Silvia Goteanschii

Angela, faci minuni cu mătura ta de vrăjitoare!

nu e neapărat să înțelegi tot, e destul să simți frumosul pînă în mădulare

Eu îl simt, în special: într-un fotoliu pleoștit un demon dansează Tananica
visează să ne știrbească singurătatea din dimineața cafelei / mă voi parfuma cu măr verde
instinctele mele mături supersonice vor călători prin tine prin ei

tu joacă-te cu povestea
și dă-o mai departe

și \"mă voi parfuma cu măr verde\" - plăcut mie în special, poate scrii o poezie cu un astfel de titlu

ciu prietenie, Silvia

DDD, îți mărturisesc că Bacovia este unul dintre preferații mei. Poezia lui m-a format, poezia lui m-a înaripat!
Angela, poate va veni o vreme când chiar vom sta împreună la o cană de vin fiert, într-o iarnă a noastră, descântând cuvinte lângă foc!

Am observa că acest gen de poezie nu prea e apreciat pe aici. Nu-i bai, de gusturi nu se discută. Îți multumesc pentru semnul încurajator, Silvia

Clopote, clopote, pere de metal, sunete, ecouri, durerea este trasată de acea limbă mobilă care pendulează între viață și moarte.
Sper că trifoiul câmpului tău e roșu, dar nu sângerând, ci însemnând rotirea timpului pentru a hne sări în ochi și a înțelege că: și mâine se moare...

un final percutant, versuri de o sensibilitate aparte

cu sinceritate, Silvia

Mahmoud, ce o fi însemnând această desfacere a palmelor?
Dorința de a proteja, durerea neputinței sau acordul pur cu cerul de a schimba moartea unui porumbel pe o tăcere a poetului? De fapt, toate aceste ipoteze au o înrâurire comună.

cu plăcerea lecturii, Silvia

Carmen, așa e, poemul bocește de la sine, eu compar acest bocet cu un ecou al pierderii.

Andrei Trocea, un bocet nu are cum să nu fie sfâșietor, mă bucur că a ieșit și limpede.

Angela Spinei, învelirea cu lut al fiului ar deschide \"închiderea\" mamei pentru totdeauna.

Natalia Verona, da, este o durere tăioasă, o durerea ca nu pare a avea sfârșit, de fapt, are sfârșit, moartea în sine a sufletelor celor doi părinți îndurerați.

Adrian Dumitru, e adevărat că poeții de peste prut au un bocet al lor, un bocet care abia se mai aude, jalnic, încet, închis, stăpânit. Dacă ar boci toți poeții prutului în unison, fiecare casă ar avea câte o pasăre moartă, de asta suntem fiecare cu bocetului lui ascuns adânc în inimă.

Vă multumesc enorm pentru comentariile voastre.
cu prietenie, Silvia

un poem de toamnă și dragoste, un poem ca o rupere de apă, un poem în care stelele luminează un știut sentiment.
Admir remorcile de frunze și parcă văd prin fața ochilor imaginea lor, iar nucile domoale sunt bune de pus lângă icoană.

cu prietenie, Silvia

O personală deosebită prin acuratețea cu care s-a desenat sentimentul.
Găsesc aici o frică de lup, \"lup\" de care nu poate fugi nimeni, căci toate le putem înfăptui, mai puțin, \"conservarea\" timpului.

Ironia plăcintelor ascunde o durere, o împăcare nevrută cu dematerializarea, dictată de cel mai hulpav lup al existenței- timpul.

cu apreciere, Silvia

Carmen, apreciez odihnirea căderilor, palatul regal și propriul tău oraș. Este un poem volatilizabil, ușor ca un balon cu numai aerul tău!

Îmi place tonul pașnic și cadența.

cu sinceritate, Silvia

Diana Ciulei, teama aceasta de a fi, am eu senzația, e proprie fiecărui suflet care poate crea poezie, miile de întrebări fără răspunsuri care ne macină se prefac în versuri și astfel, (ni) se trăiește mai ușor, mai împăcat, mai curat.

