SBSergiu Burlescu
Verificat@sergiu-burlescu
acasă
Sergiu Burlescu Născut pe 15 aprilie, 1994. Locul nașterii, Isacova, județul Orhei, Republica Moldova. Email: sburlescu94@gmail.com
🏆 Critic de Top💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat✓ Verificat
Cronologie
Îmblânzirea hazardului e mai severă decât crearea unor imagini absurde. E ca și cum ai încerca să potrivești o parolă uitată la un card bancar, conștient că ultima opțiune, cea mai improbabilă, e de fapt cea corectă. Totuși, efortul nu răsplătește așteptările, iar la final te simți obligat să dai explicații: ăsta am fost eu, nu un bot inventat. Cam așa e și absurdul: o dresare imposibilă a hazardului.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei pierderi (poeme ale absurdului)" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextMulțumesc mult pentru lecturarea și analiza textului. Observațiile dumneavoastră îmi vor fi de folos, mai ales în privința clarității și a micilor corecturi. E un fragment care mi-a apărut în timpul unei plimbări prin parc, ca un fel de schiță spontană. „Leul de 10” la care fac referire e moneda metalică de 10 lei din Republica Moldova. Nu am pretins că textul ar fi excepțional, îl văd mai degrabă ca pe un exercițiu și un început, o piesă dintr-un posibil proiect mai mare. Mi-ar plăcea să strâng astfel de pasaje și fragmente de amintiri din viața mea, într-o formă care să semene cu o autobiografie literară.
Pe textul:
„4 minute 4 secunde: Rectorul " de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextE debut absolut în proză. Aș vrea să știu, dacă să continuu său să abandonez ideea undeva pe raft, să se mai prăfuiască un pic.
Accept orice critică!
Mulțumesc!
Accept orice critică!
Mulțumesc!
Pe textul:
„4 minute 4 secunde: Rectorul " de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextMulțumesc pentru trecere. Asta îmi place la fizică: uneori copleșește prin paradoxuri care, la rândul lor, se sprijină pe o axă nevăzută – asemenea Pământului ce se învârte pe propria rotație. O axă invizibilă, dar existentă, „magie”. În acest plan, al paradoxurilor, fizica mi se arată ca o filosofie a ipotezelor și, în același timp, ca o metafizică a autenticului.
Pe textul:
„Polară" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru felul în care ați citit poezia mea – îmi dau seama că ați coborât în miezul ei fără teamă. Imaginea „rănii cosmice” pe care ați subliniat-o rezonează adânc cu intenția mea: nu o rană care doar doare, ci una care dezvăluie țesătura lumii, felul în care materia și spiritul se contopesc, în care viermele și steaua se nasc din același sânge.
M-a surprins puternic reinterpretarea dumneavoastră: crucea întoarsă ca „scară spre subsol” și îngerii care sapă cu unghii de sticlă – o viziune tulburătoare și în același timp eliberatoare, ca o recunoaștere a faptului că și din ruină se pot aprinde vitralii. Îmi place cum ați transformat „viermii” din textul meu în cântăreți involuntari, sugerând că și din ceea ce respingem poate izvorî un cântec.
Poate că adevărata întrebare pe care textul o lasă suspendată este: suntem doar „vase sparte” sau putem deveni și clopotul de humă care, deși închis, continuă să vibreze dinăuntru? În orice caz, mi-a plăcut că ați surprins rotunjimea acestei răni – ca pe un univers complet în sine.
Vă mulțumesc pentru dialog – mi se pare că ați adăugat un strat viu poemului meu, o oglindă în care cuvintele mele se privesc și se recunosc mai străine și mai adevărate.
M-a surprins puternic reinterpretarea dumneavoastră: crucea întoarsă ca „scară spre subsol” și îngerii care sapă cu unghii de sticlă – o viziune tulburătoare și în același timp eliberatoare, ca o recunoaștere a faptului că și din ruină se pot aprinde vitralii. Îmi place cum ați transformat „viermii” din textul meu în cântăreți involuntari, sugerând că și din ceea ce respingem poate izvorî un cântec.
Poate că adevărata întrebare pe care textul o lasă suspendată este: suntem doar „vase sparte” sau putem deveni și clopotul de humă care, deși închis, continuă să vibreze dinăuntru? În orice caz, mi-a plăcut că ați surprins rotunjimea acestei răni – ca pe un univers complet în sine.
