Trăim în lumea rece
Pierduți de realitate
O formă fără fond
Când dragostea te arde
Cine-a decis ce-i rău,
Ce-i bine, cine poate
Doar reguli fără rost
Din suflete-abdicate
De ce mă seacă dor
Nu
Cândva departe, undeva, e bucuria
Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea
Visele cad împrăștiindu-le trezirea
Mi-a mai rămas necenzurată amintirea
Așteaptă plutele departe să mă treacă
Pe malul
Cea mai frumoasă floare din suflete răsare
Pictează-n nopți culoare, prin vise alergând
Lumină sclipitoare, în ochi aprinde soare
De ce-i strivită oare nu știu să mai răspund
O tristă încântare
De ce-am venit aici
În lumea asta strâmbă
Condusă doar de mâini
Cu reguli într-o dungă
De ce gândesc că poate
De ce dragostea doare
De ce-i atât de greu
S-aduci o alinare
De ce nu înțelegi
Că
Vântul pierdut a stat demult, abia adie
Aripi atârnă la pământ de-o veșnicie
Se mișc-o frunză tremurând, apoi omie
Îmi iau avânt stârnit de vânt, ce nebunie
De zbor uitând caut în gând prin
Un zâmbet însorit
Prin vise îmi apare
Din el a răsărit
Iubire mult prea mare
Săgeată mi-a înfipt
Și-acum inima doare
Degeaba am fugit,
Nu vine o uitare
Când timpul e greșit
Iubirea n-are cale
Un
Când o durere-apasă
Ajungi să nu-ți mai pese
Ai ciutura uscată
Fântâna stă să sece
Noianul de probleme
Le-ascunzi sperând să plece
Lăsând de azi pe mâine
Uitând că timpul trece
Se-adună
Arde aprins sufletul trist, ca o hârtie
Cade respins alunecând în nebunie
Dorul nestins aduce-n vise amăgire
Dragostea umblă risipindu-se-n pustie
Am întrebat un trecător despre iubire
Și mi-a
E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă
Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun
Puțin contează când stau singur într-o gară
Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum
Aleargă timpul anotimpul să ne
Fără de lacrimi nu poate fi un dor
Fără un dor nu poate fi iubire
Fără iubire pământul ar fi gol
Mă umple gol lipsindu-mă de tine
Fără de aripi e frânt sufletu-n zbor
Fără de zbor nu mai ating
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și
Briza de toamnă umblă frunza în cădere
Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele
Storcându-mi verdele rugina curge-n vene
Anunță iernile sortite vieții mele
Se plimbă soarele vărsând lumină
Târziu să fie oare pentru mine?
Pierdut să fie timpul pentru noi?
Să fie vinovată doar distanța?
Contează doar cât suflet arde-n noi
Găsesc durere-ascunsă-n a iubi
Mă tulbură ce poate-aduce
Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet
Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești
Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget
Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești
Focul nestins a mistuit
Unde sunt ochi-aceia blânzi fără de nori
Sufletul bun, focul aprins, lumina caldă
Unde e inima pictată în culori
Au dispărut, toate s-au dus plecate-n grabă
Unde sunt eu?, unde esti tu?, ce
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n
De–ai să mai poți să mai arunci din noi tăcerea
Cu flori de Mai am să mai vin să-ți spun povești
Când o mai fi să ne vedem adu-mi privirea
Întinde-mi mâna s-o sărut pentru că ești
Te mai întreb
Când mă privești o floare-n inimă sădești
Rostind: „mi-e dor” în aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă
Scuzați acest deranj, gasit-am ce-i de vină
Iubirea a greșit, nu-i timpul ei să vină
Învață s-o alungi căci mușc-acea jivină
Iar sufletu-i zorzon, atârnă-n strofe rimă
Gândul e vinovat, nu
Cutreierând fără de țintă prin pustie
Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie
Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie
Deși am tot nu am nimic fără iubire
Tot așteptând să treacă dragostea
Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață
Sau explicații cu subiect lipsind prefață
Cuvinte multe fără sens ajunse-n față
Cele ce au ceva de spus pierind în ceață
Rostim cuvintele fierbinți când
Am auzit deja destul despre iubire
Precum un înger e descrisă-n poezie
Plutind frumos se-arată-n vis, o amăgire
Acea minune-i tot mai rară și nu-i bine
De te-a atins ține-o adânc ascunsă-n
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea
