Europa și idioții ei
Dacă vrea să supraviețuiască, Uniunea Europeană ar trebui să conceapă și să pună în funcțiune un aparat de propagandă comparabil, ca anvergură și eficiență, cu cel rusesc. Are resursele necesare și
”Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
”Am văzut îngerul din piatră și am cioplit până l-am eliberat”. Vorba asta, atribuită lui Michelangelo, pe care am descoperit-o recent, din întâmplare, mi-a revenit de mai multe ori în minte sâmbăta
Înapoi, la mintea dintâi
Înapoi, la mintea dintâi 1. În filmul A Few Good Men (1992) Jack Nicholson, în rolul unui colonel sever, experimentat, trecut prin viață, are la un moment dat un dialog în contradictoriu cu mai
Sfântul Petru și Road Runner sau despre războiul lumii cu inima copilului
Nu există pentru un om o cale mai sigură de a pierde contactul cu (ceea ce vechii egipteni numeau) "inima ascunsă" a semenului său, decât abordarea coerentă, sistematică, cu ”metodă” a unui subiect
Occidentul și Sfânta Imbecilitate
Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din lumea pe care mă aflu este următorul: Civilizația occidentală a reușit să se impună
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Când, pe la începutul crizei, am auzit că nu va mai trebui să merg la serviciu, că voi putea lucra de acasă și că voi avea în continuare același salariu, mi-a venit să sar în sus de bucurie. Gata cu
O frunză în vânt (după 30 de ani)
Prin anii '80, când se oprea curentul și toată casa cădea în beznă, iar tata și mama începeau să caute pe bâjbâite lumânările prin sertarele de la bucătărie, intram într-un fel de frenezie. Odată
Porcul
În ziua în care toate televiziunile de știri anunțau tragedia de la Caracal, la un moment dat m-am ridicat din fața televizorului și m-am dus la bucătărie să-mi iau un pahar de apă rece.
Reverie la volan
Într-o dimineață liniștită de septembrie a anului de grație 2017 conduceam mașina second hand pe care mi-am cumpărat-o în urmă cu doi ani, pe Bulevardul Primăverii din București. La un moment dat, la
Să bombardăm Siria cu bobocei de rață, galbeni și pufoși
Cincizeci de bobocei de rață, galbeni și pufoși, au fost executați de curînd undeva la granița dintre Rusia și Ucraina, din motive de securitate. “Rățuștele nu aveau documente însoțitoare, așa
Din însemnările unui cititor miotonic
Unul dintre motivele pentru care lectura Dilemei Vechi îmi face întotdeauna plăcere și bucurie, este acela că în orice moment poți descoperi, dacă nu articole întregi, atunci măcar fragmente, simple
Din lumea (fără religie și școală) a copiilor
Cu cîteva primăveri în urmă, pe vremea cînd nepoțelul meu Tudor avea doar 5 ani, am fost împreună cu el într-un parc, unde aproape toată după-amiaza s-a jucat cu o energie debordantă. Nu am reușit
Gura și prisosul inimii (sau Despre provocări)
Din torentul de reacții care au invadat mijloacele mass-media în urma evenimentelor tragice de la Paris, una, care circula recent pe o importantă rețea de socializare, mi-a atras în mod special
Detalii (la sfert... de secol)
Astă vară, pe cînd mă întorceam dintr-o scurtă vacanță la mare, lăfăit pe bancheta din vagonul aproape gol al trenului care mă ducea spre casă, în fereastra însorită pe care priveam absent, după
Oui!
O neobișnuită și mai puțin cunoscută carte, (apărută și la noi în România - în 2005 la Editura ”Est”, editură dispărută între timp, din motive pe care n-am reușit să le aflu) reunește sub titlul de
Istoria e cea mai frumoasă poveste?
Dacă ar fi să analizez pe scurt istoria relației pe care am avut-o de-a lungul vieții cu televizorul, aș clasifica-o drept complicată, instabilă, volatilă, năbădăioasă chiar. ”Vârsta de aur” ar fi
Ce a spus Eliot? (O invitație la dans pe întuneric)
”Nu numai pentru cititor, dar și pentru cel obișnuit cu interiorul poeziei, Eliot este un dificil și un straniu”. Aceste cuvinte cu care Nichita Stănescu își începe prefața la micul volum ”T.S.
Niște anomalii
Într-un admirabil efort de a așeza în limite rezonabile nebunia lumii contemporane și de a identifica metode de supraviețuire pentru cei care țin la sănătatea lor mentală și sufletească în tot
Dileme teologice
Când vine vorba de modul de a citi o carte, am împărtășit dintotdeauna teoria lui Borges, care într-un interview acordat către sfârșitul vieții spunea: ”În ce mă privește declar că sunt un cititor
Plimbare cu Ronnie O' Sullivan la curtea lui Lorenzo Magnificul
Rar mi-a fost dat în ultima vreme să aud din partea unei mari personalități a momentului o declarație care să fie în același timp și provocatoare și inteligentă și elegantă. Și cu atât mai puțin
Caviar alb, olimpiadă neagră, poiană roșie
Există fragmente de lectură care, prin ele însele, ”scoase din context” (cum spun profesioniștii), nepăsătoare la tot ce le înconjoară și chiar față de cel care le-a creat, au darul de a provoca
Pleosc Scriptum la o tragedie națională
A circulat cu succes (și mai circulă poate) în folclorul urban din București un banc pornografic al cărui limbaj, desigur, este imposibil de redat într-o publicație decentă, dar pe care vreau să-l
Psihologia care este!
Motto: ”Indienii Crows pedepsesc prin râs chiar și cele mai grave infracțiuni la codul moral. Ei nu-i spun nimic vinovatului, dar la adunarea de seară, fiecare se amuză teribil pe socoteala lui”
Un e-mail pentru Homer
Una dintre marile anomalii ale acestui site este, după părerea mea, reținerea membrilor de a comenta textele clasicilor. Practic nu există aproape nici un comentariu la sutele de texte clasice
Trezăriri
(*)Se propune cuvântul \"trezărire\" în înțelesul tresăririi urmată de trezire și de întrezărire, ca justificare a actului poetic. Trezărirea este luarea la cunoștință de către om a poeziei din sine