Vă mulțumesc pentru dialog – mi se pare că ați adăugat un strat viu poemului meu, o oglindă în care cuvintele mele se privesc și se recunosc mai străine și mai adevărate.
Pe textul:
„Mai suntem încă vii II." de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextAm citit textul cu mare plăcere — mi-a rămas un zâmbet în colțul gurii și, în același timp, o ușoară mișcare în stomac: exact tipul de lectură care te face să râzi și să meditezi imediat după.
Există în text o replică directă, tăioasă, care provoacă — nu pentru șoc gratuit, ci ca să pună în oglindă prejudecăţi şi talk-show-uri sociale; acea gravitate deranjează și obligă la reflecție, ceea ce e, în esență, un procedeu eficient. Tonul personal face ca granița dintre absurd și autenticitate să se șteargă: realitatea devine un vis straniu, iar visul capătă accente de realitate dură.
Există în text o replică directă, tăioasă, care provoacă — nu pentru șoc gratuit, ci ca să pună în oglindă prejudecăţi şi talk-show-uri sociale; acea gravitate deranjează și obligă la reflecție, ceea ce e, în esență, un procedeu eficient. Tonul personal face ca granița dintre absurd și autenticitate să se șteargă: realitatea devine un vis straniu, iar visul capătă accente de realitate dură.
Pe textul:
„câteodată visez biciclete pentru nevăzători " de emilian valeriu pal
Recomandat0 suflu
ContextPoemul prezintă rochia roșie ca un simbol al reconectării femeii cu sine însăși. Un accesoriu care are scopul de a deveni o armură interioară, un declanșator psihologic prin care ea își regăsește curajul, pasiunea și forța personală. Textul inversează perspectiva convențională: frumusețea este pentru a activa propria lumină interioară. Astfel, rochia devine un ritual al auto-descoperirii și auto-acceptării, un imn al iubirii de sine care îi permite femeii să fie vulnerabilă și puternică deopotrivă. Roșul devine metafora unei reconcilieri cu întregul ei sufletesc și a unei confirmări venite din interior. Frumos! Mai trec.
Pe textul:
„femeia cu rochie roșie " de Nuta Craciun
0 suflu
Contextde fiecare dată când vă citesc textele retrăiesc orele de filosofie din facultate și atmosfera tratatelor marilor autori, o nostalgie care mă mișcă și pentru care vă sunt recunoscător.
Definirea frumuseții feminine ca o capacitate activă – aceea de a crea „goluri” pe care ceilalți sunt invitați să le umple cu propria lor admirație – deschide o perspectivă profundă. Astfel, interacțiunea dintre cel care privește și cel care este privit devine un act de creație reciprocă: admiratorul nu doar validează frumusețea, ci contribuie la revelarea ei. Este o viziune interactivă și dinamică, care depășește simpla estetică și pătrunde în registrul relației și al percepției.
Apreciez modul în care aduceți în lumină ideea că frumusețea este o calitate a esenței, o putere de a sugera, de a crea mister și spațiu pentru admirație.
Definirea frumuseții feminine ca o capacitate activă – aceea de a crea „goluri” pe care ceilalți sunt invitați să le umple cu propria lor admirație – deschide o perspectivă profundă. Astfel, interacțiunea dintre cel care privește și cel care este privit devine un act de creație reciprocă: admiratorul nu doar validează frumusețea, ci contribuie la revelarea ei. Este o viziune interactivă și dinamică, care depășește simpla estetică și pătrunde în registrul relației și al percepției.
Apreciez modul în care aduceți în lumină ideea că frumusețea este o calitate a esenței, o putere de a sugera, de a crea mister și spațiu pentru admirație.
Pe textul:
„Admirația golului" de Nincu Mircea
0 suflu
ContextVă mulțumesc mult pentru analiza generoasă și pentru corecturile de detaliu, absolut pertinente. Voi ține cont de toate observațiile, inclusiv de nuanțele legate de majuscule și de numerale.
Mă onorează lectura dumneavoastră în cheie mitologică și simbolică, unde umbra, Thot, Cartea Morților, Castaneda și geometria sacră se reunesc într-un ritual poetic.
Am simțit în comentariul dumneavoastră o interpretare care completează ceea ce am încercat să scriu: că pierderea, absurdul și inițierea pot genera nu doar ruptură, ci și lumină. Vă mulțumesc pentru felul în care ați reușit să surprindeți „incantația modernă” pe care o caut.
