Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

deschise ușile

în vol. "niciodată pe nume"

2 min lectură·
Mediu
în sfârșit indicatorul arată roșu la vise
cred că găsesc oaza aceea acum și mai atractivă decât prima dată
urmez lecțiile omului pe care l-am iubit
spun la timpul trecut
ajută
avea el ce avea cu oglinzile
eu le spărgeam întotdeauna denaturau sângele
uneori mă vizitau halucinații hazlii coarne luxuriante
încornorato îmi ziceam să nu creadă el că îți pasă
călătoream de-a lungul ploilor
alteori mă vedeam cu pădurea pe cap
motiv exotic realizam incitată
e blonda se vor minuna arheologii saharei
derutați
de parcă s-ar fi pornit din loc dunele
și nu au anuțat încă la știri
de parcă ar fi văzut vreun delfin supraviețuitor pe acolo
de pe când abia se inventase marea
se vor încrunta anunțându-și pauza de masă
dezvoltam subiectul până când îmi muream de milă
nu se știe nu se știe dacă le țin și de foame țigările
răsucite ad hoc
tocmai din papirusul pe care am semnat eu cu suflarea
ei dar au fost și timpuri care trebuiau să treacă
să se așeze durerile mai comod în inimi
să își pună și centurile de siguranță
să ne privească frumos cu seninătate să le credem
că se vor incinerate
să le construim piramide să le zicem energii superioare
să ieșim din toate simbolurile
încet încet încet
pe vârfuri
și să lăsăm deschise ușile de la intrarea principală
09.08.04
0104.758
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
223
Citire
2 min
Versuri
34
Actualizat

Cum sa citezi

silvia caloianu. “deschise ușile.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/silvia-caloianu/poezie/82387/deschise-usile

Comentarii (10)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@florin-nedelcuFNFlorin NEDELCU
de ai reusit sa pui poza indreapta poeziei,te rog?
MULTUMESC!
0
@cristina-hasseCHCristina Hasse
Florin, o sa-ti raspund eu in locul Silviei, nu cred ca se supara. Iti trebuie nivel minim 105 pe site si trebuie sa folosesti tagul urmator scris legat cu spatii numai intre img si align si intre right si src:

< i m g a l i g n = r i g h t s r c = \" l i n k \" >

Linkul pozei il gasesti cand dai clik dreapta pe poza si te duci in meniu jos de tot la properties.
0
surioara de dincolo de aici inspre dincolo de dincolo textul tau lasa fara sa vrei o usa pe care incerci sa o inchizi si dupa cautator aceasta se numeste dupa cum am mai spus tacerea cind doare
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Florin, vad ca ti-a explicat Cristina, fapt pentru care ii multumesc...
Florian Silisteanu, simt ca nu mai pot...Nu,nu doare...Ma simt aiurea, de tot aiurea...infernal...De aceea vreau sa ies...dar, \"deschise ușile\"...
Vad ca nu a impresionat pe nimeni textul. Nu ma mira si nu ma stinghereste. Am gasit o ambiguitate regretabila pe care am \"reparat-o\", era altfel spus in loc de \"încornorato îmi ziceam să nu creadă el că îți pasă\". In rest: e un text, dupa care nu ar mai fi nimic de spus...


0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Pentru ca acesta e un text de \"rascruce\", nu as vrea sa se inteleaga in raspunsul meu de mai sus lui Florian, ca mesajul sau ar avea ceva cu intimitatea mea, in masura in care acesta, mesajul meu, are ceva cu poezia.

Poezia e DOAR poezie si...m-a obosit...S-a jucat de ajuns, cred, cu mine, m-a furat de la mine insami, m-a schimbat, mi-a facut si prieteni, dar si dusmani, mi-a aratat fata adevarata a unor oameni, reali, nu virtuali...

Nu pot spune ca detest poezia, nici ca nu mai pot scrie sau ca nu am, nu gasesc subiecte, sau ca nu voi scrie in general: e mai complicat sa abandonezi, cand e vorba de interdictie...

Ma simt aiurea aici pe site. De mult. Multa lume buna tace...Bantuie clonele...Nu le citesc. Nu citesc, din cauza aceasta pe unii care posibil sa nu fie clone. Desi am remarcat de ce pentru UNII e comoda ipostaza de clona: pastiseaza/plagiaza ca si cum parodiaza etc. in voie, spune ceea ce se complexeaza sa spuna cand semneaza cu propriul sau nume (desigur, exista si autori care nu se complexeaza in acest sens si aici nu am in vedere dialogurile poetice cu referinta sau a prietenilor). Nu li se intampla nimic. Mai pot fi si incurajati. Am salvat pe un CD multre cazuri din astea. Nu-mi place, nu accept, nu citesc...Imi vine cate cineva si insista sa comentez, sa afisez stele: \"uite ce poezie buna!\"...Uneori, da, asa e...Deseori vad incurajate, ridicate pe piedestal texte banale, pastise, poezia buna ramanand in umbra, nesimtindu-se la ea acasa, ca sa nu mai invos aici fața siteului...
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Randul 7: in loc de \"a prietenior\" a se citi \"ALE prietenilor\".
Ultimul rand, primul cuvant: \"invoC\".
0
Distincție acordată
@diana-iepureDIDiana Iepure
Silvia!
Hai să ne consolăm cu gândul că adevărata poezie, originalitatea, talentul sunt superioare pastișelor. (Deși unii pot pastișiza cu talent. Or, asta e vocația lor.:) Dar emoția, căldura, ineditul au loc doar în poezia adevărată. Trebuie să credem că e așa. Altfel, de ce am mai scrie?

Cu respect,
Vv
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
Diana, sper ca nu ai crezut ca am asteptat sa fiu consolata cu o steluta :( cu...alte semne ale gloriei :), of! :), sper sa nu fiu interpretata gresit: nu, nu ma cred \"talentata\"...In general, mai sus am abordat doar cumva problema bunului simt si a cea scarii valorice, pe siteul respectiv...
0
@diana-iepureDIDiana Iepure
Mai Sirena!
Fii liniștită. Cu steluță cu tot. Știi că nu arunc eu stele în dreapta și-n stânga. Nu te-am consolat pe tine, ci pe mine.:) La drept vorbind, nu mă deranjează chiar atât de mult pastișizările ori cum s-or mai numi. Uneori pot fi coincidențe, alteori îți poate juca festa subconștientul...Melodia oricum nu mi-o poate fura nimeni. Pe mine mă deranjează altceva. Și anume: depășirea limiteleor bubului simț, despre care s-a vorbit cu atâta zel în ultimul timp.

Cu respect,
Vv
0