înflorit de caiși, țărmul mângâiat de mare. Soarele răsărit din apă se ridică încet pe boltă, pe pământ într-una sapă sâmburele de