Mă onorează lectura dumneavoastră în cheie mitologică și simbolică, unde umbra, Thot, Cartea Morților, Castaneda și geometria sacră se reunesc într-un ritual poetic.
Am simțit în comentariul dumneavoastră o interpretare care completează ceea ce am încercat să scriu: că pierderea, absurdul și inițierea pot genera nu doar ruptură, ci și lumină. Vă mulțumesc pentru felul în care ați reușit să surprindeți „incantația modernă” pe care o caut.
Pe textul:
„Geometria sacră a unei pierderi (poeme ale absurdului)" de Sergiu Burlescu
0 suflu
ContextVă mulțumesc pentru lectura atentă și pentru observațiile asupra textelor. Încercarea de a „îmblânzi” absurdul printr-o coerență interioară e un joc riscant, iar uneori poate duce la acea senzație de exagerare pe care ați semnalat-o. Dar că unele din exagerări sunt cheii pentru următoarele poeme ale absurdului, din acest motiv, respect o strictețe de ordine a publicării poemelor din acest ciclu.
Mă bucur totuși că în „Valiza lui Thot” ați găsit un echilibru între ludic și meditație, între gravitatea de fond și o ușoară ironie care să destindă și să deschidă sensuri. Observația dumneavoastră despre „lumina ironică” este foarte bine surprinsă, fiindcă exact această tensiune dintre seriozitate și autoironie îmi doresc să o cultiv.
Vă mai aștept cu mare drag pe aici!
Mă bucur totuși că în „Valiza lui Thot” ați găsit un echilibru între ludic și meditație, între gravitatea de fond și o ușoară ironie care să destindă și să deschidă sensuri. Observația dumneavoastră despre „lumina ironică” este foarte bine surprinsă, fiindcă exact această tensiune dintre seriozitate și autoironie îmi doresc să o cultiv.
Vă mai aștept cu mare drag pe aici!
Pe textul:
„Geometria sacră a unei pierderi (poeme ale absurdului)" de Sergiu Burlescu
0 suflu
Contextse desfășoară filă cu filă. Imaginile cu satelitul, coralii, căluții de mare și, mai ales, trenurile bronzate creează un amestec subtil între senzorial și oniric. Dincolo de decorul marin și de lumina verii, textul vorbește despre teamă, dorință și singurătate, despre felul în care iubirea rămâne adesea neterminată și persistă ca un ecou ce se izbește, cu încăpățânare, de senzația unei veri trăite în efemer.
Finalul, cu femeia bătrână care „simte toată lumea pe limbă și moare”, lasă o amprentă puternică: un gest de împăcare cu trecerea, dar și un ecou al căutării unei forme pure de emoție, imposibil de fixat. E ca o suspendare între viață și uitare, un spațiu în care fragilitatea devine frumusețe și în care se întrezărește promisiunea unei clarități pe care doar sfârșitul o poate aduce.
Finalul, cu femeia bătrână care „simte toată lumea pe limbă și moare”, lasă o amprentă puternică: un gest de împăcare cu trecerea, dar și un ecou al căutării unei forme pure de emoție, imposibil de fixat. E ca o suspendare între viață și uitare, un spațiu în care fragilitatea devine frumusețe și în care se întrezărește promisiunea unei clarități pe care doar sfârșitul o poate aduce.
Pe textul:
„Sub acest satelit care ne numără lacrimile" de Zburlea Ariana
0 suflu
ContextO lume în care totul este inversat, în care acțiuni simple devin imposibile, iar timpul se dezintegrează. Metafore fizice vii („clanța de plumb”, „sac de nisip ud”) conturează suferința interioară, invizibilă. La un moment dat, m-am lăsat absorbit de textul poeziei și am perceput fiecare metaforă ca pe o manifestare interesantă a imaginativului.
Există și o promisiune, o speranță: recuperarea este un proces lent, plin de gesturi mici, dar semnificative. La final, gravitația nu mă mai apasă și mă lasă să plutesc spre mine însumi.
Este o poezie extrem de puternică, profundă și emoționantă
Există și o promisiune, o speranță: recuperarea este un proces lent, plin de gesturi mici, dar semnificative. La final, gravitația nu mă mai apasă și mă lasă să plutesc spre mine însumi.
