pasul duhului bețiv

felicitări pentru poemă! când cineva dovedește că știe și așa, - și tu dovedești bine - înseamnă că se poate considera poet, în mod indubitabil. acesta e un argument că nu ai citit numai trei pagini din doi poeți la modă, cum, din păcate, se întâmplă deseori pe-aci...

destul de sigur pasul versului, ted, pentru a fi credibil în ceea ce privește licorile amețitoare. :)glumesc.

de ce e duhul \"albastru\" în ultima strofă?!
electrizant?! aproape viu?!
chiar vreau să știu asta. nu sugerez nimic, doar vreau să știu.
dacă se poate.

\"sunt obosit de rea minciună
de mine însumi obosit\" - m-a înduioșat repetiția asta... nu este ceva extraordinar sau original, dar ... are parfum!

eu am băut vin alb în seara asta.
duhurile mele nu au culori.
dar... așa e... se varsă toate când...
prea mult tine însuți și prea obosit e.

ah, și să nu uit:
\"voi sta în bălți de mine însumi
ca un picior al nimănui\" - cocostârcă mi-e inima uneori,
zise poetul.

prietenesc,
li

Citind ultimele tale poezii, Vasile, pot sa spun ca aici imi placi cel mai mult - mai simplu/natural in evocarea poetica a \"starii\", mai aproape de armonia si de echilibrul pe care, stii, le agreez la versul clasic... Micile greseli de tastare, banuiesc, le-ai savarsit din pricina vitezei cu care treci pe aici.:)

Ioane, îți mulțumesc pentru apreciere; știu că nu rostești gratuități, de aceea, recunos, mă simt puțin mândru :).

Li, mi-am impus de la început să nu explic „public” (fiindcă este prea mult public :) ) modul în care îmi gândesc textele (chiar cu riscul de a mi se spune că habar nu am ce scriu, pentru că mi s-a întâmplat); am să îmi calc puțin, puțin pe inimă și am să îți recomand interpretările lui Noica despre „focul viu”.

Elia, fluturarea unei batiste de zăpadă în curburile vechiului Tomis :).

\"Ce piatră tristă. Ce stea neluminoasă. Ce vărsătură de sare varsă soarele acesta care mi-a răsărit peste mâini.

Cât de mult \"NU\" există în ceea ce este;

ce memorie are cel care plânge!

O, tu, care te simți singur între noi, care te simți singur între doi, care te simți pară între mere și care ai obosit de vedere\"

Nichita Stănescu, Respirări, pagina 107

Șerban, vezi, mâna încă scrie
despre poeți mai sus de noi;
În ceruri va-nvia Nichita,
căci Lazăr suntem amândoi.

Vasile Munteanu, Sufletul, ziua 12420.

Cu respect,

o să le văd după. Reușești să rămîi bine înfipt în trăirile tale și să-i evoci și pe Esenin, și pe Dinescu cu fronda lor virilă. O poezie pe care îți place s-o recitești pentru că se poate recita. Gustul lui azi rămîne viu în straie care nu au cum să expire.

Este genul de poezie al cărei cel mai bun comentariu este citirea cu intonația ce i se cuvine.

onoroat de prezență și de asocieri; e drept, Dinescu vine mult în urma lui Esenin, dar sunt unii dintre favoriții mei.

Cu respect,