Silvian Costin

Eu Te Iubesc mai mult de-o sare în bucate Mai mult de soare, de pământ sau line ape Mai mult de aur, de argint sau nestemate Mai mult de-un simplu ‘Te Iubesc’ nici că se poate Eu Te Iubesc mai

Fără să vrei, fără să știi, te-ndrăgostești Să te iubească cel iubit sigur dorești Dar ce te faci când doar în vise curg povești Singur umblând înstrăinat nu te găsești De dor orbit te

Afară-i iarnă, frig În casă-i cald și bine Se-adună toți la masă Nu uită să se-nchine Copiii merg la joacă Au zâmbete senine Se umple casa toată De glasuri cristaline Nimic nu îi apasă Toți râd cu

În palme-adun ce-atinge talpa ta Pământ, în el sădindu-mă pe mine Udându-mă cu ploi lacrima grea Să-mi crească rădacinile spre tine Înalt s-ajung cătându-ți urma ta Atent, scrutând de sus tot

Într-un sertar am două scaune și-o floare Un ac de păr și o dorință mult pre mare În alt sertar doarme un pat și-o înserare Două sertare află-n ele întâmplare Ocupă spațiul căutând raze de

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer Salvându-mă cu-o rază de speranță Strângându-mă de mână să nu pier Adună-mă-napoi fără distanță Ajută-mă să aflu cine sunt Salvându-mă cu-o dragoste avară

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă Întreabă-mă de știu drumul acasă Întreabă-mă de simt ce mai e viață Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă Întreabă-mă ce văd, ce am în față Întreabă-mă de inima

O gură de vin aș mai bea Să pot adormi între stele Nici somnul să vină nu vrea Când dorul tot caută semne O piatră-i pe inima grea Atârnă cernindu-se-n vene Cioplită-i de clipa ce-a rea Doar timpul

Răsare fără rost o altă dimineață Las gol în patul gol, tot gol să mă primească Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă Trec zilele gonind,

De când nu știu mă-ntreabă lacrima de tine Curge fierbinte strecurându-se șoptit Uscând retina meditează printre rime Secate pleoapele căzând în asfințit Când ai plecat ai luat și sufletul din

Unde ești suflet părăsit De vise oarbe păcălit Singur pe drum ai ostenit Umblând pribeag te-ai rătăcit Suflet apus de-un răsărit Lumina nu te-a încălzit O stea frumoasă te-a orbit Și-acum te pierzi

O zi ca orice zi e gri, sau poate-albastră Depinde cum privim, în noi sau pe fereastră Degeaba-i cer senin când dragostea apasă Tristețea zugrăvind pe suflet flori de gheață Și-așa mai trece-o zi

Cândva departe, undeva, e bucuria Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea Visele cad împrăștiindu-le trezirea Mi-a mai rămas necenzurată amintirea Așteaptă plutele departe să mă treacă Pe malul

De ce-am venit aici În lumea asta strâmbă Condusă doar de mâini Cu reguli într-o dungă De ce gândesc că poate De ce dragostea doare De ce-i atât de greu S-aduci o alinare De ce nu înțelegi Că

Un zâmbet însorit Prin vise îmi apare Din el a răsărit Iubire mult prea mare Săgeată mi-a înfipt Și-acum inima doare Degeaba am fugit, Nu vine o uitare Când timpul e greșit Iubirea n-are cale Un

Când o durere-apasă Ajungi să nu-ți mai pese Ai ciutura uscată Fântâna stă să sece Noianul de probleme Le-ascunzi sperând să plece Lăsând de azi pe mâine Uitând că timpul trece Se-adună

Fără de lacrimi nu poate fi un dor Fără un dor nu poate fi iubire Fără iubire pământul ar fi gol Mă umple gol lipsindu-mă de tine Fără de aripi e frânt sufletu-n zbor Fără de zbor nu mai ating