Este o poezie extrem de puternică, profundă și emoționantă
Pe textul:
„Atlasul tulburărilor psihice, I.Depresia-camera cu gravitație stricată" de Erika Eugenia Keller
Recomandat0 suflu
Contextdevenit esențial pentru înțelegerea textului. "m-am descălțat de toate umbrele și umblu așa / cum mi-a fost dat" este o declarație de asumare a vulnerabilității. A-ți da jos "umbrele" înseamnă a renunța la aparențe, la umbre, la trecut și la iluzii. Este un moment de sinceritate absolută. Scăparea papucului în apă devine o metaforă a pierderii definitive, a unei renunțări conștiente la ceva ce aparținea celuilalt sau, pur și simplu, la un drum care nu mai este al tău.
Astfel, finalul etalează adevărata frumusețe a întregului poem. Ca o perlă, se lasă culeasă de cititor, care deschide cochilia poemului și este răsplătit cu adevărata comoară ascunsă printre substraturi.
Astfel, finalul etalează adevărata frumusețe a întregului poem. Ca o perlă, se lasă culeasă de cititor, care deschide cochilia poemului și este răsplătit cu adevărata comoară ascunsă printre substraturi.
Pe textul:
„maree " de Ottilia Ardeleanu
0 suflu
ContextAici se contopește viața reală cu poezia: o întâmplare neobișnuită se transformă într-o metaforă puternică. Metafora devine o podoabă de moment și, mai cu seamă, rămâne ca o amprentă în memorie, strâns legată de emoții și amintiri, care apoi capătă o conotație metaforică a vieții.
Pe textul:
„Après le rampage – scenariu pentru tatuatorul meu hipoacuzic" de Bogdan Geana
0 suflu
Contexttapiserie densă de imagini suprarealiste, ironie tăioasă și melancolie subtilă, care navighează între intimitate și alienare, între cotidian și absurd. versurile se țes cu o voce care pendulează între confesiune personală și observație detașată, ca un dialog cu feriga – un simbol pastoral, dar și o metaforă pentru fragilitatea relațiilor și a iluziilor.
Poemul juxtapune elemente organice (feriga, iarba, laptele bătut) cu imagini moderne și consumiste (vopsea cremă cromoplatin, Ferrari Testarossa, zăpadă de Parmigiano Reggiano).
Ninsoarea artificială cu Parmigiano e o imagine memorabilă, combinând absurdul cu o poftă neîmplinită, ca o foame existențială.
Poemul prinde în plasa lui de imagini contradictorii: e cald și rece, comic și tragic, intim și distant. E ca o plimbare printr-un peisaj urban post-apocaliptic, unde iubirea e un aragaz pornit în prag, dar zăpada e din brânză rasă, iar feriga – singurul martor – e arsă cu insecticid. La recitire fiecare vers ascunde o altă fațetă a deziluziei.
Un text puternic cu imagini inedite și memorabile.
Poemul juxtapune elemente organice (feriga, iarba, laptele bătut) cu imagini moderne și consumiste (vopsea cremă cromoplatin, Ferrari Testarossa, zăpadă de Parmigiano Reggiano).
Ninsoarea artificială cu Parmigiano e o imagine memorabilă, combinând absurdul cu o poftă neîmplinită, ca o foame existențială.
Poemul prinde în plasa lui de imagini contradictorii: e cald și rece, comic și tragic, intim și distant. E ca o plimbare printr-un peisaj urban post-apocaliptic, unde iubirea e un aragaz pornit în prag, dar zăpada e din brânză rasă, iar feriga – singurul martor – e arsă cu insecticid. La recitire fiecare vers ascunde o altă fațetă a deziluziei.
Un text puternic cu imagini inedite și memorabile.
Pe textul:
„Après le rampage – scenariu pentru tatuatorul meu hipoacuzic" de Bogdan Geana
0 suflu
ContextMulțumesc mult pentru trecere și comentarii elaborate. Vă mai aștept cu drag.
Doamna Erika:
Aș spune mai degrabă că ar fi și o criză de timp, îmi place să mă dedic acestui site. Datorită "Agonia" cresc în continuare, asta mă motivează și mai mult. Îmi place, la fel, să citesc textele altor autori, de unde și mă dezvolt. Singura problemă (de moment) este timpul. O fac în pauză ori în weekend. De asta câteodată îmi scapă din vedere multe nuanțe (oricum nu e o scuză).
