Silvia Bitere

De astăzi te numesc responsabil cu optimismul, proza mea, știi bine, este a ta, Maria!
\"De astăzi va trebui
Să învăț despre o altă singurătate\" - aceste versuri m-au acoperit de lacrimi, iartă-mă că o și scriu... Apoi... curaj impletit cu tristețea de noi. Așa suntem noi Maria, cu toții, pământ...Să știi că există îngeri și aici și dincolo. Trebuie doar să-i vezi. Ai încredere!
Ca poem curge frumos, ca stare de suflet mă simt, cum mă simt...

Cu prietenie,
Silvia

peste - *pese
cinstiti - *cinstit
iat - *iar

Bună dimineața, bună ziua, bună seara.
Intru direct în subiect. Adică îmi place Francesca. De la bun început am plăcut-o. O văd misterioasă, rea uneori, fină alteori, copilăroasă, matură, jucăușă, extrem de geloasă, posesivă, nu știe ce vrea, în concluzie o femeie puternică și curajoasă.
Olivia mi se pare o femeie blândă, care și-ar da iubirea necondiționat pentru Fil. El are nevoie de liniștea oferită de ea, dar pentru cât timp? Poate Fil sa trăiască alături de o singură femeie toată viața când dezamăgirea pentru Francesca l-a lovit cândva atât de tare. Poate să o iubească pe Olivia fără să-i peste definitiv de Francesca? I se va închide rana sau i se va agrava. Va trăi cu ea așa pe suflet toată viața doar încercând să o amelioreze prin Olivia?
E cinstit pentru Olivia, care sunt convinsă că va accepta și o seară a lui Fil cu Francesca, de dragul acestuia, e cinstiti față de Olivia? Nu știu. Rămâne să credem în autor până la capăt. Momentan îmi doresc ca Fil să petreacă o ultimă noapte cu Francesca și să rămână alături de un om liniștit precum Olivia, pentru tot restul vieții. Să înțeleagă și el pentru totdeauna că Francesca este IDEAL iat idealul trăiește între zbucium și neputință. Idealul este utopia vieții iar viața ne este iubire de Dumnezeu și atât.

Silvia.

\"am dezlegat noaptea
va ține departe cățeaua uitării

așteaptă\"

Noaptea ca o cățea. Câtă dezlegare se vede în ea. Poți simți steua polară strigând din fântână... Iubite, e iarnă! Aștept, dar mai știu că și totul este uitare. O cățea a uitării. Frumos.

Un poem de forță. Un melanj de viu grai și o stare de abis unică.

Citit, plăcut, semnat,
Silvia

Perfect de acord cu Leonard. O poezie mai mult decât banală. În rest nu e poezie.

Femaia lui Fil este ea, \"femeia\". Nu are importanță că este Amy, Olivia, ș.a.m.d pentru mine ca cititor. Firește, din punctul meu de vedere. Eu aș numi-o cu puțin optimism din partea mea, și cu un strop de iertare din partea autorului, Fata din Livadă. Femeia rochiei de bal a lui Fil nu este niciuna dintre cele prezente în scriitura propriu-zisă. Prind a respira doar conceptul în sine de iubire ca ideal, de neputință ca materializare al unui egou înălțat din prea mult spirit de tot ce înseamnă frumos. Cerul sus, jos pământul. Cuplarea celor două aspecte, lumi, se face prin absolut și așa ceva este dat de datul fiecărui individ. Forma este utopică, crezul în sine depășește bariera însă, transcendetul blagian ne devine brusc o minune scrisă de astă dată. Apoi ne revenim. Apoi doar plutirea. Oniricul capătă forme vii și aproape reușim să-l iubim pe Fil. Aproape, da. Capricios ca o femeie, capricios ca vremea este și Fil. Premiul este dorința lui născută din egoismul pentru sine, căci Fil are personalitate. La el iubirea de sine reprezintă iubirea pentru sine. În fiecare om există un egoist, altfel nu am exista așa perfecți?! Dacă se ceartă cu el însuși, dacă își dorește ceva bun pentru el(în cazul lui premiul, proiectul la care a muncit cu drag)asta se întâmplă pentru că este exigent cu el și atunci egoismul lui este justificat, perfect justificat. El reprezintă un dar de fapt pentru femeia lui. Egoismul lui este un dar pentru femeia lui, căci el caută înțelegerea, de aici și nenumăratele îndoieli, căutări. Este vorba de acceptarea lui Fill, așa cum este. El nu este de mijloc. Pe el îl poți iubi sau nu.

