serban georgescu

Sunt perfect de acord cu tine ca sunt aici o multime de texte valoroase peste care se aseaza praful.

Ma gandesc... nu s-ar putea face, aici pe site, un folder, o sectiune separata, cu cele mai bune texte \"din toate timpurile\", de la aparitia site-ului si pana acum?

La urma urmei nu cred ca, tehnic, e atat de dificil. Stelutele rosii si galbene ar putea fi un criteriu (bine, cu conditia sa fie eliminate siragurile de stele acordate textelor-aniversare sau dedicate evenimentelor)

Mie mi se pare constructiva ideea. De altfel, pentru a gasi adevaratele valori, de multe ori trebuie sa privim inapoi, nu inainte.

In felul asta mai-marii lumii literare, care doresc sa-si faca o impresie despre noi, ar pierde mai putin timp: s-ar duce la sectiunea \"best of\" si s-ar lamuri, cel putin in linii mari. Pe cand asa cauta la intamplare doua-trei texte, da numai peste prostii si zice \"a, m-am lamurit, astia mai au de invatat\"

Pana la urma, Liviu, asta e si provocarea: sa-i facem sa vina ei la noi, nu sa ne ducem noi la ei cu caciula in mana.


Daca cei preocupati de destinele literaturii romane vor cu adevarat sa caute talente si valori in generatiile tinere, nu au decat sa se informeze

de la sursa!

nu zici?

Bineinteles ca acest melanj virtual-paper nu ar strica nimanui, ba chiar ar fi binevenit. Eu spun doar (si am spus-o din primul moment)ca nu e prioritatea 0 in acest moment.

Prioritatea 0 in acest moment (si nu numai in acest moment) este - nu stiu cum sa-i zic mai bine - capacitatea noastra de autocenzura, daca vrei.

Modul de functionare al acestui site, asa cum a fost gandit de Radu (nu stiu daca numai de el) este genial, prin faptul ca elimina un sir nesfarsit de formalitati birocratice (trimiterea textului la revista, asteptarea infrigurata a unui raspuns, fitele cenzorului etc). Este absolut impresionant - si tocmai acest sistem face diferenta fata de restul lumii literare.

Intr-un anumit - sens elimina coruptia - daca vrei

Exista aici autori absolut anonimi care au versuri de cea mai buna calitate, comparabile oricand si in orice imprejurare cu cele ale marilor autori ai lumii.

Imi vine in minte acum un vers citit ieri pe site

\"ninge
ca din privirea unui prunc
care-si descopera parintii\"

acest vers a fost scris pe acest site, in acest secol, ieri chiar, in aceasta lume bolnava in care traim, de un membru al acestui site - nu de un autor \"consacrat\", sef de revista sau de club literar.

Este, prin urmare un sacrilegiu, in opinia mea, sa lasi la voia intamplarii niste amanunte tehnice care pot perturba activitatea unor astfel de membri. Este, repet, o problema de organizare si de autocenzura, nu de extindere, de expansiune.

Nu vreau decat sa evitam o greseala jenant de comuna care se face la toate nivelurile societatii, si anume punerea pe primul plan a evolutiei cantitative in detrimentul evolutiei calitative.

Nu de cantitate e vorba ci de calitate.

pai daca problema financiara nu e o problema, asta e minunat

numai ca, vezi, apar alte probleme

de exemplu

tu intrebi \"cui ne adresam?\"

asta e o problema

dar vin eu si te intreb \"de fapt ce vrem noi sa spunem?\"

ce avem de transmis?

si asta e o problema, nu zici?

ca suntem

ca existam

asta se stie

dar de ce sa trecem de pe internet pe hartie?

sa zicem ca scrierile ar ajunge la cei care nu au internet

ei si, ce-i cu asta?

avem noi nevoie, ca PSD-ul sau caConnex-ul (!), de o \"larga acoperire nationala\"?

una e politica, alta afacerile si cu totul si cu totul altceva literatura

literatura (vorbesc de adevarat literatura) nu e un fenomen de masa, ca mass-media

- asta ca sa nu mai vorbim de politica



a, sa publici o carte asta e altceva

e coagularea unui lung sir de framantari personale, poate chiar de discutii pe site, etc

o carte e o realizare

dar de ce ar fi o revista, un periodic, o realizare?

