de agentul emoției

silvia,
textul tău a venit foarte prost. exact așa mă simt eu acum
\"ruină resemnată
într-un sânge revoluționar\"
un rest de mine încă plin de forță, dar inutil. pentru că întotdeauna ruinele mie îmi dau o senzație de forță care plutește prin aer...
agentul emoției tocmai te-a făcut să simți toate astea...
recunosc, nu mi-am putu forma o imagine unitară asupra textului și am senzația că undeva el se rupe, că nu se adună toate metaforele într-un ram...
poate greșesc. oricum, ultimele versuri îmi sunt de-ajuns
partea a doua a poeziei este superbă, credă că ea ar trebui să fie punctul de bază...
vorbim

\"agentul emoției mele trișa / căuta ceva pentru epiderma pietrelor\", pentru ca eram...insensibila...deja, resemnata...
\"Agentul emotiei\" ma urmarea - ca pe un obiect excentric, expus - ma studia, experimenta, isi facea notite...Eu, stiam foarte bine ce scopuri poate avea, dar nu puteam vorbi despre aceasta: posibil, nu vroiam sa-i spulber placerea...Oricum, imi stiam locul, relativ...
Asa imi voi aminti despre ziua de ieri, de azi...

eu sunt de vină, nu textul tău, acum că m-ai luminat. văd dintr-o perspectivă egoistă, pentru că mă aflu în starea asta. am căutat numai ce mă definește pe mine...
îmi pare rău. încerc să nu mai fac...

Cred ca voi aborda stilul tau de poezie! Vreau sa pot trece peste pumnii luati peste bot de la viata! Valni.

E lupta ratiunii mele cu emotia...Ratiunea imi devoreaza castelele de nisip, imi stropeste ochii cu apa rece, imi inculca impasibilitatea...resemnarea, in ipostaza aceea de ruina...
Nu ai facut nimic de ce sa regreti, poate eu...cam nesimtita, indicandu-ti un sens si asa prea la suprafata...Trebuia, poate, sa las mai mult loc interpretarilor...

cine clocotește mai tare, în poezia ta
emoția care trișează, sau sângele revoluționar
mă duc să citesc jurnalul de bord...
:)

Va multumesc pentru impresii, va citesc si eu.

\"Ratiunea imi devoreaza castelele de nisip..\"
nisipul ia forma lucrurilor ce se muleaza in el.
nisipul e matricea.
infundandu-te in el capeti nemurirea prin depunerea fiecarui fir de nisip peste piatra care esti tu, si din care apoi se vor naste flori care iti vor decora iar si iar, castelele tale de nisip..

ruinele pot fi intr-adevar inutile sau lipsite de sens dintr-un oarecare punct de vedere, dar totusi pot fi restaurate, adica recuperate si dau o dimensiune a unui timp trecut... deci, sunt bune si ruinele la ceva :)

poezia ta mi-a amintit de Histria...