Poezie
Chemarea acasă
ref.
1 min lectură·
Mediu
seara trecută
pe faleza acestui țărm
în ramurile inimii
a înflorit iubirea
niciodată nu voi uita
valurile lovindu-se de mal
niciodată nu voi ști
dacă marea-mi schimbă destinul
și plec aidoma corăbierului
spre porturi norocoase
în lumea nouă
pe aceste pământuri făgăduite
sămânța iubirii mă arde
cu flacăra închisă-n cuvinte
pe faleza oceanului străin
gândurile-și caută rădăcinile
în limba de lumină a mamei
care-mi strigă prin somn
chemarea acasă
la țărmul unde a înflorit iubirea
023.817
0
Aici sunt imagini puternice:
“dacă marea-mi schimbă destinul
și plec aidoma corăbierului
spre porturi norocoase
în lumea nouă”
De fapt, întreaga strofă doi are ceva aparte: o imagine rămasă amintire, un fel de nesiguranță, dar și speranță, optimism.
Cu drag de citire,