Silvia Goteanschii

e o toamnă în care plouă fără sfărșit nu mai am corp de o săptămână nici vechile dureri de cap nu mă mai supără doar că mă simt penibil fără o piele încetarea aceasta din viață are gust de

mă întreb de unde vine dragostea pentru carne și unde e limita dușmăniilor din trupurile noastre și cum se face că morțile ni se întorc nu există nici un punct în care echilibrul

ploaia șiroia pe fețe când s-a oprit un autocar luminile lui chemau spre departe spre o lume bogată de diamant doi bătrâni își făceau semnul crucii și urcau, (ea s-a uitat lung la tine prin

uneori îmi vine să stau cocoțată ca ea pe stelaj să mă dau cu sclipici argintiu în regatul prafului numărând mișcările pe care le fac roboții de cameră va fi ca un drum parcurs de o stea

A început sezonul vînătorilor de ani și bani pentru că o poșetă de la Prada (sau o curea) este tot ce-au visat și poate tot ce-au meritat, însă zborul dedesubtul tuturor hainelor și

inconfortabilă împăcare la masa rotundă un pui de vrabie la fereastră îmi aduce aminte de tine în laț și atunci în sistemul meu de culori începe o tulburare obsesiv-compulsivă mă întorc

intru în bărbat să văd cu ochii mei cum se manifestă eclipsa în întunericul acesta sunt de o frumusețe imperială pășesc pe marginea umbrei când ne vom îmbrățișa eu cu ea nu voi mai

ochii în care priveai ieri erau două coacăze verzi. rochia pe care o dezbrăca noaptea mustea de coacăză. împroșcând cu lumină verde din șolduri nimic nu ar fi trădat panica pentru că a fost

las jucăriile din pod lui papa carlo pentru buratino ție mica mea dragoste descântecul somnului lin prinzătorul de umbre las un spațiu minuscul pentru venin bărbatului în șarade

în fața blocului stă agnes și numără copiii care aleargă i-ar prinde și i-ar îndesa pe toți în burta ei groasă așa cum maică-sa sădea arpagic mame plinuțe cu halate înflorate unghii roase

în pisicile cu chelii și lumânările de pe tortul miresei în țignalele de automobile cu numere de înmatriculare în rai în bascula lui moș niculai fă-te că nu mă știi de câteva zile fac un

Toate pornesc din originea incertă, din aparență de adevăr într-o toamnă târzie, ochiule din ceafă, garantează-mi că tot ce fac, ce simt, nu e o pierdere de vreme, grimă pentru a lua

S-a trezit din somn de moarte, Zamolxe și a spus: De-acum încolo, toate câmpiile, diurna și femeile lui, sunt ale tale. Am crezut că visez, sau poate, am febră... dar nu, câmpiile alergau de

soarele este o jucărie sunătoare un fel de înștiințare că îmi ești aproape există în orașul meu o stradă pe care se merge continuu timp în care poți să te gândești doar la tine și

când te vedeam pe geam trecând strada spre blocul vecin în camera mea înfloreau mușcatele deși nu le udam niciodată și nici mama nu le mai uda ca să mă disciplineze cumva gândul că

Dincolo de golful ideilor, e un turn de control. E bine de știut că întinderea de ape ne cuprinde de tot. Ca să scapi, nu e de-ajuns o minunată spargere, o imensă sterilitate. Eu aștept un

îți pun în plic în semn de adio dragostea mea nelegitimă și bucata de pământ pe care ne-am iubit când vei merge ușor ca un balon de spumă prin orașul pustiit să-ți aduci aminte de chipul

fii lângă mine oricum voi ști să aleg pentru tine totul ce mănânci ce haine îmbraci cu cine faci sex în lipsa mea în toate lipsurile și zbor peste tine o pasăre cinematografică