în ochiul aprins sub geană
înregistrez lumea aceasta hulpavă
gata să transforme totul în zerouri
ca într-un nimic absolut
Sunt zile în care mă întunecă știrile,
nesăbuința celor care produc
O poartă deschisă între buze
arse-n pârjolul așteptării,
Cântec în frunză pe suflete
prelungit de neputința împotrivirii,
Adieri de îngeri cu foc
peste lipsa de amintiri,
Ardere
Inima ta are culoarea aprinsă,
a racilor fierți în apă sărată.
O simt cum bate cu putere,
Când mă apropii de tine
mă ascunzi sub o geană.
Se apleacă clipele și se sfârșesc
ca o pradă
E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a
știu
luna se plimbă noaptea
pe acoperișuri
cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă
îngerii mirați și ei
citesc în scriptură
apocalipsa
un nor ieșit la plimbare
o salvează și
trimițîndu-mă să fac rândul la capre
am crezut că mama mă pedepsește
îmi spunea că este o plăcere
a copiilor din sat
sfioasă îmi căuta în gânduri
neplăcerile zilnice
zicându-mi așa într-o
te știu prin cețuri destrămate de vânt
cu pașii în stele pe drumuri de munte
alergi prin păduri de molid și de tisă
la cabana vegheată de nuferii galbeni
luminoasă te strecori prin odăi
cu
Pleacă mereu câte o zi,
vine alta ca valul și trece,
din câmpie printre văi și dealuri
de unde am fost prigonit,
rămân tot mai șubred pe drumul penitenței.
O ploaie căzută din cer în
ridicată-n picioare și aplecată se apropie de icoană
e seara când o văd destul de clar
cu bucuria adunată-n ochi și rugăciunea pe buze
pe drum trec carele zidite cu știuleți mai sus de margini
se
am fost plecat cu gândul
cerul scuturat de ploi
sub un acoperiș de stele
unde respiră-n ierburi câmpia
te-am întâlnit prin grâu
ademenitoare umbră de iubire
vom locui în cortul verii
cu
Când mi-ai adus neliniștea acasă
veneai singură, necunoscută,
te-ai așezat la marginea inimii
rostind cuvinte din priviri.
Erai o pasăre uitându-se-n iarbă
înainte să-și frângă zborul,
vino
Rostiri de cuvinte-n somn
așez lângă un perete sacru
să-și spună rugăciunile visului,
să-ți sfărâme o lacrimă plânsă
lângâ genunchii chirciți.
Noaptea zidită-n coloane de șoapte
încălzea
Numai tu mă uimești, femeie
gratioasă prin aerul împrimăvărat în trup
diminețile-s explozive, arcuirile volante
ochii, scântei de cobalt
purifică pornirile nestăpânite.
Ziua-i năvalnică și
Avea bunicul o pălărie frumoasă,
mi-a dăruit și mie una la fel,
mergea la muncă în gradină ori pe câmp,
își așeza pălăria jos să nu se murdărească.
Am fost mereu împreună, îl imitam,
îi plăcea
Ne vor uimi florile pe ramuri
vom trece pe sub umbră de petale
să ne oprim îți spun, să ne oprim,
prea multă frumusețe arde-n freamăt
miraculoase clipele se sting
cerul va lăsa înghețul peste
Sângele n-ar obosi niciodată
inima se află în largul ei
pasăre-n zbor
sub aripi, plin de claritate
aerul.
Trupul mi-ar dărui întreg
o dragoste ajunsă la coacere,
cuibul de vânt al
Stau în genunchi pe umerii ploii
Te ating cu o umbră de apă,
Să înțelegi durerea nevoii
Când durerea mă arde sub pleoapă.
Pândesc mirat cum lutul se moaie
Ascuns în bulgări de rouă
Prind mai întâi ochii
apoi conturez întreg capul
indiferent ce mi s-ar năzări
doar gestica mâinilor mai contează
restul e culoare.
Orice personaj portretizat are fizionomia lui
surprinsă
Unii crabi trăiesc în nămol
în mlaștini cu vegetație luxuriantă
trebuie să-i cauți cu mâna pân\' la coate
sub amenințarea foamei
Crabii sunt protejați de lege
braconierii își mocirlesc
Curg fântânile-n cuvinte de sticlă
lacrimile ploii prefăcute-n vin
să-mi limpezesc glasul cu tandrețe
de întâmplările căzute în gol
tu departe o amfora plină
cu tot ce s-a sedimentat
împarți
Am scris cu degetul arătător
peste liniile palmei tale un semn
semnul cercului de foc
aprins în inima mea
în serile înflorite de mai
Tu ai schițat doar un surâs
ca și cum asfințitul
îți
de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăți cerul franjurat de lumină
ca o moarte așteptându-și ceasul
pe umerii
seara trecută
pe faleza acestui țărm
în ramurile inimii
a înflorit iubirea
niciodată nu voi uita
valurile lovindu-se de mal
niciodată nu voi ști
dacă marea-mi schimbă destinul
și plec