sentient

Atât de-aproape de-absolut - cât de absurd, cât de absurd! Să cred ca-l pot atinge... Tot nesătul, tot vrând mai mult - atât de-aproape de-absolut Sorbind al gândurilor sânge Atât de trist

Vreau să tac. Abdic de la tronul nemuririi - în poezie mi-am spus cuvântul: nimic interesant, un pic de nebunie avort geniului nenăscut, neîmplinire a profeției renunț la ce nu vreau să

dacă un zâmbet închide o rană, dacă privirea-ți ascunsă sub geană (îmi poate găsi sentimentul nespus) caută absolutul în ochii-mi apuși... dacă un tunet îți sperie noaptea dacă o șoaptă îți

nu știu daca mi-e dor de ea (de poezie, bine-înțeles) dar nu mai pot să-i scriu nu știu cine, ce, unde, și cum dar nu mai pot. s-a terminat; am încheiat un ultim contract mi-am vândut

Un cer bacovian deasupra Și lumea putrezind sub el Iar eu ma-nmormântez într-una Nu pot sa scap de nici un fel Mă uit afară, pe fereastră Încet șoptind bacovianul nume E frig, iar sângele

Naivă... Mă asculta cu interes Crezându-mă când îi spuneam \"Fată dragă, mereu voi fi cu tine\" Dar eu, eu o mințeam. Naivă... Credea că viața e frumoasă Iar eu îi spuneam cât de grozav E

O viață răsare, un coșmar prelungit De viață ce moare un vis nedorit În zorile albe, cu șoapta din vis Din moarte în viață, dar de nedescris Și sfintele stele din noaptea-nsetată Pe bolta

Azi nu sunt eu. Azi nu am buletin N-am acte, nu identitate Și nu am amintiri, prietenii îmi par străini Chiar străzile copilariei-s o lume-ndepărtată Azi sunt doar om, azi nu sunt eu. Azi nu

Noapte într-o singură speranță, eu am scris Visând la înca doar un înger ce mai vis.. Noaptea înca singur pe verandă, eu stăteam singur sufeream în taină și visam dar acum trecut-au

sangerând purpurii sentimente de aramă nesigur pe gândul ce-a ieșit prin buze privind spre a mea damă... nepăsătoare, spre a-mi trezi interesul mă fixa cu priviri de anaconda

astăzi sunt un fel de alb sau poate accentul grav pe-un tempo lent de cântec șoptit mă poticnesc în tine privesc lumea prin sfere de cristal, contemplând... al sufletului dar sunt un

de tine, de noi de nopțile albe, lungi, fără de stele când frigul ne lua amintirile rele șopteam în tăcerea ce ne-nconjura: \"de tine-i legată toată viața mea\" de tine, de

Cum trec zilele... nici nu le mai simt. Parca sunt secunde... asa si anii. Ma uitam peste niste poze mai vechi, cat m-am schimbat, cat s-a schimbat totul in jurul meu.. dar ochii mei au ramas la fel.

Sub aparenta falsei simplitati am ales drumul unor cugetari desarte In psalmurile nelamuririi In tacerea de departe Sub gandurile vechi de ieri Am aruncat jurnale in focul ce nu arde Spre a

Iată se prelinge toamna Prevestindu-ne pe noi Apocalipsa... Ce mizer Iar zorii anului ce vine Ne-aducă poate, iar ce sper S-a întamplat să merg pe stradă Scârbit, cu ochii în pământ Și,

Atât urăsc frumosul.. L-am auzit din nou Era șoptit în grabă La o ureche oarbă Și ce frumos vorbea... Atât de vag amintea De sincerul cuvânt \"frumos\".. Ce lucru sfânt Atât de oribil îmi

Putrezeam Mergând pe stradă Miez de noapte adormit Iarăși toamna a venit Ocroteam Un pui de toamnă De furtuna cea mai rea Ce din suflet îmi venea Alergam De mine iarăși Tot pe mine

Ideile argintii Pierdute în neant De viața nu mai știi Se duse înc-un an Þi-e greu să uiți de tine Și timpul tău s-a dus Iar clipa cea pustie Într-un abis s-a scurs Acum și

nesingurătatea mea de-o dată o împart în două în noaptea cea rece și fără de rouă tot caut dragostea ta... nesiguranța clipei apuse ce se reflectă în a mea inconștiență vorbe urâte, fără

simțiri captive înlănțuite în șir mai crezi în divin?

m-am născut azi. înspre marea mea mirare într-o lume plină de culori nebănuite înspre mare mea uimire nu înțelegeam nimic! m-am născut azi, trist timpul nici nu mai conta primul meu

În astă-seară nu-mi doream să mai răsară luna Prea tare mă durea nepăsarea ta În astă-noapte, așteptându-te în taină Auzit-am vântul - îngânându-te, cânta... În astă-seară nu-mi doream ca luna

Am încercat să uit Că totu-i în zadar Găsesc epitete în clipele goale trecând spre-un veșnic mai amar Am încercat să uit Că totul a fost spus Vorbesc deja în rime șterse, incolore Care nu-ți

totul, ca o amintire dulce-amară: clipe frumoase și nopti singuratice zâmbete false și lacrimi vărsate iar, peste toate, un așternut liniștit de tristețe. Liniște, tristă tăcere, ai