comunicare?

pai comunicare mai eficienta, mai spontana si mai vie decat cea de pe site nu cred ca exista

de ce sa ne luam dupa cei vechi

si nu dupa noi

?

ce-ar fi, mai degraba, sa perfectionam modul de functionare al site-ului?

uite eu adineauri cautam pe site (cu motorul \"cautare\") un autor al carui nume incepea cu B si prenumele cu P

ma duc la litera P - acolo, amestecati, si dupa prenume si dupa nume si dupa pseudonim, toti gramada, cei cu P

la B la fel

apoi, daca eu accesez servicul \"cautare\" sunt transferat automat si obligatoriu pe agonia (desi eu vreau sa raman pe poezie.ro) - e normal?

sau

scriu un comentariu la un text clasic al unui autor mort de mult, Seneca sa zicem - si mesajul ramane sub textul lui (\"trimit e-mail la Seneca\")

unde? pe lumea ailalta?

n-ar fi mai normal ca mesajul sa mearga la cel care a introdus textul?

si tot asa

sunt o gramada de probleme aici, unde deja existam

de ce sa ne extindem pe un teren nesigur, inainte de a ne intari pe noi insine?

ma opresc deocamdata

(acum vad comentariul lui dodu - salut!)

eu o stiu asa, mai scurta:

Invata de la apa sa ai statornic drum
Invata de la flacari ca toate-s numai scrum
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi
Invata de la stanca cum neclintit sa crezi

Invata de la soare cum trebuie s-apui
Invata de la piatra cat trebuie sa spui
Invata de la vantul ce-adie pe poteci
cat trebuie prin lume de linistit sa treci

Invata de la toate ca toate sunt surori
Sa treci frumos prin viata, sa poti frumos sa mori
Invata de la vieme ca nimeni nu-i uitat
Invata de la nufar sa fii mereu curat

Invata de la vultur cand umerii ti-s grei
Si du-te la furnica sa vezi povara ei
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti
Invata de la Luna sa nu te inspaimanti

Invata de la pasari sa fii mai mult un zbor
Invata de la toate ca totu-i trecator
Ia seama, fiu al jerfei, prin lumea care treci
Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci

(versurile le-am scos de pe cantecul Adrianei Auch - e si pe cd-ul cu cenaclul flacara scos la sfarsitul anului trecut)

pe care l-am...
baut

Eu nu cred ca trebuie sa cautam in Ministerul Culturii un prieten

De altfel eu nu cred nici ca Ministerul Culturii ar trebui sa ne fie vreodata prieten. Statul in general nu a fost niciodata prietenul scriitorilor. Al poetilor mai ales.

Eu vad in Stat o tinta nu un camarad.

In ce priveste aparitia revistei, eu sunt dispus sa cotizez. Tinand cont de faptul ca these days factura la intretinere trece lejer de 3 milioane (vechi) - din care probabil ca jumatate reprezinta gaurile din tevile Radetului - , nu cred ca ar fi o gaura in cer (si cu atat mai mult in buzunar) daca as arunca in vant 500 000 pe luna. (vorba poetului: \"prin vulturi vantul viu vuia\")

Poate chiar 800? (1 milion e deja cifra psihologica...:))


daca as sti ca de administrarea banilor se ocupa Liviu, sau Paul, sau Bogdan, sau Ioana, sau... chiar nu mi-as face probleme

oricum, daca e vorba de cautare de finantare, eu cred ca trebuie cautata in domeniul privat, necum in cel de stat!

(aservirea politica devine automat obligatorie! - atentie!)

In acest sens, am vazut recent la televizor (sper sa nu spun prostii) cum Aura Urziceanu anunta binevoitoare ca revine in Romania pentru a finanta proiecte culturale \"originale\", etc. Nu o cunosc, dar intreb aici daca o cunoaste cineva cumva si daca am putea risca o intrebare.