Și dacă pot să vă rog, să vă adresați fără oficialitate.
Claudiu:
Onorat.
Prima strofa are o istorie aparte. Scrisă și rescrisă de multe ori, comparativ cu restul textului. În astfel de momente am impresia că poezia ar fi vie, ar vorbi cu mine, spunându-mi: "stai, ajunge, nu mă copleși, e ceva ce nu mi se potrivește."
Încă odată recunoscător pentru încurajarea și lectură, vă aștept cu drag.
Doamna Erika:
Aș spune mai degrabă că ar fi și o criză de timp, îmi place să mă dedic acestui site. Datorită "Agonia" cresc în continuare, asta mă motivează și mai mult. Îmi place, la fel, să citesc textele altor autori, de unde și mă dezvolt. Singura problemă (de moment) este timpul. O fac în pauză ori în weekend. De asta câteodată îmi scapă din vedere multe nuanțe (oricum nu e o scuză).
Și dacă pot să vă rog, să vă adresați fără oficialitate.
Claudiu:
Onorat.
Prima strofa are o istorie aparte. Scrisă și rescrisă de multe ori, comparativ cu restul textului. În astfel de momente am impresia că poezia ar fi vie, ar vorbi cu mine, spunându-mi: "stai, ajunge, nu mă copleși, e ceva ce nu mi se potrivește."
Încă odată recunoscător pentru încurajarea și lectură, vă aștept cu drag.
Pe textul:
„Polară" de Sergiu Burlescu
Recomandat0 suflu
Contexte cum textul tău refuză consolările facile: acceptarea morții e inutilă, zici, pentru că adevărata bătălie e cu însingurarea, acel iureș de ideologii (demolare, crimă, pustiire) care ne amorsează salvări iluzorii. Solitudinea devine singura certitudine care învie adevăruri – un paradox mistic, unde vidul hrănește, în loc să distrugă. Ai creat aici un manifest al vulnerabilității, un antidot la superficialitatea contemporană, amintindu-ne că frica nu e de suferință sau de moarte, ci de acel gol care ne face să ne apărăm cu disperare de ideea însăși a izolării. E un text care nu se citește, ci se trăiește – mă face să mă gândesc la propriile mele absențe, la umbrele pe care le desmierd în tăcere.
Pe textul:
„Religia absenţei" de Eduard Rosentzveig
0 suflu
Contextunde mânjirea intenționat a mâinilor cu coajă de nucă verde este un gest care trimite la o pace interioară pătată, imposibil de șters cu „apă chioară”, adică prin soluții superficiale. Pentru mine, această imagine a rămas vie mai ales prin amintirea din trecut, când culoarea nucii verzi lăsa urme greu de șters, persistente, asemenea rănilor care nu se estompează. Aici ea capătă forța unei relicve: rănile devin zestre, iar cititorul e chemat să le dezgroape ca pe o comoară uitată. Poemul e un foc de artificii în deșert, plin de imagini care taie adânc. Ai un talent rar de a transforma rănile în pierle de lumină.
Pe textul:
„poezia care rămâne" de Andrei Forte
0 suflu
ContextDar cum zice lupul, mai întâi să îmi dreg vocea.
Și în cazul că voi avea permisiunea autorului în cauză.
Știu că ți-am promis să trimit înregistrare audio pentru poemul meu, e încă în proces.
De felul meu sunt perfecționist, foarte multe ori am șters înregistrările făcute. Am impresia că scriu un album muzical.
O trimit imediat când e gata.
Mă simt frustrat de așteptare.
Și în cazul că voi avea permisiunea autorului în cauză.
Știu că ți-am promis să trimit înregistrare audio pentru poemul meu, e încă în proces.
De felul meu sunt perfecționist, foarte multe ori am șters înregistrările făcute. Am impresia că scriu un album muzical.
O trimit imediat când e gata.
Mă simt frustrat de așteptare.
Pe textul:
„Dragi prieteni" de Bogdan Geana
0 suflu
ContextOcazie excelentă. Mereu mi-a fost interesant cum sună textele mele recitate de altcineva, nu doar de mine ori vocea minții mele.
E o oportunitate de a-mi înțelege textul din altă perspectivă.
Aș fi onorat.
E o oportunitate de a-mi înțelege textul din altă perspectivă.
Aș fi onorat.
Pe textul:
„Dragi prieteni" de Bogdan Geana
0 suflu1
Context