Proză
omul care vorbea singur
2 min lectură·
Mediu
el era diferit.
dimineața se ducea în gară număra oamenii din vagoane. în zilele acelea nu mînca. el își spunea că oamenii îi sînt de-ajuns. chiar își propunea ca din momentul acela să trăiască numai cu oameni.
femeia lui n-avea nume. de mică părinților le-a fost frică să-i pună un nume de teamă să n-o dorească toți bărbații. doar cînd era obosit îi dădea nume ca să poată visa.
el a iubit atît de mult încît ceilalți îi spuneau omul ca patru inimi. seara cînd se întorcea de la lucru voma în plină stradă. voma sînge chipuri păsări și tot ce mai strînsese în el peste zi.
pentru el nu era cale de întoarcere. cînd făcea un pas în urma lui drumul se închidea ca o ușă. cînd îi mergea bine împărțea batoane de susan pe stradă cînd îi mergea prost se învîrtea în jurul femeii sale și se închipuia pămînt gravitînd.
duminica își închipuia că venele lui sînt un port în care acostează nave iar marinarii rostesc memorabile cuvinte de despărțire.
problema lui era că nu-și aducea aminte dacă are mîini îndeajuns ca să cuprindă lumea în brațe și să-i cînte de leagăn.
cel mai mult își dorea o fetiță pe care s-o ia după-amiaza de la școală și să-i arate în cîte culori moare soarele.
își ținea legat numele cu o zgardă de teamă să nu fugă într-o zi și să nu se mai recunoască.
n-avea nimic de uitat de păstrat copiii spuneau despre el că poate să facă bărcuțe din frunze și că nu a mîncat niciodată castane prăjite.
într-o zi se uita în oglindă a văzut încă un chip a deschis oglinda și-a intrat după el. nu l-a plîns nimeni. de-atunci doar vagoanele așteaptă în gară pe cineva să trăiască numai cu oameni.
094.714
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- emilian valeriu pal
- Tip
- Proză
- Cuvinte
- 297
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
emilian valeriu pal. “omul care vorbea singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/proza/1823163/omul-care-vorbea-singurComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Fiecare fraza are ceva-ul ei...mai multa poezie decat proza...las semn (neimportant), ca mi-a placut. mult.
carmen
carmen
0
Alina, ceea ce iti place cum arata se intimpla lui in fiecare zi cind iese de de la lucru.
Belladina, chiar e important semnul tau, vad ca Iasiul tine cu mine :)
Maria, da e rana si vazut perfect acest arc.
Multumesc.
Belladina, chiar e important semnul tau, vad ca Iasiul tine cu mine :)
Maria, da e rana si vazut perfect acest arc.
Multumesc.
0
textele tale unice! ma readuc in agonia
ar fi un film reusit - de bienala nu alta
stiu cum ii merge acestui om!
prima propozitie as lasa-o ...sigur ca e diferit, de aceea scrii despre el
ar fi un film reusit - de bienala nu alta
stiu cum ii merge acestui om!
prima propozitie as lasa-o ...sigur ca e diferit, de aceea scrii despre el
0
mi se pare putin nefiresc textul acesta, datorita utilizarii pers. a III-a. Textele tale emana forta, cand utilizezi pers. I si reusesc sa teleporteze cititorul din scaun pe scena
cu stima
cu stima
0
Părerea mea este următoarea:
1. Folosirea pers. I, nu dezvăluie un handicap în literatură. Alternanța între persoane, nu constituie handicap deasemeni. Se poate scrie foarte frumos de exemplu pe trei planuri și atunci ești nevoit să operezi cu mai multe persoane.
2. Ca mici spicuiri ar fi, ca să vedem că puterea cuvântului la Pal e frumoasă la pers. I.:
a. femeia lui n-avea nume - femeia mea nu avea nume
b. îi mergea prost se învîrtea în jurul femeii sale și se închipuia pămînt gravitînd. - când îm mergea prost, mă învârteam în jurul femeii mele și mă închipuiam pământ, gravitam.
c. își ținea legat numele cu o zgardă de teamă să nu fugă într-o zi și să nu se mai recunoască. - îmi țineam legat numele cu o zgardă ... ș.a.m.d.
Vezi Emil? dar tu știi asta. Cred că știi și sfatul meu. Scrie exact cum simți, indifrent de folosirea pers. I sau a 3-a.
3. Sunt o mulțime de scriitori de valoare car scriu la persoana I și asta nu-i face mai puțin buni.
respecte,
Silvia

Anni, multumesc frumos.
Elena, Silvia, si eu m-am simtit nefiresc pentru ca am incercat sa scriu la persoana a III-a. Oricum ar fi, tot eu sint.
Elena, Silvia, si eu m-am simtit nefiresc pentru ca am incercat sa scriu la persoana a III-a. Oricum ar fi, tot eu sint.
0
nici eu n-am mancat pana acum castane prajite. pot sa-ti citesc toate scrierile chiar daca ma pierd prin semnele de punctuatie lipsa..
Sanatate!
Sanatate!
0

\"voma sînge chipuri păsări și tot ce mai strînsese în el peste zi.\"
Chiar daca e cu voma.