roxana eichel

mi s-a parut un text care ascunde o tensiune in spatele expresiei calme, al amestecului eteroclit care configureaza peisajul, inlocuiesti nivelul emotiei cu cel al obiectualului. punctezi fain cadrul acela plin de marci ale incompletului, ale alterarii, inserezi sugestii ale sunetului si culorii foarte ok, e o acumulare de imagini si trimiteri la senzatii foarte variate, dupa care finalul pur si simplu e o retragere catre truism, imi pare o ruptura mai curand decat o solutie ingenioasa, o stagnare. probabil nu posed eu grila de lectura adecvata. mi-a placut “o dată cu noaptea, minus ochii,/ totul se înnegrește o dată cu noaptea.”

Uln, Emil, Ioan, vă mulțumesc pentru opinii, e important pentru mine să știu că încep să condensez aglomerarea trăirilor într-un text care curge mai firesc, mai direct, tot mai aproape de mine și ca și cum pur și simplu v-aș vorbi tuturor

alexandru, mulțumesc pentru comentariul pertinent, se pare că granița dintre noapte și zi a fost adecvată pentru perceperea textului meu. nu-mi stă în fire să îmi explic textele, dar acum am să precizez că în ciuda evidențelor (mă refer la partea pe care ai citat-o tu: „să dispară tot ce-i al meu”), angoasa în text se referă mai mult la dificultatea asumării unei identități noi, în concordanță cu întreg cadrul obscur, degradant, iar obstacolele în calea relaționării, în intenția mea, n-ar fi provenit din personajul în sine, ci ar fi fost mai mult un minus al alterității. în final (pe care mă bucur că l-ai citit în felul ăsta) am mizat pe o oarecare ambiguitate, dar versurile acelea exprimă în mod fundamental un refuz. curios că nu mi-ai reproșat textul încărcat, mai rar așa ceva :)

raul, încântată de surpriză, nu mă așteptam ca textul ăsta să suscite un asemenea interes; dacă spui că scriitura mea fotografiază sinele, eu spun că viziunea ta fotografiază din unghiuri extrem de interesante rândurile mele, despre asta sper să discutăm mai pe larg când vor fi trecut „evenimentele”, și nu aici pentru că în mod inevitabil voi fi subiectivă sau vis-a-vis de anumite afirmații interogativă. îți mulțumesc mult (and i’m not just saying this) pentru timpul pe care mi l-ai acordat, iar în legătură cu ceea ce vrei să faci, sper ca obiectul analizei să fie la înălțimea intenției, worth the effort.
am să mă gândesc la ceva care să substituie faza cu porii pentru că nici măcar mie nu mi-a picat bine s-o scriu, am vrut neapărat să am în text ceva care să sugereze o forță care absoarbe vitalitatea, iar despre flasc chiar nu știu ce să spun la ora asta, acum pur și simplu l-aș lăsa așa.

îmi place că ai o simplitate din ce în ce mai puternică în texte, scrii mai pe scurt dar versurile condensează mult mai multă trăire, poemul acesta îmi pare unul al eradicării reziduurilor sufletești (dacă pot să mă exprim ușor prețios), parțial prin intermediul unui „tu” insolit&destabilizat față de care nu-ți lipsește ironia. of course, cum s-a spus deja, finalul face toți banii, eu una aproape că am simțit nodul acela de plâns, mai ales că unele lucruri m-au făcut să citesc totul dintr-un unghi exagerat de personal, poate-ți povestesc odată
:)
totuși titlul mi s-a părut ușor nedemn de un poem atât de fain, n-aș putea spune de ce.

