poem râzând

Nu știu, nu cred că în textul acesta ai reușit să salți, să ridici limbajul/ unele expresii uzate prin sensul general, să câștigi prin idee pariul discursului firesc, aflat la graniță clișeistica.

Mai concret:

"nu știi cum e
să zbori cu aripile goale /

dintre toate amintirile
să răsară o privire

unei făpturi împăcate cu sine jos
neînchipuit de jos
pierdute într-o căutare infinită" - nu mai întâlnesc vibrația inedită, anvergura autentică a sentimetnului, ideea pur cerebrală transformată în stare... Nu mai întâlnesc aceste trăsături ca în alte texte ale tale, ca urmare, cel puțin eu nu le mai pot judeca în context, ele rămân suspendate între clișeu și carență expresivă.

drept grait-ai! partea buna e ca imi dau seama ca nu i asa cum ar putea sa fie, stiu si cum funcționează, partea proasta e ca degeaba stiu:) mulțam pentru citire, comentariu, sinceritate! Cu prietenie, eu!:)