Poezie
Mă închin
1 min lectură·
Mediu
Trec prin interiorul stâncilor
cu structuri de bazalt.
Mă închin tăriei lor pentru solitudine,
pentru nemișcarea atât de semeață,
orașul le păstrează aura timpului
prin statui gânditoare.
Vibrațiile lui sunt atât de puternice, încât
le simt cu inima,
de bucuria în sine, fluturii devin jucăuși,
prin aerul împovărat de raze.
Mă închin copacilor abia înfrunziți,
florilor îmbobocite, mă închin,
să-mi dăruie aromele proaspete,
rămân cu mirosul trupului tău,
cum stă pielea pe carne și carnea pe oase.
Mă închin la cireșe, ti le așez la urechi,
încât cireșii să simtă invidia
culesului prin frunze.
Cu fruntea adâcită-n sunetele ierbii
le transpun în cântec,
peste învolburatele, șerpuitoarele ape
ale râurilor.
Mă închin răsăritului, să fie frumos,
mă închin apusului, să fie neobișnuit
lipsit de remușcări,
mă inchin ție să-ți lași peste mine iubirea
fără cuvintele care fug
în tainele nepăsării, ale uitării.
Mă închin pentru vinovăție, pentru iertare,
în fața mea mă închin, pentru suspin,
încerc să înlătur din suflet
teama, neîncredera, norii
din care plouă cu lacrimi pietrificate,
îmi sapă la rădăcini coloana
înaltă prin aerul aprins,
la care mă închin de atâta timp.
001530
0