Sandrina-Ramona Ilie

Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră așteptând. În sufletul ei, de câteva ierni, cădeau fulgi frumoși și liniștiți. Zâmbi. De dimineață se învârtea prin casă fără veun motiv anume,

am visat într-o noapte că te culegeam sărut cu sărut și te puneam în palmă, să-mi fi grăunte de lună plină în nopți geroase, apoi, m-am dat de trei ori peste cap și m-am lepădat de

soarele s-a prăvălit albastru-violet ca o sângerare de cerneală peste uitări albe amurg de lacrimi târzii iubite un tango pe colț de privire și pași tineri cu un ochi mă sorbi cu

sub pleoape cocorii țipă ultima dată zvâcnind mi-a înflorit o noptiță la colț de ochi și-un zâmbet pârguit la celălalt mi-am suflat în palme în timp ce tu îmi curgeai rece pe șira spinării de

iubirile dintâi sunt cele mai fragezi iubiri nisipul neatins de trupuri fierbinți sau buze de mare sărată (se mai aud bătăile inimii în miez de scoică - poți să o pui la inimă să o

cineva îmi spunea odată în timp ce mă săruta pe creștet: \"despărțirile dor doar când rupem oamenii din suflet ca pe niște flori și-i aruncăm cu ochii închiși în spatele nostru

te-am închis între mii de pereți căptușiți cu zăpezi albe și hăinuțe tricotate la lumina ochilor între colinzi murmurate și iubiri strânse la piept ca pe-o broboadă din mamă-n fiică din locul

îți mai amintești verile acelea tinere ce se întindeau sub talpa iubirii noastre verde și necoaptă? ploile ascunse sub buze calde ce ne mângâiau umerii goi potolind setea? inelele

treceam în fiecare zi pe lângă poarta ei părea că nană Ioană deschidea toate diminețile și închidea toate nopțile sub privirea ei adâncită în zare ca într-o icoană nu știu ce aștepta, dar

am ales să plec pe drumul meu de lemn verde unde ploaia din mine naște diminețile miresme de fân proaspăt și reavăn ca să am \"de bine\" la drum greu nu am să închid poarta mă doare țipătul ei

ți-a sărutat tâmpla albă femeia aceea și ai lăsat-o plecând casa bătrână și caldă din pământ bătut ți-a rămas rece mai fac încă foc în sobă și cozonaci în sărbători mari, dar mie mi-s

mă întorc desculță către mine mi-s tălpile goale, rănite și fierbinți gleznele mi-s frânte sub gânduri m-aș ghemui în mine ca într-o placentă de vise am învățat că trebuie să mă nasc munte până

mi-e dor să îți ating mâna și să o culc încet pe sânul meu să-ți sărut fiecare deget în timp ce mă alinți până îmi simt sângele alergând nebun până îi simt tropotul în fiecare părticică din