DDD, sunt sigură că tu știi cum este să fii și să nu fii în același timp, să mesteci o suferință mai mult sau mai puțin reală până se face rană în cuvânt.

cu prietenie, Silvia

când din tavanul bisericii picurau spermatozoizii lui dumnezeu din ceruri pe pâmânt direct în uimirea-ți din gură de diavol rezident într-o garsonieră nezugrăvită cu pereții crăpați de zgomotul exterior al interiorului tău așteptând ora să se facă minut să se facă secundă să se facă lumină sfârșitul acesta de zi când frigul acela pătrunzător îți iese din minți pe hârtie făcându-se cuvânt infiorându-te prin mâini cu degete apucând de guler ideile altora morți de mult de curând îngropați prin cimitire cu alei înguste îngrămădiți unul în oasele celuilalt pierzându-se-ntr-un fulg - a doua poezie după \"tată\" de Ela Victoria Luca care te face să îți pierzi răsuflarea și să strigi cu admirație, așa, să crape neiubitorii de poezie de invidie, uite, lumină, un poem strălucit. O metaforă vorbitoare, un poem de o poeticitate lacomă, o mână de cuvinte care formează în împerecherea lor conturul unui poet devenit.

a doua plecăciune pentru seara de astăzi, Silvis

Ela, e un poem extraordinar.
Aș fi vrut să-l fi scris eu, ca să-l închin tatălui meu.
Oricum, am să-i citesc din el ca să-l aduc în iarba vie a inimii!

Taților, fiicele voastre vă sărută mâinile și după închidere, în urma cerului atât.

Cuvintele sunt puține pentru comenta acest poem.
Fac o plecăciune acestei poezii!

Acest poem îmi place sincer, Mara.

apreciez cursivitatea poemului, desenarea zborului și cearșafurile late cât lumea, plus, îmi place că experimentezi cu stilurile

Silvia

În sfârșit, Victore, ai adus în pagină ce așteptam eu - un poem în care să arăți că poți scrie despre dragoste blând și cuminte!

mi-a plăcut putrezirea în straturi, creșterea pentru odihna așternutului și plecarea care ne așteaptă la poartă

și mai cred că acest poem i-ar fi pe plac unui prieten drag al meu

cred că ești un expert în zbicirea propriului suflet, așa te simt eu, chiar dacă nu te cunosc

cu apreciere, Silvia

Andrei, e binevenit semnul tău. Și observațiile sunt obiective din unghiul tău.

multumesc

versuri în proză, cuvintele curg ca lacrima pe obrazul unui poet fericit, unui poet care S-a cunoscut, care L-a cunoscut, care NE-a cunoscut.

Fac o plecăciune acestui poem , că e poem pentru mine Domnule Plopeanu, chiar dacă o să strigați scandalizat, nu e adevărat Silvia, e proză, ei, și pînă la urmă, nu contează genul literar ci conținut DESAGILOR TÃI

cu sinceritate, Silvia

să ne adunăm cu toții la o viață bella, să percepem lucrurile cu candoare, naturalețe, victorie!

remarc următoarele expresii, care îmi țin de cald: giulgiu ce-mi strânge picioarele noapte de noapte
sticlă de absint care îmi rămâne pe buze
marionete atrăgătoare ce-mi devorează neuronii / trei șamani le smulg cu indiferență
îmi aleg măruntaiele cot la cot cu tine / viața ta vopsită în roz

« fair is foul and foul is fair …

cu sinceritate, Silvis

Mi-e îmi plac mult următoarele pasaje poetice, le găsesc armonioase, naturale, lirice: ninge până ne facem doi oameni de zăpadă
ghemuiți în singurătăți siameze
călărind îndumnezeiți lumea /sunt așa cu părul mai lung mai slabă mai înaltă
cu unghile roșii de mărul zdrobit dușmănos
el e cum l-am gândit
mai tânăr cu părul cum i-ar plăcea
fără rănile pe care și le acoperă cu rușine de cu zi

cu plăcerea lecturii, Silvia

florian stoian-silișteanu, dincolo de basarabia așteaptă niște suflete să o reînvie frumos, să o crească în ochii popoarelor, că mai dragă decât ne este nouă, cui poate fi? Să înțeleg că vă este plăcut poemul. Sunt onorată. Multumesc.

E hilar sa crezi ca am copiat aici biblia da capo al fino, sau da fino al capo, cuum vrei. O parafrazare ar presupune expunerea unui text într-o viziune proprie care trebuie să fie de obicei mai amplă. Și eu n-am făcut decât o simplă trimitere în miez \"„iartă-mă, doamne, că nu știu ce fac”\" pentru că așa se cerea ideea. Și, nu mă interesează nemurirea sfârșitului, ci nemurirea zilnică. A sfârșitului mă sperie, acest sentiment mă chinuie, și un poet scrie ce gândește, ce simte, ce întreabă...

m-ai categorisit excelent la rezumat, păcat de tine că nu îți împărtășesc punctul de vedere