Silviu Somesanu

Când toate drumurile se vor sfârși, Eu însumi voi deveni drum Pe care trec caii somnului De la răsărit la apus. Când toate podurile se vor dărâma, Eu însumi voi deveni pod Peste care trec

Eu trădător să-mi fiu, să ies cu sufletu-n cuvinte, așa cum își iese din matcă râul când îl năpădesc ploile, să părăsesc cochilia închisă și larg să mă răzbun în aer, să-l respir curat, așa

lumea întotdeauna uită nu-și adună imagini în memorie degetele-mi înghețate răstignesc amintiri în iertare sub semnul milosteniei ung rănile deschise bat piroane în stâlpii porții și

Au început să fulgere salcâmii Se-aprind mirosuri ude peste sat eu însumi voi vărsa în râuri noaptea cu vise înaripate și peștișori de aur. Voi umple ziua cu pâine și cu vin și din fântâni

Am simțit noaptea cu degetele-n gât și nu m-am speriat, încerca să-și așeze aripile de pasăre pe aura capului. Fruntea mi s-a descrețit în bucurie, sufletul a ieșit pe ferestrele deschise, în

... pe-un piedestal înalt, oh, tu, madonă, în ochii tăi se naște nemurire de voluptate și împătimire, înțelepciune blândă de Junonă.

Să pot citi fiecare cută a frunții, să-ți duc în deșert neliniștea și frigul, apoi să te retragi în tăcerea mângâierii unde se varsă gândul în lumină și chinurile nedrepte în iertare. Să

ne stingem în foc unii pe jeratic încins alții pe paie aprinse și cei mai mulți în cuvinte ne întrebăm ce se va întâmpla când focul va fi cenușă? unul s-a găsit că-i nevinovat nu-l credea

Se precipită o dragoste îndrăcită, am căzut în vâltoare, neglijent, somnul simțurilor mă obligă și mă cheamă, să-mi asmut câinii eliberați din lanț. fără să-mi evaluez puterea, lovesc pragul

posibil să fi fost sănătos scriam invariabil pe masă în momentele de concentrare intram in profunzime și mi se răsturnau ideile pe foile albe imposibil plăcerea să fi fost

număr stelele căzute în brațele câmpiei adun în mâini razele rămase prin grâu lumina lor mă seacă cu setea fântânilor după arșiță desculț pe drumuri albe de praf chem calul și plec după

Trec prin interiorul stâncilor cu structuri de bazalt. Mă închin tăriei lor pentru solitudine, pentru nemișcarea atât de semeață, orașul le păstrează aura timpului prin statui

am inima strânsă de parcă n-am ști că moartea vine oricum caut spiritul liber în seninul ochiului am încă pe frunte imaginea vulturului în zbor când nu mai întrezăresc lumina izbesc de

Mari nenorociri se propovăduesc prin lume de farisei. Noi așteptăm ca niște sunete să se lege într-un cântec; un sentiment de liniște, o vibrare de plăcere, a unei mari urechi. Vântul

Ea citește absentă și seducătoare, ochii ei verzi sunt sclipitori sprâncenele ridicate. Nu mă vede, nu se vede pe sine, stă ca o umbră sub lampă. Eu mă furișez prin întuneric, mă înconjur de

Era o blondă cu sânii mici, era o blondă cu sânii mari, era o blondă cu sâni, era o blondă fără, doar protuberanțe. Eu aveam pieptul plat. Am luat o brunetă cu sâni potriviți, îmi place

întorc ziua din drum și apoi noaptea stăm la o stacană de vin într-un târziu plecăm ne caută îngerul păzitor dar nimeni nu știe suntem dincolo de umbre anotimpurile se plimbă pe