Poezie
Nici oamenii, nici copacii
ref.
1 min lectură·
Mediu
De-atâtea zăpezi și ger mi-e teamă,
ca unui animal rănit de propria existență.
Da, azi sunt mult mai indispus,
mai neliniștit și mai incert,
vara a plecat demult furată.
Poate împreună am strivit,
razele lunii sub tălpi prin iarbă
și mulți le caută ca nebunii
atrași noaptea de biserici.
Nici oamenii, nici copacii,
nu-și mai întind brațele unii altora,
vom fi atât de singuri, atât de nepăsători,
încât nici umbrele nu ne vor ierta
pe străzile orașului pierdute-n amurg.
Nimeni nu ne va izgoni din noi,
fiecare rămâne în interior cu irișii întorși,
cu drumul alungat prin tunelul iluzoriu,
vom trece lunatici ca regi ai luminii
îmbrăcați în straie de gală.
Prin cercul timpului închis
cu aceste cuvinte înscrise pe frunte,
toamnele își botează diminețile cu brume.
De acum vom întâlni dragostea și patima
în melancoliile sfințite cu vin
și păstrate neatinse.
001.554
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Silviu Somesanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 142
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 25
- Actualizat
Cum sa citezi
Silviu Somesanu. “Nici oamenii, nici copacii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-somesanu/poezie/13993115/nici-oamenii-nici-copaciiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.