silvia caloianu

(Continuare, începutul aici) dezechilibrează-mă pe auzul altor iepuri nu pot sta mult mă grăbesc să-ți prind simfonia a V-a la scenă deschisă mâine va fi octombrie de vină cu pantaloni

apoi a plouat că așa se plouă și a plouat și toată lumea a știut că a plouat și toți au știut când trebuie să râdă toți s-au prins fericiți niciunui drog […] câteodată e bleu câteodată e bleumarin

pentru că fiecare capitol începea cu tine despre cum mergi prin dormitor cu apa în pahar încet ca să nu o trezești despre cum îi găsești un loc pe noptieră lăngă veioză despre cum o

fără tine parcă nici o cafea nu e cafea miroși a lămâie a departe și a brad vin sărbătorile în oraș cu gust de turron vom face reclamă dinților frumoși rezistenți la stânci de tăcere azi

hypnos îmi face semn îi spun că nu îmi place aroma de piersică nu azi e prea dulce hypnos râde confortabil coboară în efluvii de pe muntele sinai picioarele mi se fac de umbră mâinile mi

să trecem peste dimineață formalități inutile să își facă soarele deocamdată manichiura privește-mă sunt umbra perfectă vino să răsturnăm dicționarele poate se găsește vreun sens pentru

iată și imaginea pe care să scriem titrele finale [...] așa e în scenariu [...] mă părăsesc femeile acelea sfeșnice plutitoare pe mări purpurii fiecare cu emoția sa de anotimp tardiv fiecare nu

eu mergeam pe o parte a tăcerii tu pe cealaltă ambii eram cu mâinile de noapte te urmăream de după o lună plină alintându-mi-se printre gene te ghiceam în muzica apelor îți dansau cascade

plouă aha a mai trecut un episod cu noi dintr-un film indian pe niște elefanți absurzi cât niște veacuri de singurătate îți amintești păsările acelea purtau evantae albume cu buddha bar se roteau pe

acum ar trebui să respir mai cu prudență fără să invoc filozofii somități literare justificări machiajul de noapte machiajul de zi fără să interpretez în nici un caz cuvintele incidente fără să

de culori de tine oare cum pot să tac înmugurește calul troian și asta mă inspiră îmi colorez cu verde aprins teoriile probabilității îmi arunc departe ochii peste cap ofertă de sezon

și nu e un sentiment despre care lumea crede că știe îi declaram bărbatului de vizavi aveam tot sângele în voce îl priveam cum zâmbește turnând poezii în pahare una începea cu ești abisală mă uitam

asato mā trām gamaya* tamaso mā jyotir gamaya mṛtyor mā amṛtaṁ gamaya cu cât mi se apropia se făcea mai noapte îi întoarceam pe verso cuvintele deveneam imaterială nu trebuia să mă ridic pe vârfuri

îmi roteam ochii prin evenimentele sângelui nici o exaltare curgea nepăsător alintat ca o apă însorită împăcată cu malurile dacă mă observa îmi întindea alene umărul să îi mai desenez câte o