Poezie
Bunica
1 min lectură·
Mediu
ridicată-n picioare și aplecată se apropie de icoană
e seara când o văd destul de clar
cu bucuria adunată-n ochi și rugăciunea pe buze
pe drum trec carele zidite cu știuleți mai sus de margini
se aude-n răscruce o voce subțire
un om aleargă pe ulița-n pantă
neliniștea serii se furișază în cutele frunții
se adâncesc de atâta povară de ani
trupul se clatină ușor pe o parte
privește nevăzută bătăturile palmelor
fața-i se luminează și alunecă-n oglinda crăpată
mirată surâde
apoi neatentă se lovește cu pulpele de pat
noaptea - umbră neagră se așază lângă perdele
n-o lasă lumina să-nfășoare chipul ei îngândurat
de lampă se agață un fluture pictat
bunica aleargă să închidă fereastra
un om neștiut bate la geam
frica-i pătrunde în oase
ulița toată-i pustie
002438
0