omg, păcătosteribilistătristă mai sunt, indeed you have enlightened me

toate secvențele îmi sugerează mai curând o așteptare a unei furii viitoare în timp ce „vom discuta despre altceva”, e un ceva mocnit, și faci cititorul să caute febril o explozie care nu apare nicăieri; e ceva manifest, „un semn”(pentru mine cel puțin), doar în „aș putea să fac un singur gest de refuz...” și alte câteva imagini mai dure. fragmente cu fațete ale sentimentului de urban tern și agasant (un fel de “I had enough of this old town/ had nothing else to do/ it was one of those nights/ you wonder how nobody died” dacă nu exagerez), cu o pregnantă descentrare de sine, cu viața văzută ca „ansamblu al funcțiilor care rezistă morții” obsedante.
acum sunt și lucruri care nu mi-au plăcut, for instance „să mai treacă câteva” sună chiar rău indiferent de intenție sau lipsa ei, „încet ca într-o reluare” îmi pare redundant, „promisiunile îmbibate de rugină” e un pic banal, cred că mai sunt și altele dar nu insist, în schimb mi-au plăcut mult „unghiile mi se dizolvă frumos/ oglindind cerul”, „degetele ei lungi și ascuțite ca niște șișuri”, „și noi cu buzele însângerate
cu fețele prelungi
ca pe tavanele bisericilor
așteptăm
și de la un timp încep să treacă oameni prin noi
ca prin sălile de așteptare”
all in all am citit texte mult mai bune scrise de tine, dar și aici e quite alright.

merci Ramona, sincer nu m-am gândit la zburător dar e o idee interesantă, glad you liked it și te mai aștept.
Adrian, se mai întamplă...:)

Emil, e bine că a trecut proba citirii din toate părțile :), e și asta ceva. cu pisicile asta e, aveam nevoie și de un reprezentant al pestilențialului în text.
Adrian, îmi plac lucrurile pe care le-ai sesizat, and what can I say, I like dangerous stuff.
mulțumesc pentru opinii.

e un text bun, Raul, poate puțin criptic, însă bine construit, fără împotmoliri, cu o exploatare forte a valențelor echivocului, cu reluări obsesive de cuvinte care se mulează foarte bine pe context. în general sunt susceptibilă de analogii ușor deplasate, în cazul de față m-am gândit la cartea cu inventarierea viselor a lui hero din „partea lăuntrică a vântului” a lui milorad pavic, la „deplasarea lăuntrică din vis”, poate și un pic de “personal jesus”. mi-au plăcut translațiile exterior-interior, foarte bine sună „din tăcerea aia durerea mea se auzise atît de tare de-mi lumină fața”, „persoana nici femeie nici bărbat care să mă cunoască întru totul”, „urechile mele auziseră cum toate țesăturile mele au fost cunoscute”, „tu raul ești fragmentul transparent din viețile lor”, finalul de asemenea. ce-aș zice că nu se împacă atât de bine ar fi o anumită selectare a cuvintelor din registre diferite care dă un soi de tentă de baroc, mă refer la tendința de a folosi o topică din „timpul vechi” combinată cu neologisme și cu chestii “colloquial”. sper că mă exprim suficient de clar. eram oricum curioasă cu privire la cum mai arată poezia ta și mă bucur de ce-am găsit.
rox

thanks again, iar în ce privește liniaritatea și felul în care introduc \"sugestii\" și conexiuni, n-am să mă explic, dar am să încerc să fiu mai atentă cum le dozez pe viitor.

mulțumesc, florin, nu mă așteptam...întârzierea nu face nimic, oricum uneori promptitudinea îmi pare un pic suspectă

Zareh Ara, n-am spus nimc cu intenția de a fi răutăcioasă, eram doar reflexivă cu privire la raportul între acest text și alte lucruri pe care le-am mai scris, și îmi exprimam dorința de a primi mai multe opinii detaliate despre \"m\". scuze dacă am avut un ton mai incisiv, a fost fără intenție și chiar te mai aștept.
Dorin, merci :)

nu prea pot eu (sau nu știu, amărâtul de afectiv feminin predominant în existența mea târâtoare de astăzi) să fac demers critic pe ce scrii tu, dar aici foarte tare îmi place un soi de “tangle” de chestii crude&delicate .
și „cursa de ora șase a călcat-o ieri după-amiază pe domnișoara Bobbit”, asta așa, tangențial, că tot citeam aseară ceva truman capote.
so don’t die că poate revin mai lucidă.
rox

o să-l scot pe \"cu adevărat\" și n-o să pun nimic în locul lui, în rest, pe lângă amabil, am vrut și un pic de explicit. și ar fi drăguț să-mi și spui ce și unde ți-a plăcut, nu văd de ce ai ține ascunsă o asmenea precizare.
rox

...că-i un text cel puțin amabil, fără urme de \"wicked\"...și mă mai așteptam și la observații tehnice and so on.
mulțumesc de vizită oricum.
mai aștept.