(modul cum canta \"Aproape liniste\" a lui Alifantis cred ca e suficient ca sa-i acordam incredere)


Pe de alta parte, nu cred ca aparitia unei publicatii scrise este o prioritate a acestei comunitati. La urma urmei riscam sa ne pierdem ... \"originalitatea\". Sunt o groaza de publicatii scrise despre care nu se poate spune decat un singur cuvant: \"maculatura\"

Cui prodest?

s-ar pierde... ceva

si am cadea in ... altceva

la urma urmei poezia tine in primul rand de virtual

ca si Internetul

gata

vroiam sa zic ceva
sigur-sigur
vroiam sa zic ceva
cateva cuvinte:

impetuos
vremea pasarilor
bubele copacilor
urdorile cartitelor
fracturile genelor
aruncare in prapastie prin rostogolire controlata, ca la razboi partizanii.. haiducii
...haiducele
(apropos, il mai tii minte pe comisarul Moldovan? \"un fleac - m-au ciuruit\")

si foame

Foamea

sigursigur vroiam sa zic ceva
o sa revin cand o sa-mi amintesc

(parca ceva cu niste fulgi si un cuib
o coloana vertebrala atat de elastica incat am uitat-o...hm)

ma mai gandesc
si revin

la intrebari

Liviu zice ca Nia merita mai mult decat i se poate oferi aici.

intr-adevar, Nia merita mai mult decat i se poate oferi Aici

- ani frumosi si limpezi

si multa detasare

(ca sa te poti intoarce)

dupa parerea mea ideea centrala se lasa vazuta in versul \"...până acolo unde ar trebui să fie mereu cineva, altcineva...\"

ideea este ca, intr-adevar, \"acolo\" ar trebui să fie mereu cineva, altcineva ...

asa este natural

al Naturii adica

si atunci, Paul, te intreb, de ce il inlocuim noi mereu pe \"ar trebui\" cu \"trebuie\"?

de ce inlocuim mereu legile Naturii, ale lui Dumnezeu adica, cu legile omenesti, ale conventiei sociale adica?

(ca nu-mi vine sa-i zic \"umana\" ci numai sociala)

stim noi mai bine decat El ce \"trebuie\"?

mie unul imi vine sa rad numai cand ma gandesc

ce ne asteapta...

Sufletul este un trib de unul singur și o piramidă fără de nici o piatră.

El este asemuitor, Alina, cu laptele și neasemuitor cu sugarul.

El nu poate fi distrus din pricina faptului că poate fi nimicit.

Nimicirea sufletului se așează în nedragoste, după cum ființa se așează în trup.

Nu cunosc Alina, o mai mare răzbunare decât aceea a trupului față de sufletul său.

Faptul că locuim pe acest pământ e la fel de tragic ca faptul inimii de a locui între gratiile coastelor.

Și acum te invit să fii bărbat și dur cu tine însuți ca să suporți ce vreau să-ți zic.

Noi nu suntem.

Noi suntem clipa care a trecut prin poarta existenței.

Dar să nu crezi copilule că te îndurerez; naște din tine un pieritor de ești în stare să naști, - și fiind înapoia lui vei fi înaintea lui.

Și acum lasă-ne capetele amestecate și inimile încă nedizolvate în pâraie de sânge.

Despre prietenul meu Cornelius te anunț că se simte bine, că are limbariță, că și-a înlocuit ochiul drept cu o inimă și inima cu un ochi.

Dar bineînțeles Alina că asta este treaba lui, deși de la o vreme am început să am noaptea în somn visuri și ziua pe trezie neliniști.

Toma, apa nu poate fi tulburată nici măcar de pești, cu atât mai puțin de nisipuri.

Dar, despre ale oceanului și ale deltei, de vom mai rămâne în viață, am să am grijă să-ți scriu.

\"Aici se cacă, aici mănâncă și tot aici își bagă în venă\". Asta e. Astia sunt cei care spun despre noi ca suntem cu \"capul in nori\". Lor li se pare ca suntem noi cu capul in nori pentru ca ei sunt cu capul in cacat.

Si vor sa ne traga si pe noi dupa ei. Sa ne aduca adica \"cu picioarele pe pamant\". Adica in cacat

Astia sunt.

I-am vazut si ii cunoastem

Alina, salut!

Intrebare: Tu ai drogul scrisului in sange

ce-ti mai trebe altu\'?

