Poezie
sunt fluturele tău imaginar
1 min lectură·
Mediu
mă vezi prin fereastra deschisă
de dragul tău iată aleg
cea mai frumoasă petală
te-ai ridicat ușor zâmbesc
o rupi la fugă nu cumva să plec
hop ai grijă pragul a devenit uriaș
de parcă ți s-a întors acasă copilăria
începi să râzi și râsul tău umple grădinile
oprește oamenii din lucrul lor
ești la un pas atât un pas
peste chipul tău trec pe rând
mirarea dorința tristețea bucuria
închizi ochii semn că ai înțeles
pornită de pe buzele tale cuminți
o rugăciune mă înalță în sus
tot mai sus
pământul a dispărut și universul a dispărut
suntem aici doar noi
eu care nu sunt și tu
care vei fi mereu
001.482
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- silviu dachin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
silviu dachin. “sunt fluturele tău imaginar.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silviu-dachin/poezie/14053157/sunt-fluturele-tau-imaginarComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
