Poezie

Anotimpuri

Volumul - Tristeți îndrăgostite

1 min lectură·7 octombrie 2022

Mediu

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată prin noroi

Sufletul umblă părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se ștergem tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vară fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarnă înghețând focul etern

00680

Silvian Costin. “Anotimpuri.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvian-costin/poezie/14164966/anotimpuri

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.