Eu zic sa nu-ti iei nici un 4x4 ca masinile astea ia mintile la oameni. Vremuri tulburi, vremuri tulburi batrane. Mai bine pastreaza florile si bucura-te de ele, ca nu-ti cer nici benzina, nici inspectie tehnica, nici piese de schimb. In plus stiu sa aprecieze muzica buna, ceea ce un 4x4 habar n-are.
S-auzim de bine.

Liviu, sa-ti spun ceva, daca cei de la Gaumond ar avea ceva in cap si daca ar sti ce si cum sa caute, atunci chiar ti-ar comanda nu un roman, ci cateva pe an!
Traiasca simtul muzical al florilor!

Uite domn\'e un scriitor care are tupeul sa-si faca publicitate singur. (Sau singuratic?)
Bravos si la mai mare stimabile.

\"Ce piatră tristă. Ce stea neluminoasă. Ce vărsătură de sare varsă soarele acesta care mi-a răsărit peste mâini.

Cât de mult \"NU\" există în ceea ce este;

ce memorie are cel care plânge!

O, tu, care te simți singur între noi, care te simți singur între doi, care te simți pară între mere și care ai obosit de vedere\"

Nichita Stănescu, Respirări, pagina 107

\"Adam a venit întru ființă din două fecioare: din Duhul și din fecioara Pământ...\"
(Filip, 69)

asadar, cum bine zici, la inceput au fost doua femei

si mai mult decat atat:

doua fecioare...

un an nou frumos si plin de redescoperiri

Stire ROMPRES Miercuri, 21 decembrie 2005 - ora 16:02

\"Laudă criticului român\", discurs de recepție al președintelui Academiei Române, Eugen Simion

București, 21 dec /Rompres/ - \"Criticul este un Mercutio care se bate, moare pentru o cauză străină, aceea a lui Romeo, într-o cetate în care Montaguii și Capuleții literaturii nu se înțeleg între ei\", a afirmat, miercuri, președintele Academiei Române, Eugen Simion, în discursul de recepție \"Laudă criticului român\", rostit în Aula prestigiosului for de cultură și știință.
Dedicat declarat mentorului său în arta criticii literare, marele Eugen Lovinescu, discursul, presărat cu scurte și emoționante momente autobiografice, definitorii pentru cariera lui Eugen Simion, nu a ocolit elogiul adus altor spirite fondatoare ale acestei discipline, începând cu Maiorescu, Ibrăileanu, Călinescu, Vianu și continuând cu Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, Jean Pierre Richard, Jean Starobinski, Roland Barthes.
Simion a omagiat, de asemenea, generația sa de scriitori, fără de care, după cum a mărturisit criticul, nu și-ar fi îndeplinit menirea: Preda, Doinaș, Sorescu, Nichita Stănescu, Sorin Titel, Valeriu Cristea, Nicolae Velea ș.a.
În opinia președintelui Academiei Române, criticul contemporan, vindecat de experiența \"noii critici\" din anii \'70, este dator să țină piept invaziei masive a kitsch-ului și să polemizeze cu aceia care consideră că nu putem intra în Europa dacă nu distrugem miturile.
\"Miturile fac pare din existența unei culturi și particularizează o cultură, semnul identității unei națiuni. Așadar nu doborârea miturilor, ci interpretarea lor, iată ce trebuie să facă un critic lucid într-o epocă în care toate valorile se revizuiesc\", a spus Eugen Simion.
Evocând cu emoție momentul formării sale intelectuale, Eugen Simion a apreciat că generația sa a participat, de fapt, la un \"complicat proces de recuperare a valorilor trecutului, în fond la recuperarea identității culturale românești, care nu reprezintă altceva decât identitatea noastră națională\".
În context, președintele Academiei Române a criticat dur epoca ideologizării comuniste a culturii române \"sufocată, falsificată, terorizată de acei fanatici corupți care acaparaseră publicațiile culturale, catedrele universitare, ministerele, manualele școlare după 1948\". \"Mediocri intelectualicește, intrați în structurile politice, ei scoseseră din literatură pe Tudor Arghezi (și prin el, toată modernitatea românească) și, în genere, eliminaseră din cultură pe Maiorescu și pe toți criticii suspecți de estetism, pe poeții moderniști pentru că sunt moderniști, pe filosofi pentru că sunt idealiști, pe G. Călinescu pentru că nu vrea să renunțe la principiul autonomiei esteticului, pe Ion Barbu că este ermetic și pe Bacovia că este depresiv și, deci, decadent\", a subliniat Eugen Simion.
Tradiționalul răspuns la discursul de recepție al președintelui Academiei Române a fost rostit de matematicianul Viorel Barbu, care l-a caracterizat pe Eugen Simion drept un \"analist subtil al fenomenului cultural românesc și european\".
La eveniment au fost prezenți, alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, și Arhiepiscopul Bisericii Romano Catolice, Ioan Robu, personalități ale vieții politice, științifice, literare, academice și diplomatice din țara noastră.
xxx
Tradiția rostirii discursurilor de recepție ocupă în Academia Română un loc aparte. Prin conținut și prin forma de prezentare, aceste supreme forme de consacrare ale academicienilor sau \"botezul\" lor, cum au fost denumite, s-au constituit, de-a lungul anilor, manifestări pe cât de elevate, pe atât de elegante, proprii instituției academice.
Instituită la scurt timp după inaugurarea Societății Academie Române, tradiția discursurilor academice începută cu Alexandru Papiu-Ilarian, a fost întreruptă în vara anului 1948, când Academia Română a devenit Academia Republicii Populare Române. Până la acea dată fuseseră rostite 81 de astfel de discursuri de recepție.
Tradiția a fost reluată abia la 28 februarie 1974. După o întrerupere de 26 de ani, seria discursurilor de recepție a continuat doar până la sfârșitul anului 1975, ținându-se 17 astfel de discursuri.
Între 1975 și 1990, oprirea de către regimul comunist a alegerilor de noi membri titulari în Academie a atras după sine întreruperea prezentării discursurilor de recepție. Discursurile au fost reluate după anul 1990. ROMPRES

