Silviu Somesanu

în ochiul aprins sub geană înregistrez lumea aceasta hulpavă gata să transforme totul în zerouri ca într-un nimic absolut Sunt zile în care mă întunecă știrile, nesăbuința celor care produc

O poartă deschisă între buze arse-n pârjolul așteptării, Cântec în frunză pe suflete prelungit de neputința împotrivirii, Adieri de îngeri cu foc peste lipsa de amintiri, Ardere

Inima ta are culoarea aprinsă, a racilor fierți în apă sărată. O simt cum bate cu putere, Când mă apropii de tine mă ascunzi sub o geană. Se apleacă clipele și se sfârșesc ca o pradă

te știu prin cețuri destrămate de vânt cu pașii în stele pe drumuri de munte alergi prin păduri de molid și de tisă la cabana vegheată de nuferii galbeni luminoasă te strecori prin odăi cu

am fost plecat cu gândul cerul scuturat de ploi sub un acoperiș de stele unde respiră-n ierburi câmpia te-am întâlnit prin grâu ademenitoare umbră de iubire vom locui în cortul verii cu

Când mi-ai adus neliniștea acasă veneai singură, necunoscută, te-ai așezat la marginea inimii rostind cuvinte din priviri. Erai o pasăre uitându-se-n iarbă înainte să-și frângă zborul, vino

Rostiri de cuvinte-n somn așez lângă un perete sacru să-și spună rugăciunile visului, să-ți sfărâme o lacrimă plânsă lângâ genunchii chirciți. Noaptea zidită-n coloane de șoapte încălzea

Numai tu mă uimești, femeie gratioasă prin aerul împrimăvărat în trup diminețile-s explozive, arcuirile volante ochii, scântei de cobalt purifică pornirile nestăpânite. Ziua-i năvalnică și

Ne vor uimi florile pe ramuri vom trece pe sub umbră de petale să ne oprim îți spun, să ne oprim, prea multă frumusețe arde-n freamăt miraculoase clipele se sting cerul va lăsa înghețul peste

Sângele n-ar obosi niciodată inima se află în largul ei pasăre-n zbor sub aripi, plin de claritate aerul. Trupul mi-ar dărui întreg o dragoste ajunsă la coacere, cuibul de vânt al

Stau în genunchi pe umerii ploii Te ating cu o umbră de apă, Să înțelegi durerea nevoii Când durerea mă arde sub pleoapă. Pândesc mirat cum lutul se moaie Ascuns în bulgări de rouă

Unii crabi trăiesc în nămol în mlaștini cu vegetație luxuriantă trebuie să-i cauți cu mâna pân\' la coate sub amenințarea foamei Crabii sunt protejați de lege braconierii își mocirlesc

Curg fântânile-n cuvinte de sticlă lacrimile ploii prefăcute-n vin să-mi limpezesc glasul cu tandrețe de întâmplările căzute în gol tu departe o amfora plină cu tot ce s-a sedimentat împarți

Am scris cu degetul arătător peste liniile palmei tale un semn semnul cercului de foc aprins în inima mea în serile înflorite de mai Tu ai schițat doar un surâs ca și cum asfințitul îți

de când privesc apusul soarele a scâpătat pe jumătate-n mare un vapor care treptat se scufundă tu îmi arăți cerul franjurat de lumină ca o moarte așteptându-și ceasul pe umerii

atunci când îți cade o greutate pe degete te taie fulgerător durerea