silviu dachin

turnul bisericii străpunge frumos moale și albă carnea cerului prin această rană ca printr-o poartă să treacă dincolo nestingherite rugăciunile noastre

întinde mâna și atinge puiul de vrabie am întins-o e mai mare decât o găină grasă dintr-alea de cresc în curțile gospodarilor mai mare continuă să crească îndrăznesc continuă e mai mare decât

ziua asta prietene mi te-a adus în gând așa cum râul aduce din munte o plută după o noapte de bucurie și necaz singur cu stelele și amintirile lui plutașul doarme dus într-o dulce

am cunoscut cândva un deținut condamnat pentru crimă omul acesta și-a iubit atât de mult câinele încât a sărit în fața trenului ca să-l scape de un accident altădată a mers prin

nu știi cum e să zbori cu aripile goale prin pământ până când nebunia îți zdrobește sternul de o piatră strălucitoare dintre toate amintirile să răsară o privire împărțindu-te sus

de trei zile-ncoace prin ceruri eu și ciocanul strălucitor schimbăm ordinea veche nori cubici unu pe unu pe unu din care picăturile evaporându-se în mare se întorc pe râu odată cu

deasupra ta o pasăre mică albastră deasupra mea un vultur peste toate îngerul când de-a vânătoarea când de-a dragostea se juca

nu credeam că e atât de rotund să fii nebun dintr-o lumină care nu se stinge niciodată cineva aruncă pe umerii tăi oameni grași îmbrăcați în fracuri negre cu lornioane jobenuri mustăți

întunericul e atunci când foarte aproape de dumnezeu fiind i-ai întors spatele când libertatea din ce în ce mai tăioasă îți pipăie cu propriile degete jugulara strigând iată mielul lui dumnezeu

știu sigur într-o seară bunicul va coborî în mine ca să dezlege câinele mamă va striga-o pe bunica vezi de copil și spală-l că ni ce murdar îi du-te mă-n casă că ț-am adus lapte de capră na

mă vezi prin fereastra deschisă de dragul tău iată aleg cea mai frumoasă petală te-ai ridicat ușor zâmbesc o rupi la fugă nu cumva să plec hop ai grijă pragul a devenit uriaș de parcă ți

mâna care ține sticla deasupra memoriei se înclină ușor picuri gri acoperă sunete și imagini aceeași e luna cu râsul trecutul meu cu nașterea ta de-ar ști întâmplarea cum să mă strângă la

de-asta cred eu că albastru nu înseamnă mare lucru terminam clasa a opta jucam fotbal m-am dus după minge că eram portar prin geamul spart de la sala de sport am auzit cum mi-au luat premiul

sunt felul acela de om care trebuie să coboare în stradă pentru a se convinge că de la fereastră lucrurile se văd altfel cafeaua neagră liniștea timp în care scriu cele câteva cuvinte pe

curat și fără nicio teamă aerul din venele mele așteaptă să-i trimiți vești prin sângele pe care îl respir zilnic

ca un pictor rătăcit în deșert care din dragoste pentru mare își folosește ultimii picuri de apă la prepararea culorilor tot așa tot așa eu pentru tine

suntem angajații unui cuvânt așa cum ceilalți lucrează cu ziua nouă ne e dat să construim o stare să lustruim un sentiment să împlinim vreo datorie de care ceilalți probabil au uitat sunt

un câmp cineva semănase chibrituri noi ne plimbam tinerețele fără griji neploaia crescuse bețe cât stâlpii fosforul lor trecuse dincolo de nori ne-au ajuns din urmă rugându-ne mergeți voi

mă gândesc la hristos la câte prostii am putut spune despre el din neștiință uneori din supărare sau pur și simplu pentru că nu a răspuns omenește la tot ce a fost întrebat unii chiar

îl pot vedea și auzi la orice oră din zi sau noapte, e suficient să închid ochii, haina aia peticită la coate și în dreptul buzunarului din dreapta, unde ținea cheia de la „chimniță”, raiații ăia

am zis da și-am dat tot ce-am avut și n-am mai căutat fericirea oricum n-a găsit-o nimeni până acum din vise am păstrat doar ce am crezut că e curat că nu are cum să încurce visele tale am

mă uit la tine cum treci un înger la dreapta altul la stânga mă țin fiecare de câte o mână sunt copilul educat în două grădinițe cu program nefericit atât am înțeles va fi dimineață la