Citesc astazi in ziarul Bursa, pagina 1, un citat:

\"Educatia este ceea ce ramane daca cineva ar uita tot ce a invatat la scoala\"
Albert Einstein

Nimic nu-i intamplator pe lumea asta, nu-i asa?

Eu cred ca exista MTV
pentru ca exista Scoala

daca n-ar exista Scoala
n-ar exista nici MTV
ca fenomen

eu cred ca buba e Scoala nu MTV-ul

indobitocirea nu de la MTV porneste
ci de le educatia prin si pentru acumulare, ambitie si concurenta cu care suntem inoculati in Scoala
... de la dispretul total al statului, in general, fata de sufletul individual

vreau sa zic ... Scoala e prostie
de la un cap la altul

mi-e rusine ca m-am lasat educat de Scoala

am aproape 40 de ani si incerc sa ma curat de tot ce-am invatat acolo timp de peste 20 de ani (daca includ si gradinita - ca si acolo te-nvata cum sa-i pui contre aproapelui)

eu cred ca Beavis si Butthead sunt baieti simpatici fata de Eugen Simion sau Marian Vanghelie

parerea mea

dupa ce am citit aceasta poezie
dar mai ales dupa ce m-am nascut
am avut un vis
se facea ca eram intr-o sala de operatii
ma aflam intre doua paturi paralele
pe patul din stanga era intinsa o femeie
iar pe patul din dreapta era intins un barbat
eu stateam in picioare in dreptul piepturilor lor
brusc mi-am ridicat bratele cu coatele indoite in jos
si inca si mai brusc le-am strapuns piepturile si le-am tras inimile afara
cu sete
ca pe niste fluturi uzi
m-am uitat la inima din stanga
m-am uitat la inima din dreapta
apoi iar la stanga
si iar la dreapta
siiarsiiar
si am descoperit ceva uimitor
ceva cu adevarat extraordinar:
ERAU PERFECT IDENTICE
stii
asa cum sunt gemenii
identice identice

am scris in raportul de garda:
\"mult sange pentru nimic\"

asta e

tu trebuie sa fii o trimbulinda de poti auzi asa de bine vibratiile luminii

de fapt, ce tot spun, tu chiar esti o trimbulinda

depun marturie despre aceasta eu

prin insusi faptul ca nu mai exist