din primele două secvențe ale poemului îmi place doar imaginea cu mama, în rest ți-aș sugera să ocolești combinația simțuri-abstracțiuni, e cât se poate de perimată și în plus nu e credibilă (mă refer la „mirosea dulceag a distanță”, gustul de „ness îndulcit cu niște cuvinte”), pentru mine poemul ar fi fost mai bun dacă începea de la „hainele caietele...”, amestecul acela eteroclit de obiecte ca un corolar al existenței-sumă de destinații, mi-a plăcut secvența cu „orice drum până în tine...”, și următoarea cu organele și aderența lor la trăsăturile unui cadru temporar. în schimb nu știu cât de corect e „schizofren” și oricum mie mi-ar fi sunat un pic mai bine doar „schizo” :) , nu agreez prea tare nici „distanța să pună în locul tău”, îmi permit ca în varianta mea să citesc ceva gen „ca nu cumva să găsesc în locul tău”. deși tema călătoriilor feroviare e destul de exploatată, cred că am de-a face cu un text destul de ok aici. bine și „unii adorm în brațe cunoscute alții au visul meu
cu o casă de două camere și
bucătărie de vară”, mă trimite la un cadru cu genul acela de “single-serving friends”, poate ar ieși ceva fain dacă ai aprofunda ideea în alte texte.
mi-a plăcut și finalul oarecum dez-umanizant, sufletul reductibil la ceva lipsit de intenționalitate, mecanizat „pentru încă un drum”.
dar cred că se scrie „bitum”.
sper să revin cu mai multe de bine pe alte texte :)
rox

lucruri care mi-au plăcut, lucruri care nu mi-au plăcut...încep cu a doua categorie, exprimările din seria „nu știu să mor, nu știu să simt” îmi par clișeizate, „momentul final”, „sunt din ce în ce mai aproape de ultima ta răsuflare”, „nimicul a locuit aici atât de puțin” îmi sună bombastic, „totul e depresiv și vulgar”-banal de explicit. îmi plac “the deeds of suffering” dacă pot să spun așa, „tavanul arată acum ca o gușă
din ce în ce mai umflată, trebuie
să fim atenți, aici ceva o să plesnească
e târziu și suferința face mult prea multă mizerie” și

„dacă mi-ai sfâșia pântecul m-ai găsi stând pe o bancă
în fața mea șevaletul, în fața șevaletului
ana și alex, cărbunele, pânza, culorile,
portretul care miroase a fetus.
dacă mi-ai sfâșia pântecul ai găsi acolo
sărbătoarea reginelor negre, aerul ca o carne lovită”.

cu un pic de purificare a limbajului ar fi fost un poem chiar bun.

tot poemul se oprește la \"mă gândesc la dumnezeu\" pentru mine și e foarte bun. :)

întodeauna mi-a plăcut motivul inaccesibilului imediat, proximitatea exasperantă, și aici la tine se însoțește cu toată țesătura textului care propulsează cititorul în aroma de vechi fără să ajungă la un “obsolete” excesiv ci dimpotrivă la o insuficiență cronică a trăirii, în „răul de duminici” al lui kafka, inserția artificialului în rădăcinile identității, născocirea de instrumente pentru un simulacru al naturalului, în “when a blind man cries”, în “cette intime fracture / cette lézarde au mur / je la sais, elle est là / toujours au fond de moi”(patricia kaas în “quand j’ai peur de tout”). a, și acel «niciodată nu eram adina » m-a trimis, cred că mai curând printr-un soi de efect pervers, la “în dragoste ne pierdem ca persoane, ne regăsim ca senzații”(octavio paz).
finalul mi-a părut un pic facil, și ca idee și fiindcă personal cred că poemul nu trebuia să treacă de la imperfect la prezent, acel „acum” mi se pare că-ți face din poem o succesiune previzibilă cauză-efect.
în rest bine-bine.
rox

mulțumesc frumos, Raul, nu frecvența comentariilor în subsolul textelor mele makes my day, ci mai curând conținutul, momentan sunt cam în reconstrucție, nu știu pe când încă un text în forma asta, însa oricum e bine că sunt recognoscibilă în orice direcție mi-ar merge scrisul. mă bucur mult de conexiunile pe care le provoacă textele mele, mă bucur că ți-au plăcut frontierele and stuff :) see you around