Te mai citesc,
Silvia

Părerea mea este următoarea:

1. Folosirea pers. I, nu dezvăluie un handicap în literatură. Alternanța între persoane, nu constituie handicap deasemeni. Se poate scrie foarte frumos de exemplu pe trei planuri și atunci ești nevoit să operezi cu mai multe persoane.
2. Ca mici spicuiri ar fi, ca să vedem că puterea cuvântului la Pal e frumoasă la pers. I.:
a. femeia lui n-avea nume - femeia mea nu avea nume
b. îi mergea prost se învîrtea în jurul femeii sale și se închipuia pămînt gravitînd. - când îm mergea prost, mă învârteam în jurul femeii mele și mă închipuiam pământ, gravitam.
c. își ținea legat numele cu o zgardă de teamă să nu fugă într-o zi și să nu se mai recunoască. - îmi țineam legat numele cu o zgardă ... ș.a.m.d.
Vezi Emil? dar tu știi asta. Cred că știi și sfatul meu. Scrie exact cum simți, indifrent de folosirea pers. I sau a 3-a.

3. Sunt o mulțime de scriitori de valoare car scriu la persoana I și asta nu-i face mai puțin buni.

respecte,
Silvia

Mă simt onorată și mă simt și copleșită și mai am și un nod în zona unde se așează cravata.
Călin, mulțumesc.
Voi trimite pe e-mail cele trei texte. Totuși mi-ar plăcea, cum bine ai spus, să le alegi chiar tu. Ar fi o onoare în plus pentru mine.

Silvia

Călin, să-mi fie aici puțin îngăduit, să purced spre un mic comentariu (niciodată nu o să întâlnești la mine un comentariu literar, căci după opinia mea a comenta literar înseamnă a povesti despre acel ceva citit, exact cum ai simți mâinile unei femei dragi mângâind pielea bărbatului iubit).
Rochia de bal trebuie să fie imaginea lui Fil contemplată sub un pafum de damă misterios, provocator, nobil. Balul este imaginea perfectă a scriitorului și dacă se ce cere a fi perfectă, nu o putem găsi decât sub forma și în cadrul unui dans de calitate. Rochia de bal poate fi Francesca în viziunea poetului. Neînțelesul vine din perfecțiune. Perfecțiunea există doar în mintea lui Fil și de aici și dragostea lui pentru frumos. Se îndrăgostea repede de câte o femeie, apoi tot repede o abandona, însă Francesca poarta rochia lui de bal. Iată cum sperăm să nu murim, să nu sfârșim tragic ca într-o poveste a unui criminal. Esența parfumului cu numărului 13, este femeia lui dar îi poate aduce moartea. O moarte împlinită spiritual însă, căci el va rămâne viu ca aspect carnal, sufletul fiind cel care-l va ajuta prin tot ce scrie și simte să treacă peste el însuși, să-și aleagă un drum - cel al singurătății eterne!? Ai reușit de minune să mă ții prizonieră, domnule scriitor.
Francesca îl iubesște pe Cezar dar îl iubește și pe Fil. Iată-l pe scriitor. Iată forma duală care există de data aceasta prin ochiul unei singure femei. Un tablou fascinant, o dragoste pe care și-o dorește orice om înalt, căci condiția lui Fil nu se oprește la murirea pământeană, avem de-a face cu puterea unui demiurg. Nu poți femeie fiind, Francesca fiind să nu iubești un Fil care își dorește aceleași lucruri pe care și le dorește și ea. Căci ea este el și el este ea. Aici găsim drama dar și bucuria de TOT. Alegerea pe cât de ușoară pare, pe atât de dificilă este. El nu poate găsi idealul decât în brațele unei femei puternice. Dar acea femeie nu este singură niciodată iar el nici nu vrea ca ea să fie singură de fapt. De aici și contradicția imaginilor greu de suportat dar și dulcele chin de care nu toți sunt capabili să-l perceapă ca mod divin, nescris.
Rochia de Bal a domnului Călin este ars poetica omului de geniu.

te urmăresc în continuare,
S-Via

Am citit rochiile I, II, III. Nu mă pot exprima momentan. Aștept rochia IV, deci te citesc, ca să se știe. Am eu o vorbă. Te urmăresc.
Silvia

Ale dracului ore! Bun. Mergi bine și când ești în întuneric, bag samă. Îmi plac dialogurile tale. Sunt puternice și exprimă exact ce trebuie să auzim, noi aceștia care te citim.
Îmi plac chestiile asta dacă mă înțelegi gen: \"Vocea de deasupra bocancilor:\"
\"Bocancii se depărtează, dispar într-o nișă, în locul lor e prima treaptă a unei scări interioare\". Iar subiectul mă fascinează. Sunt pe urmele tale. Tu scrie.
Silvia

Ce-mi place! Responsabila cu optimismul. Asta de învestiție! Și cum sună exact ca în filmele lui Terry Gillian, unul dintre regizorii mei preferați. Mă și văd un fel de Jonathan Price care își ia în serios responsabilitatea de a fi optimist și de a înfrunta lumea prin rolul său. Mulțumesc. Mă simt flatată. Să nu cumva să râdă careva, da? Îmi permit.

Întotdeauna povestea omului-mut a fost impresionantă. Când ferestrele ni se închid, gândul rămâne să ne macine în interior, stă închis și asta nu ne face bine. Simțim nevoia din când în când de acel over the hill și ne lăsăm tăcuți, doar pasul nostru va auzi de un drum pe care cândva au fost presărate cuie. Eu îți deschid o fereastră în dimineața aceasta, să-ți fie ziua senină, Maria!
Acum și mereu. Scrie și poezie că te prinde.

