Poezie
Cromatica deșertului: Fragilul alb
1 min lectură·
Mediu
Alb
cerul s-a deschis în fața mea
precum confesiunea smulsă
din pânzele roșii ale tăcerii
păsări moarte
țintuite în stigmatul unui păcat nedezlănțuit
își lasă umbrele să cadă peste mine
pana lor pură
a încercat să strălucească
ultima secundă
dar cerul s-a închis
am lăsat acolo
bătută în cuie speranța
de-a atinge albul cu retina
credeam că își va lua zborul
peste limita tăcerii
trecând de dincolo iubirea
a sângerat cum ochii curg
și uită de culoare
s-a întors retina
căutând în urme de lumină
neclintit —
fragilul Alb.
02330
0
RR