Silvia

hai că am râs pe cinste. mai ales la final cu zmeul și fat-frumos. ia de aici zmeule care le ești:)))))Da așa este cum ai spus tu. Tot ce ai scris acolo nu e aiurea spus, inclusiv faza cu vibratorul. ne mai satură dracu:))))Apoi:\"Apreciez cerșetoria drept cea mai inteligentă dintre nenorociri.\" Te rog eu să dezvolți subiectul acesta pe viitor, da?

Bun, mai citim
Silvia

Ba chiar mă simt urmărită:))))) mă urmărește dracu, cine să mă urmărească
:))))
Ia că aud sirenele, numai bine. Tu scrie că eu te citesc mereu:)

Păi Danu scrie cum îl taie capul, că e Danu. Nu? Ba nu?
Acu, ce să spun eu despre poezia Danei decât că este una la fel de deșteaptă ca și poetesa și dacă nu te prinzi de colinele ei, mă prind de colinele Dobrogei și tot mă prind. Amu, și eu mi-s deșteaptă și văd atâta viață în poemele Danei, atâtea vorbe de duh dintr-alea bune , încât să mai comentez acu, aci, nu mai văd eu sensul. Tu să știi atâta Danule, că dacă te citesc, eu înțeleg tot, și de ce e așa și nu altfel și alte substraturi sugerate de tine așa frumos și de ne-om vedea oi vedea tu atunci ce este la gura mea, că pe mine nu mă poți opri decât cu sirenele din portul Constanța. Și dacă nu ți-o plăcea ce ți-oi zicea, apoi să moară toată gașca mea, așaaaaa...aaaa:)))) ( a se înțelege o suflare din toți rărunchii și cu năduf și olecuță de ciudă)

Bine Dana, stai jos. zece pe ziua de azi și de ieri și de mâine.
Nu pot să las semne tot timpul la tine că mă simt urmărită:))))) glumesc...
Silvia

Că bine ai spus! Emil și eu te citesc și las semne mai fugar. Am citit tot de la tine și acum și eu aștept ca și Maria să văd ce-i cu Norbu.

Silvia

O proză excelentă. Mi-a mers la inimă povestea ceaiului de cimbrișor. Un vis chiar inedit și plăcut, aromat. Eu așa privesc, îl iau de vis ca să nu spun de gât, adică mor cu cimbrișorul de gât, atât de ce mi-a plăcut. Și sună așa gingaș că nu cred că ceaiul de gălbene ar fi mers la schimb cu cimbrișorul cel isteț. Îmi place și ipostaza cimbrișorului, cea de a fi om când de fapt este tot cimbrișor și bea ceai de om.
Apoi asta: \"În toate filmele de la TV e cîte o tîmpită care plînge după cîte un tîmpit, indiferent de natura relațiilor dintre ei și viceversa.\" - nemaipomenit. Am râs. Așa este domnule!

Felicitări!
Semnează,
Un CEAI.
Aaa, pardon, o cititoare cu respectele la ea.

Salut Victor.
Citesc și de la tine cam de ceva vreme dar n-am lăsat nici un semn, nu pentru că nu scrii bine, ci pentru că mă pornesc mai greu la comentarii. Pornesc și eu cu favoriții mei și zic: hai că azi mai las și pe la alte persoane comentarii.
De câte ori îmi propun, de atâtea ori nu fac, cred că sunt om. Azi nu mi-am propus.
Poezia de față, cu și despre Dumnezeu, cu tine și făr\' de tine mi se pare, nu cețoasă dar cred că îi lipsește forța aia nebună de a te lua de gât efectiv cu Dumnezeu, să-l pui puțin și pe el pe gânduri, să-l scuturi, să-i dai o bere de ce nu, să plângi cu el tot de gât, să joci șah cu moartea, să fii mai nebun măi! Nu-i mai scrie poeme, îl obosesc, invită-l pe stradă, lângă tine, cântă-i Zaraza, dansează-i Zorba în palme, spune-i că nu știi să urci scările de la bloc noaptea dacă e lumina stinsă pe scară și siguranțele sunt arse fir-ar, dă-i întâlnire în lift, agață-te de cablurile de înaltă tensiune și strigă-l de acolo. Strigă: iubesc viața dumnezeule! tu ești viața sau viața e femeie?

Hai că bat câmpii dar cu siguranță cred că ai înțeles ce am vrut să spun.

Cu respect,
Sil Via

Nu am spus că furi numele nimănui din manuale sau mai știu eu ce, nu am venit să agăț pe nimeni, a fost un comentariu care de fapt vroia să te pună în valoare. Îmi pare rău că nu asta s-a înțeles sau poate că sunt eu prea răcită și nu am înțeles comunicatul:)
Nici eu nu am scris vreo carte până acum, am lăsat doar un comentariu sincer care nu a vrut să pară decât un respect din partea unui cititor.